• Știri

    Clujul se pregătește de schi! Șenile pentru vehiculul de intervenție salvamont în Mărișel și Beliș

    Vehiculul achiziționat de Consiliul Județean Cluj pentru Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj la finele anului trecut pentru intervențiile Salvamont de pe domeniul schiabil Mărișel și din zona Stațiunii Beliș-Fântânele a fost dotat în aceste zile și cu șenile. „Este un mare pas înainte și un plus de siguranță pentru iubitorii de munte și de sporturi de iarnă. Dotat cu șenile, acest vehicul va ușura extrem de mult intervențiile salvamontiștilor pe pârtii sau drumuri înzăpezite, pe teren accidentat sau pe versanți abrupți”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. Astfel, vehiculul va fi folosit în condiții de iarnă atât la intervenții în zona Stațiunii Beliș-Fântânele, cât și la pârtiile Mărișel.…

  • Reportaje/Povești

    VIDEO și FOTO. Cătunul neștiut din Munții Gilăului!

    Am trecut de nenumărate ori prin Someșul Rece spre Măguri-Răcătău fără să mă abat vreodată pe direcția indicatorului din Uzina care scrie Pape, 4 kilometri. A fost nevoie de o zi caldă de noiembrie și de un soare ispititor pentru a căuta rapid o destinație spre munții de lângă noi. Și le mulțumesc celor care urmăresc apusenitransilvania.ro, pentru că de la ei am mai primit o recomandare. I-aș spune una de zile mari. Nu îmi imaginam ce bucurie o să trăim descoperind acest loc prea puțin știut, Pape, un cătun din Munții Gilăului. Drumul din Uzina sus spre Pape se parcurge ușor. Nu e asfalt dar traseul e amenajat corect,…

  • Reportaje/Povești

    VIDEO. Cătunul unde se gată o lume şi începe alta!

    De mult timp, traseele noastre de weekend au devenit un ritual obişnuit. Luni începe săptămâna pentru a aşteptă vinerea, ziua în care ne pregătim de drum sau o luăm din loc. De miercuri deja ne facem planuri încotro să o apucăm, spre ce locuri din munţii de lângă noi să ne îndreptăm paşii. Iar de o vreme, surpriză, pe portalul apusenitransilvania.ro ne sunt adresate invitaţii şi ne sunt propuse zone aproape necunoscute din Apuseni spre a le vizita. Şi o facem cu aceeaşi foame dintotdeauna când e să descoperim necunoscutul acestor locuri. De poveste şi de povestit. Este sentimentul pe care l-am trăit când am plecat să vedem cătunul Râşca,…

  • Știri

    Susținem producătorii locali din Apuseni!

    Cum pandemia, bat-o vina, a determinat autoritățile să pună lacătul pe piețe dar nu și pe supermarketuri, producătorii agricoli tradiționali se văd într-o situație extremă. Sunt nevoiți să își vândă produsele pe unde apucă, împinși la supraviețuire de un stat care operează cu un dublu standard.    Am urcat la Râșca, în Apuseni, să cumpărăm direct de la producătorii locali. Asta e una din puținele oportunități pe care le mai au: să vândă la standul improvizat din fața gospodăriilor!   Vă încurajăm să urcați la munte și să cumpărați produsele locale ale oamenilor de acolo!

  • Reportaje/Povești

    Poiana magică din Munții Apuseni!

    Nu mai cred demult în magicieni dar natura munților pe care îi bat la pas din vreme în vreme este mereu o surpriză. Iar magia care învăluie aceste locuri se exprimă în cele mai inedite dimensiuni. Relieful ia la propriu o formă care pentru un profan capătă valoarea unei povești cu adevărat magice. Așa se întâmplă când urci în Padiș și mergi în Poiana Ponor. Locul în care apa dispare ca prin minune. Ne-am întrebuințat ceva până să ajungem pornind de la Cabana Brădet pe un traseu plan la început și apoi ușor accidentat, prin pădure. Dar cum treci de Izbucul Ponor, se deschide în fața privirii o poiană, aș…

  • Jurnal de bord

    Cătunul izolat din Apuseni unde să îți petreci vacanța!

    Valorile de temperatură de la sfârșit de octombrie dau semne că se îndreaptă și vine weekendul iar toamna arată spectaculos în Apuseni. Și ce să mai spui când totul se petrece într-un loc desprins parcă din legendele și basmele românești ale lui Petre Ispirescu. La mai mult de 1200 de metri altitudine, în inima Apusenilor, după un itinerariu de 12 kilometri care porneşte din localitatea Gârda de Sus şi străbate pădurea, găsești un cătun învăluit parcă de magie și cu un nume pe măsură: Casa de Piatră. O locuință veche de peste 150 de ani aflată chiar la intrarea în sat, reabilitată, spune acum povestea așezării. În cătunul Casa de…

  • Jurnal de bord

    Invitație la ecoturism și turism de aventură în Apuseni!

    Dacă ești în căutarea unei experiențe și a unor locuri care să te inspire, sunt convins că vă veți îndrăgosti și mai mult de Apuseni, o destinație atrăgătoare pentru căutătorii de cărări neumblate și cultură autentică. Bogăția naturală a locului este greu de egalat în Europa. Munții Apuseni sunt adevărate comori, zone geografice unice, încă sălbatici în unele zone, cu nenumărate arii protejate, cu păduri virgine și specii rare de floră și faună. Ca să nu mai amintesc de faptul că aici se află zona cu cele mai multe peșteri din România. Iar dacă sunteți suficient de „norocoși” puteți întâlni în drumul vostru carnivorele mari -ursul, râsul, lupul. Și totuși,…

  • Știri

    35,4 milioane lei pentru lucrări la celebrul drum din Apuseni – Transursoaia, afectat de viituri!

    Suma de 35,4 milioane lei este solicitată de către Ministerului Transporturilor din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de intervenţie şi înlăturare a efectelor calamității naturale produse ca urmare a viiturii care a afectat un sector de drum din DN 1R din judeţul Cluj, potrivit unui proiect de Hotărâre a Guvernului privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, potrivit ziarulunirea.ro. Pagubele au fost estimate în baza evaluărilor făcute de către Instituţia Prefectului din Judeţul Cluj. ”Având în vedere situaţia gravă, întrucât în urma calamităţii produse, traficul către localităţile aferente DN 1R a…

  • Reportaje/Povești

    VIDEO. Locul în care natura a lovit cu furie!

    Am descoperit târziu Padișul. Dar odată ce am făcut cunoștință cu el, m-am îndrăgostit iremediabil. Iar parte din amintirile noastre referitoare la Apuseni sunt legate de zona asta. Aici, parcă mai mult ca în alte locuri, ce-i drept sunt subiectiv, Munții Apuseni sunt atât de pitorești, peisajele sunt pe cât de ademenitoare, pe atât de periculoase, precum niște sirene ce vor să te atragă în abisul muntelui. Iar oamenii pe care i-am întâlnit aici, localnici, turiști, sunt parcă setați pe modul relaxare absolută și vibrare cu natura. E o bucurie! Pentru că e duminică și după amiaza trebuie să facem cale întoarsă spre Cluj, ne pornim de dimineață să mai…

  • Știri

    A treia acțiune de refacere a celei mai frumoase magistrale din Munții Apuseni!

    A treia acțiune de refacere a marcajelor de pe traseul magistralei turistice Stațiunea Muntele Băișorii – Muntele Mare – Balomireasa – Șaua Ursoaia (banda roșie) s-a desfășurat la finele săptămânii trecute, la inițiativa Clubului Alpin Român Secția Universitară Cluj, a Asociației Acouri Verzi și a programului de voluntariat Potecătorii, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj prin Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj.   13 voluntari din partea organizatorilor, împreună cu salvamontiștii clujeni au refăcut marcajele pe sectorul magistralei cuprins între Vâtful Petreasa – Șaua Petreasa – Șesul Buzii – Apa Cumpănița – sujb Vârful Toaderu, pe o distanță de circa 4 kilometri. De asemea, pe traseul menționat au fost instalați 5 de…

  • Reportaje/Povești

    Drumul din Apuseni, unde la fiecare casă găsești o cruce și-un mormânt!

    Bucuria dimineții în care nu ai de mers la serviciu sau de urmat un program anume este de neprețuit. Gustul cafelei savurate pe balcon în zorii unei zile de sâmbătă nu poate fi înlocuit. Este ziua în care renunț la confortul expresorului și prepar cafeaua tradițional, la ibric. După un binemeritat refresh matinal, primul gând îmi zboară să o tăiem din loc. Avem o zi întreagă să ne bucurăm de natura munților de lângă noi, nu prea departe, la doar câțiva zeci de kilometri, să descoperim o potecă nouă în Apuseni. Recunosc, partea de Apuseni din județul Cluj am tratat-o sumar. Asta pentru că aveam prea puține informații despre locurile…

  • Știri

    O nouă acțiune de refacere a uneia din cele mai frumoase magistrale din Munții Apuseni!

    A doua acțiune de refacere a marcajelor de pe traseul magistralei turistice Stațiunea Muntele Băișorii – Muntele Mare – Balomireasa – Șaua Ursoaia (banda roșie) s-a desfășurat la finele săptămânii trecute, la inițiativa Clubului Alpin Român Secția Universitară Cluj, a Asociației Ecouri Verzi și a programului de voluntariat Potecătorii, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj prin Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj. „Peste 20 de voluntari din partea organizatorilor, împreună cu salvamontiștii clujeni au refăcut marcajele pe sectorul magistralei cuprins între Șaua Ursoaia și Vârful Petreasa, pe o distanță de circa 8 kilometri. De asemea, pe traseul menționat au fost inatalați circa 10 de stâlpi metalici cu marcaje, confecționați anterior acțiunii de…