Reportaje/Povești
-
Se apropie culesul viei! La Ciunga!
Toamna e anotimpul pe care îl iubesc cel mai tare. Are ceva din aroma copilăriei. Cred că cea mai puternică amintire pe care o am de atunci este culesul viei. Îmi vine în fața ochilor imaginea carului cu boi care ducea în plină toamnă butea și moara în care aveau să fie zdrobiți strugurii. Iar eu eram acolo cu moșul meu care mâna animalele acelea mari dar atât de blânde și supuse. Pentru noi, pentru copii, ziua aceea era o sărbătoare în sine. O așteptam de săptămâni. De când erau scoase în curte butoaiele pentru a fi pregătite să țină mustul! Am urcat După Humă, sus la vie. Mai sunt…
-
Video. Acolo unde zboară dragonii!
Nu cred să existe vreo senzație asemănătoare ca atunci când ai ajuns în vârful muntelui. Îți pierzi la propriu respirația, simți lumea cu o altă dinamică, treci în povestea peisajului iar abisul din față are ceva aproape mistic. Așa se simte lumea noastră de pe crestele Munților Făgăraș! f20e9482-ddd6-40f0-88c7-10cecd8c6d17 Am mai scris undeva folosind sintagma Acolo unde zboară dragonii. Nu semănăm nici pe departe cu miticele creaturi dar parcă de aici totul pare posibil: ești la hotarul dintre realitate și poveste. Iubim muntele și îi spunem istoria. Urmăriți Apuseni Transilvania!
-
Video. Pe unul din cele mai spectaculoase vârfuri: Piatra Galbenei!
“Imi simt sufletulMugur de fluier,Ce-a doinitCantec cu suier.Pentru zileleCe-au fost trecutePentru noptileNegre si slute.” (Mugur de fluier, Phoenix) Răcoarea pădurii face mai ușor traseul accidentat care e acum în urcare. Nici nu se remarcă bine poteca pe care să o urmăm dar cumva se observă deja luminișul unde se află piatra pe care ne-am propus să o cucerim. Din loc în loc un trunchi de copac întins în fața noastră ne blochează înaintarea. Un soi de ambuscadă pregătită de viețuitoarele sălbăticiei pentru cei care se încumetă adânc în hotarul lor. Nu-i bai, ne odihnim o vreme pe lemnul culcat și deja o zărim printre crengile acoperite de frunze care încep…
-
Video. Focul Viu s-a stins!
Emblema Padișului a murit. Focul viu nu mai arde. Am urcat din Glăvoi pe un traseu de maxim o oră, parte a unui itinerariu mai lung, circuitul CheilorbGalbenei, până la Focul Viu. Numele e dat de imaginea creată de razele de soare care cădeau pe gheţar atunci când pătrundeau în peşteră printr-o fereastră din tavan. Și atunci totul se transforma într-o ireală flacără de gheață. Doar că aceasta se mai întâmplă doar în fotografiile surprinse și în amintirile celor mai norocoși care au prins în viață Focul Viu din Padiș. Până mai ieri era al treilea gheţar ca mărime din România, după cele de la Peştera Scărişoara şi Peştera Borţig.…
-
Video. Ia Padișul foc! Seara, în Glăvoi.
“Ne-am născut din dorinţa Intr-o lume de basm Ne-am născut din iubire De cântec şi dans Ne-am născut ca un vis Ce nu moare în zori Ne-am născut doar De dorul munţilor.” (versuri Tron în Apuseni) Este aproape seară iar de sub pădure adulmeci Glăvoiul în toată splendoarea lui. Pare că arde Padișul. Sunt lumini la fiecare cort iar din loc în loc un foc la care se pregătește cina. Îmi place mirosul la fel și zgomotul lemnelor uscate ce trosnesc de-a dreptul ritmic. E o melodie întreagă în această stare iar noi privim întregul cor. Ce satisfacție. S-a făcut răcoare bine și ne-am tras la un foc mai mare…
-
Video. Am cucerit Cetățile Ponorului, pe noi ne-a cucerit Padișul!
Ora 8.30, ora de plecare spre Padiș. În Cluj plouă iar norii grei mă fac să cred că în munte cerul s-a rupt și șederea în Apuseni va fi marcată de ploaia mocanească. Care nu trece ușor. Lucrurile se liniștesc destul de bine pe traseu. Mai mult, e senin. Doar niște nori răzleți ne stresează ușor la urcarea din Pietroasa spre Glăvoi. Dar e bine. Suntem aproape ajunși și vremea e cu noi. Instalăm primul cort și poiana se întunecă ca la niște aplauze scurte. Se lasă cu o ploaie zdravănă care nu slăbește deloc din intensitate. Simt cu toată puterea atmosfera grea din Apuseni, parcă simt apăsarea muntelui. Mai…
-
Foto și video. Viața în satele îngropate sub lacul de steril din Munții Apuseni: Geamăna și Vința!
În urmă cu mai bine de patru ani și jumătate am urcat din Valea Lupșii, pe la Curmătura, să văd cum arată lacul de steril de la Roșia Poieni sub care se află îngropate două sate: Geamăna și Vința. Imaginea turlei bisericii care se ridica din mijlocul lacului era deja o imagine virală. Dar să o vezi la fața locului… Ce emoție! Acum am mers iar să vedem cum mai stau lucrurile, mai ales că s-a redeschis dosarul Roșia Montană, o localitate aflată nu departe de aici. Și unde ar urma să se întâmple un proces similar de exploatare, la suprafață. Nu mi-am propus să fac o analiză cu privire…
-
Foto și video. Cum arată astăzi Roșia Montană?
Am urcat în Roșia Montană să vedem la fața locului cum arată viața în micuța localitate minieră din Apuseni. Asta în urma discuțiilor care au reaprins subiectul exploatării aurifere după ce oficiali români au declarat că statul ar putea pierde miliarde de dolari ca urmare unei eventuale condamnări a României pe această speță. Am găsit o localitate suspect de pustie, cu oameni rezervați în comunicare, care nu voiau să spună prea multe. Poate obosiți și exasperați de tumultul lumii care îi luase cu asalt cu ani în urmă. Consecință a unei povești care le-a dat unora speranțe, altora semne de întrebare, dar cu certitudine o poveste care a transformat o…
-
Foto de excepție. Cheile Turzii, imagini de basm!
La prima vedere am crezut că e un peisaj dintr-un masiv montan sofisticat în care razele soarelui ating ușor pământul înghețat de pe creste. Mi-a luat secunde bune să mă dumiresc: sunt Cheile Turzii. Cumva „banalele” chei pe care le avem atât de aproape de casă. Și care totuși dau nota asta de imprevizibil, de fiecare dată. Am mai distribuit poze cu locul dar surpriza e incotrolabilă. Probabil e responsabil fotograful. Flo s-a întrecut și de această dată. Este, la propriu, un spectacol al naturii, surprins când nu mai era nimeni. Doar doi spectatori rătăciți și un câine în amfiteatrul uriaș. O senzație ca și cum ai fi avut timp…
-
Călușarii de la Zlatna! Tradiții de Crăciun, la poale de Apuseni!
Bucuria Sărbătorii Nașterii Domnului se amplifică pe măsură ce postul se apropie de marele praznic. Asta pentru că tradițiile prind iar glas, au iarăși voce. Așa cum am constatat în drumul nostru de la Zlatna. În orașul în care și – a făcut și Avram Iancu școala. La poale de Apuseni. Aici am găsit și unul din cele mai vechi dansuri ale românilor din această parte de țară, o punte de legătură între trecutul efervescent al moților și prezent. Un patrimoniu imaterial teribil. Specialiștii spun că e un ritual precreştin, vindecător, care încă îşi mai păstrează acea parte arhaică, dar care se suprapune astăzi cu sărbătoarea creștină. E atâta istorie,…
-
Video. Ultimii meseriași în lemn din Apuseni!
„O plecat moțu în țară… Cu doniți și cu ciubară.Și cu ciucuri de rășină, Să le deie pă făină…” Am aflat povestea, poate, a ultimilor meseriași în lemn din Apuseni. Am urcat la Gîrda de Sus și la Casa de Piatră să cunoaștem meșteșugul moților în realizarea ciuberelor. Pe care le duceau apoi prin țară să câștige un ban sau să le schimbe pe alimente. Mergeau până în „regat”, până în cele mai sudice județe ale țării cu căruța și calul. Apoi, mai aproape de vremea noastră, cu trenul. Dumitru Dobra din Dobrești, Ispas Gligor și Aurel Costea din Casa de Piatră și-au amintit momentele în care oamenii din Apuseni…
-
Foto și video. Invitație la castel: Palatul Banffy de la Răscruci, bijuteria Transilvaniei!
Vă spune ceva sintagma „Castelele de pe Valea Someșului”? Mi-a plăcut teribil expresia de când am auzit-o prima oară. O dată pentru că sonoritatea ei era atât de plastică la fel și paralela, chiar dacă forțată, cu o vale celebră a Franței, și îmi antrena deja imaginația. Apoi pentru că Valea Someșului pentru istoria familiilor nobiliare ale Transilvaniei e comparabilă ca importanță cu zona Argeșului din vechea Țară Românească. Le-am luat la pas aproape pe toate. Iar la Răscruci am zăbovit de mai multe ori, impresionat, în special, de interiorul castelului de acolo. Era o vreme când Palatul părea că intră în ruină, într-o degradare ce friza uitarea, în cel…
