VIDEO și FOTO. Cătunul neștiut din Munții Gilăului!

Am trecut de nenumărate ori prin Someșul Rece spre Măguri-Răcătău fără să mă abat vreodată pe direcția indicatorului din Uzina care scrie Pape, 4 kilometri. A fost nevoie de o zi caldă de noiembrie și de un soare ispititor pentru a căuta rapid o destinație spre munții de lângă noi. Și le mulțumesc celor care urmăresc apusenitransilvania.ro, pentru că de la ei am mai primit o recomandare. I-aș spune una de zile mari. Nu îmi imaginam ce bucurie o să trăim descoperind acest loc prea puțin știut, Pape, un cătun din Munții Gilăului.

Drumul din Uzina sus spre Pape se parcurge ușor. Nu e asfalt dar traseul e amenajat corect, fără denivelări și chiar generos ca spațiu. Adică nu trăiești cu spaima că dacă vine cineva din sens opus traversarea se face pe muchie de cuțit și cu transpirație pe șira spinării. Sunt patru kilometri pe care de când îi începi să îi parcurgi, te oprești mereu să faci fotografii, să găsești unghiul potrivit pentru că priveliștea oferă mult. Soarele care se strecura printre brazi, printre copacii ale căror frunze se făceau covor în fața noastră, casele pitite în poienițe imposibile de pe versantul opus era tabloul care pastela urcușul nostru spre Pape.

 

Cătunul neștiut din Munții Gilăului, l-am numit așa pentru că mulți iubitori de Apuseni nu auziseră de loc, se deschide magistral în fața călătorului cu o gospodărie impozantă, o casă aranjată și spațioasă, urcată pieziș pe coasta care de departe dă senzația că pune capăt itinerariului. Dar totul continuă neabătut pe drumul central, singurul dealtfel și care aici pare că se îngustează, șerpuind cătunul în serpentine printre cele câteva gospodării, locuite toate. Nu cred că sunt mai mult de zece. Dar cu fiecare metru pe care îl parcurgem în urcare câștigăm un nou punct de belvedere.

“10 lei! Atât vă ia să faceți poza de acolo”, ne strigă un localnic, glumind, de la o casă de mai jos după ce ne fixăm în punctul în care pare să avem cea mai frumoasă deschidere. “Nu ne deranjează să plătim chiar și 15 lei”, i-am răspuns, vesel, omului. La cât de minunată ni se arăta natura, nu ne-ar fi deranjat deloc să plătim ca să avem în imagini de arhivă locul. Dangătul liniștit de clopot al unor vaci care pășteau aproape, mirosul curat al unei amiezi de toamnă sau ciubărul care se întindea în fața unei cabane de turiști, singura pe care am remarcat-o în zonă, nu te mai lăsau să pleci.

Ne-am bucurat de loc… Dar nu mult. Aventura noastră avea să continue. Sus spre Vârful Ijar!

Urmează!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *