-
Accesul în Ghețarul Scărișoara va fi reamenajat!
Accesul în Peștera Ghețarul Scărișoara va fi reamenajat. Asta pentru că actualul traseu de intrare în peșteră este avariat și prezintă pe anumite zone suficiente riscuri pentru turiști. În perioada imediat următoare vor putea începe lucrările de reamenajare a accesului în Peștera Ghețarul de la Scărișoara, una dintre cele mai importante peșteri din România care adăpostește al doilea cel mai mare ghețar subteran din sud-estul Europei. Contractul în valoare de 759.721 de lei, fără TVA, a fost atribuit unei firme cu sediul în Baia de Arieș – S.C. Ceziana Star, de altfel singura care a participat la licitația lansată de Primăria Gârda de Sus. Noua…
-
Reţeta de sănătate: două ore pe săptămână în Apuseni!
Plimbările prin aer curat au fost bune din totdeauna, dar un nou studiu atrage atenția asupra beneficiilor clare derivate din câteva ore în natură. Dacă îți petreci majoritatea timpului la birou, acasă sau pe drum, ar fi bine să faci o schimbare, pentru binele tău. Conform unui nou studiu preluat de Press Association, ar trebui să petreci cel puțin două ore pe săptămână în mijlocul naturii. Aceasta este limita de timp esențială stabilită de experți, atât pentru stimularea sănătății, cât și generarea unei stări de bine a întregului organism. Persoanele care petrec mai mult de 120 de minute pe săptămână în natură au o probabilitate mult mai mare de a avea…
-
VIDEO. Baloo a ajuns în pădurile de la noi!
Baloo a fost filmat de aproape în România. Cel puţin, asta pare să se observe în imaginile filmate într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Teregova, cu ajutorul unei camere de monitorizarea faunei. Ursul surprins de camere seamănă cu celebrul personaj din Cartea Junglei, Baloo. Pădurile administrate de Ocolul Silvic Teregova (din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin), constituie un habitat corespunzător, ce oferă faunei condiții bune de liniște, hrană și adăpost. În România există cea mai mare populație de urs din Europa, urșii trăind în special în zonele montane. În căutarea hranei, urșii își folosesc desigur simțurile lor foarte dezvoltate, care îi ajută să găsească câte ceva de mâncare chiar…
-
Cum să reîmpădureşti o ţară? Obligi fiecare student să planteze 10 copaci pentru a-şi finaliza studiile!
O nouă lege din Filipine îşi propune să rezolve problema lipsei de copaci noi plantaţi prin studenţi, potrivit Business Insider. Congresul filipinez a aprobat o lege prin care obligă toţi elevii şi studenţii, de la şcoala primară, liceu, şi până la cei de facultate să planteze 10 copaci înainte de a-şi finaliza studiile. Copacii pot fi plantaţi fie în pădure, în rezervaţii naturale, situri abandonate sau zone urbane, potrivit legislaţiei. Potrivit CNN, copacii trebuie să fie potriviţi pentru clima locală, accentul fiind pe speciile indigene. Iniţiativa ar putea aduce 175 milioane copaci noi plantaţi în fiecare an, totalizând 525 miliarde copaci în timpul unei generaţii. Cum rata de supravieţuire a…
-
VIDEO. Prin Cheile Runcului, pe urmele uriașilor din Apuseni!
E sfârșit de mai și deobicei în vremea asta senzația vacanței devine din ce în mai acută. Nu e cazul și anul ăsta. E o primăvară mult prea ploioasă iar startul verii adevărate pare încă departe. Așa că prima zi de weekend curge liniștit în atmosfera de pace a bibliotecii și a meciurilor de la televizor. Dar când duminica apare, soarele peste oraș răsare. Un semn atât de provocator că nu mai apucăm să ne bem liniștiți nici măcar prima cafea. Încotro? Cu pas uriaș, spre Apuseni, să vedem Cheile Runcului și ce om mai descoperi pe acolo. Cheile fac trecerea din satul Runc spre satul Lunca…
-
Drumul de la Râmeț la Bucium străbate o zonă unică a țării!
Pornind de la Aiud, punctul de plecare pe DJ 107I şi până la ieşirea spre DN 74, prin Bucium, drumul din inima Apusenilor străbate o zonă etnografică a cărei unicitate este dată de diversitate, culoare şi continuitate. Descrierea este făcută pe pagina de facebook a liderului administrației județului Alba, Ion Dumitrel, cel care a anunțat că acest drum intră în lucrări de modernizare. „Zona dintre Râmeţ şi Bucium dezvăluie încă arhitecura tradiţională, prin conservarea unor locuinţe a căror vechime depăşeşte chiar şi 100 de ani. În satele risipite în munte, în case din lemn şi piatră, acoperite cu paie, locuiesc şi acum bătrâni pentru care viaţa încă se…
-
Drumul din inima Apusenilor va fi modernizat!
Drumul ce pleacă din Aiud și ajunge, prin Bucuium, la DN74, va fi modernizat de către Consiliul Județean Alba. Anunțul a fost făcut de președintele instituției, Ion Dumitrel, pe o rețea de socializare. „Refăcând traseul drumului medieval din Ţara Moţilor, Transalpina Apusenilor este în acelaşi timp drumul vieţii – ce leagă între ele comunităţi tradiţionale autentice, este drumul culturii – trecând prin locuri ce vorbesc de viaţa şi opera lui Agârbiceanu, drumul istoriei – reluând în parte vechiul drum roman al aurului, şi mai ales drumul credinţei – ce urcă pe culmile Trascăului până deasupra sfântului lăcaş al sufletului românesc, Mânăstirea Râmeţ. Pentru modernizarea a 80 de…
-
VIDEO. Imagini fabuloase cu o haită de lupi urmărind prada!
Imagini de-a dreptul extraordinare cu o haită de lupi ce urmăresc prada într-o pădure din Parcul Natural Putna Vrancea. Totul, într-o filmare realizată cu o cameră de monitorizare a faunei amplasată de specialiștii Romsilva. România are una dintre cele mai dezvoltate populații de lup din Europa. Cea mai mare specie din familia Canidae, lupul este un carnivor eficient și discret, care trăiește în haită și are un rol important în menținerea unor ecosisteme natural sănătoase. Pot parcurge zeci de kilometri pe zi în căutarea prăzii și când atacă, pot alerga cu aproape 60 de kilometri pe oră. Au simțuri foarte dezvoltate, un miros deosebit de fin, auzul și văzul foarte…
-
EXCLUSIV. Primar Pietroasa: Turistii vor putea sta in Glavoi, in Padis, inca din debutul sezonului estival!
Primarul localitatii pe a carui raza teritoriala se afla poiana Glavoi din Padis reactioneaza la materialul de pe ApuseniTransilvania. Edilul spune ca locul va fi amenajat, urmand a fi data o hotarare de Consiliu Local in acest sens. Cornel Pilea, primarul comunei Pietroasa crede ca inca din startul sezonului de vara, poiana Glavoi va redeveni un loc de campare pentru iubitorii Apusenilor. „Noi vom avea o sedinta de Consiliu Local saptamana viitoare prin care vom hotari inclusiv amenajarea acestei zone. A fost o tentativa inclusiv anul trecut a unui consilier judetean de a face acest lucru prin consiliul judetean, nu s-a reusit, asa ca incercam sa amenajam locul prin bugetul…
-
In Glavoi, dar fara noi?! De ce nu se mai poate campa in celebra poiana din Padis?
Iubitorii de munte si, in special, ai Apusenilor, risca sa nu mai aiba acces de anul asta la unul din cele mai indragite locuri din Padis: poiana Glavoi. Din 30 aprilie, insa, a aparut un afiş la intrarea in poiana, pus de Parcul Natural Apuseni, pe care scrie, în limba romana, limba engleza şi limba maghiara „CAMPAREA INTERZISA!”. Placuta trilingva arata cat de cunoscut e locul si ca pasionatii de munte, de Apuseni, de Padis, nu sunt doar din Romania. foto: facebook.com/muntiibihor.vladeasa O explicatie pentru aceasta situatie a oferit-o guvernatorul Parcului Natural Apuseni, Alin Mos, citat de bihon.ro. „Este o măsură de la Garda Naţională de Mediu ca urmare a problemelor ce…
-
Apuseni împăduriţi!
Natura prinde viaţă în Apuseni. Asta cu ajutorul celor peste 400 de voluntari care au răspuns afirmativ acţiunii de împădurire a zonei dintre Beliş şi Mărişel, denumită sugestiv „Natura îţi mulţumeşte”. Au fost plantaţi nu mai puţin de 12.000 de puieţi. Acţiunea de împădurire a avut loc sâmbătă, 4 mai. Initiatorii proiectului #naturaitimultumeste# sunt Gabriel Iepure si Cosmin Zirbo, in parteneriat cu Ocolul silvic Horia Apuseni si cu Primaria Marisel.
-
VIDEO. Ce face un lup singur când îl filmezi?
Întâlnire inedită cu un lup solitar într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Soveja. Deşi filmat, animalului pare să îi convină compania. Şi chiar şedinţa de shooting. Dar păstrând, totuşi, distanţa. România are una dintre cele mai dezvoltate populații de lup din Europa. Lupii sunt prădători foarte eficienți, fiind văzuți foarte rar în libertate. Cea mai mare specie din familia Canidae, lupul este un carnivor care trăiește în haită și are un rol important în menținerea echilibrului ecologic și menținerea unor ecosisteme natural sănătoase. Pot parcurge zeci de kilometri pe zi în căutarea prăzii și când atacă, pot alerga cu aproape 60 de kilometri pe oră. Au simțuri foarte dezvoltate,…