-
Paula Hriscu, despre copilăria în Apuseni: E lumea simplă și pură în care dorul încă mai trăiește!
Artista Paula Hriscu rememorează, cu o sinceritate dezarmantă, copilăria petrecută într-un cătun izolat din Munții Apuseni, unde viața curgea în ritmul naturii, iar fericirea se măsura în pași prin zăpadă, flori de primăvară și gesturi simple. Povestea ei devine o întoarcere emoționantă la o lume fără griji, în care liniștea și dorul au rămas vii până astăzi. “Lumea mea de acolo este atât de frumoasă în așa fel încât dacă oricine merge nu mai vrea să plece. Comuna Bulzești de sus, sat Păulești. Și acolo se află un cătune. Eu când am început să mă trezesc și să percep lucrurile din jurul meu fiind micuță, erau trei case. Am prins…
-
Patru ore peste culmile Gilăului: panorama ireală a Tarniței
Într-o dimineață limpede de primăvară sau mai degrabă aproape primăvară, am pornit pe potecile din Munții Gilăului, deasupra Tarniței, într-un traseu de aproximativ 14 kilometri care leagă mai multe locuri spectaculoase: cum ar fi Piatra Corbilor și Piatra lui Lucaci. Patru ore de mers liniștit printr-un peisaj care pare încă adormit după iarnă, dar în care anotimpul cald începe să se strecoare timid printre stânci și păduri. La început, muntele pare auster. E firesc. Vegetația este rară, pământul încă poartă urmele frigului, iar iarba încă este amorțită. Tocmai această lipsă de verdeață face relieful să iasă și mai mult în evidență. Culmile se desfășoară larg, cu stânci izolate, păduri cu…
-
Deasupra Transilvaniei: 27 de kilometri pe crestele Trascăului
Am plecat din Izvoarele la 6:50, dimineața, cu lumina abia desprinsă din noapte și cu zăpada încă înghețată sub bocanci. În Munții Trascăului, primăvara nu vine dintr-odată. Se verifică la fiecare pas. În văi miroase a pământ dezghețat, pe culmi încă scârțâie omătul. Am urcat întâi spre Plescioare, la 1225 de metri. Soarele se ridica curajos și colora în roz muchiile albe. De acolo, creasta se desfășura ca o coloană vertebrală de calcar, ascuțită și tăcută. Următorul a fost Jaru, 1221 de metri, apoi Piatra cu Urdă, cu doi metri mai înalt, 1223, fiecare vârf o treaptă, fiecare treaptă o respirație sănătoasă. Zăpada alterna cu porțiuni de iarbă arsă de…
-
Modelul Iasna pentru Apuseni: poate deveni Vârtopul următoarea mare destinație de schi din regiune? Ce spune președintele Consiliului Județean Bihor?
Domeniul schiabil de la Vârtop, Piatra Grăitoare și eventual Vârtop 1, ar putea intra într-o nouă etapă de dezvoltare, inspirată direct din modelul de succes al stațiunii Iasna din Slovacia, considerată cel mai performant domeniu schiabil din Europa Centrală în ultimele două decenii. Pentru prima dată în România, administrația județeană din Bihor analizează, împreună cu proprietarii și managementul stațiunii slovace, un transfer real de know-how în turismul montan, cu investiții estimate la peste 60 de milioane de euro. Este un posibil moment de cotitură pentru managementul turistic de iarnă din Apuseni și o șansă pentru ca Vârtop să devină un pol regional al turismului integrat, vară–iarnă. Mircea Mălan, președintele Consiliului…
-
Foto și video. Ultima zi de vacanță, pe pârtie la Vârtop. Copiii dar și părinții au profitat de zăpada proaspătă!
Ultima zi a vacanței mobile pentru elevii din județul Bihor a fost petrecută în aer liber, pe pârtie, în stațiunea Vârtop, din Munții Apuseni. Zăpada proaspăt căzută și vremea favorabilă au adus sute de turiști pe Pârtia Piatra Grăitoare, unde unde copiii, părinții și iubitorii sporturilor de iarnă s-au bucurat de condiții excelente pentru schi. Încă de la primele ore ale dimineții, pârtia a fost animată de râsete și voie bună. Cei mici, echipați în costume colorate și cu schiurile pregătite, au profitat din plin de ultima zi liberă, transformând finalul vacanței într-o experiență memorabilă. Deși ziua a început cu o perdea de ceață deasă, lucrurile s-au schimbat spre mijlocul…
-
Apres-ski electrizant la Pârtia Piatra Grăitoare, în Vârtop: Popenski urcă vibe-ul de la pârtie până la cer
Pe 21 februarie, între orele 13:00 și 19:00, atmosfera de iarnă din Vârtop se transformă într-o adevărată petrecere la altitudine. Apres-ski-ul de pe Pârtia Piatra Grăitoare promite energie pură, muzică vibrantă și un decor spectaculos, unde zăpada, muntele și ritmurile se întâlnesc într-un singur punct: distracția. Sub sloganul „It’s a paaarty. Taking us higher. From slope to sky.”, DJ-ul Popenski aduce un set care va ridica pulsul participanților și va transforma pârtia într-un ring de dans în aer liber. Este locul unde adrenalina coborârilor se continuă cu adrenalina muzicii, iar vibe-ul après-ski devine experiența principală a zilei. Intrarea este liberă, iar accesul la eveniment se face exclusiv cu echipament de…
-
19 kilometri prin iarnă: Vălul Miresei, Pietrele Albe și ceața Vlădesei
Drumeția începe, invariabil, de undeva. De astă dată, din Răchițele. Cascada Vălul Miresei nu mai curge la vedere. E chiar acoperită de un văl. Înghețată într-un moment de cădere eternă, ca o fotografie pe care nimeni n-o mai poate mișca. Peretele de gheață era cuprins în nuanțe albastre și lăptoase, iar pe el se cățărau câțiva alpiniști temerari, atât de mici și fragili în fața acelei verticale tăcute. La fiecare lovitură de piolet, sunetul era ca o bătaie într-un clopot de cristal. Era o scenă. Noi eram spectatorii. Din acel punct, poteca urcă prin pădure. Zăpada scârțâia sub bocanci, într-un ritm hipnotic. Ce-mi place cum se aude. Aerul, rece, curat,…
-
Scărița – Belioara: Drumul prin zăpadă și urme de urs, la marginea sălbăticiei!
Am urcat în Scărița-Belioara cu pasul încet, dar cu inima grăbită. De astă dată în plină iarnă. Muntele Mare ne-a primit cu o liniște albă, aspră, frumoasă, genul de liniște care nu te lasă să vorbești tare. E ca și cum ai fi intrat într-o catedrală cu ziduri monumentale. 11 kilometri în 6 ore și jumătate, o distanță care pe hartă pare modestă, dar care în zăpadă până peste genunchi devine o adevărată probă de răbdare și voință. Firesc, la gerul pe care îl avem, zăpada era dură, tăioasă, înghețată la suprafață și trădătoare dedesubt. Onest, fiecare pas a devenit o negociere cu muntele: să calci cu grijă pentru a…
-
Foto și video. Soare în Apuseni: se schiază bine la Mărișel!
E vreme bună la Mărișel, iar Munții Apuseni arată exact așa cum trebuie să arate iarna. Cerul e senin, vizibilitatea e foarte bună, iar temperaturile sunt numai bune pentru schi. Zăpada, chiar artificială, s-a așezat uniform pe pârtie, este bătută și permite coborâri line, sigure, atât pentru începători, cât și pentru cei mai experimentați. Pârtia de la Mărișel oferă condiții foarte bune de schiat în aceste zile: strat suficient de zăpadă, fără porțiuni descoperite, și o atmosferă relaxată, specifică Apusenilor. Fără aglomerația stațiunilor mari, dar cu tot ce trebuie pentru o zi reușită pe schiuri. Soarele completează tabloul: aer curat, peisaj de munte și senzația aceea clară că ai ales…
-
Patru artiști, o pârtie legendară: Piatra Grăitoare! Party la Vârtop, sâmbătă 17 ianuarie!
Pe 17 ianuarie 2026, stațiunea Vârtop din Apuseni schimbă ritmul. Hotel Arieș vă invită la Pârtia Piatra Grăitoare pentru un eveniment care îmbină perfect adrenalina sporturilor de iarnă cu energia unui party de top. Ziua începe pe pârtie și continuă cu un line-up care promite să ridice standardele distracției la munte. Headliner-ul serii este PUYA, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai scenei hip-hop românești. După concert, distracția continuă cu John Trend, responsabil de after-party, iar vibe-ul va fi menținut la cote maxime de un set special B2B Mike Kross & Sebuh, pregătit exclusiv pentru această experiență. Un mix ideal de iarnă: zăpadă, muzică live, DJ set-uri puternice și o…
-
Arată ca Austria, dar e Transilvania, în Apuseni! Pe creasta albă dintre Rimetea și Ardașcheia
Am pornit iar la drum în Apuseni, de astă dată în Trascău, punct de pornire: satul patrimoniu UNESCO, Rimetea. Satul acela alb, strâns sub stâncă, plin de turiști din toate colțurile Europei. Astăzi, casele sunt cuminți, Piatra Secuiului veghează deasupra lor, iar zăpada scârțâie vocal sub bocanci. De aici începe urcușul spre creasta Ardașcheiei, în inima Trascăului. În acest lanț muntos, Apusenii devin mai aspri, sunt mai verticali și mai tăcuți. Poteca e domoală, acoperită la început cu vreo 15 centimetri de zăpadă proaspătă, suficient cât să șteargă urmele lumii. Pădurea te primește cu pomi grei, îmbrăcați în alb, aerul curat îți intră adânc în piept. Poate și de la…
-
La mulți ani, 2026! Anul Nou se simte strașnic în Apuseni!
E mereu despre Anul Nou și despre așteptări atunci când suntem la cumpăna dintre ani. Iar Anul Nou în Apuseni nu seamănă cu nimic din ce știi. Aici iarna nu e lustruită ca în Austria și nici aranjată ca în Elveția. E aspră și efectul fonic când calci pe ea e inconfundabil. Scârțâie sub pași, acoperă drumuri vechi, case risipite pe dealuri, unde fumul iese drept din coșuri, iar liniștea are greutate. Aroma locului e irepetabilă. Aici Anul Nou nu vine cu artificii excesive, ci cu timp. Cu sentimentul că ești exact unde trebuie. Aici e acasă! La mulți ani! Și în 2026, vizitați cât mai des una din cele…