Reportaje/Povești

Patru ore peste culmile Gilăului: panorama ireală a Tarniței

Loading

Într-o dimineață limpede de primăvară sau mai degrabă aproape primăvară, am pornit pe potecile din Munții Gilăului, deasupra Tarniței, într-un traseu de aproximativ 14 kilometri care leagă mai multe locuri spectaculoase: cum ar fi Piatra Corbilor și Piatra lui Lucaci. Patru ore de mers liniștit printr-un peisaj care pare încă adormit după iarnă, dar în care anotimpul cald începe să se strecoare timid printre stânci și păduri.

La început, muntele pare auster. E firesc. Vegetația este rară, pământul încă poartă urmele frigului, iar iarba încă este amorțită. Tocmai această lipsă de verdeață face relieful să iasă și mai mult în evidență. Culmile se desfășoară larg, cu stânci izolate, păduri cu poteci prietenoase, iar cerul pare mult mai mare decât în alte părți din Apuseni.

La Piatra Corbilor, stâncile se ridică abrupte, iar liniștea este spartă doar de vânt și, uneori, de strigătul păsărilor. Nu știu dacă sunt corbi, de unde și numele locului. Am întâlnit aceste păsări de dimensiuni apreciabile pe platoul de la Dumești, aici am reperat doar triluri. Din acest punct începe adevăratul spectacol: panorama asupra lacului și a văilor din jur.

Traseul continuă spre Piatra lui Lucaci. În depărtare, Lacul Tarnița apare adânc între culmi, tăiat parcă în munte ca o prăpastie albastră. Privit de sus, pare un fel de Grand Canyon al Apusenilor, un culoar imens sculptat între munți rotunzi și liniștiți.

Pe acest traseu nu te cucerește pădurea deasă sau altitudinea locului, ci amploarea peisajului. Totul este deschis, aerisit, aproape sălbatic. Am mai scris despre acest obiectiv natural: Creatorul a lăsat aici una din cele mai frumoase picturi. E un spectacol, la propriu. Primăvara încă își pregătește decorul, dar tocmai această tranziție îi dă locului un farmec aparte: promisiunea unui munte care urmează să înverzească.

La finalul celor patru ore de mers rămâne aceeași impresie simplă și puternică: cât de superbă este această parte din Apuseni. Un colț de munte liniștit, cu panorame care te fac să te oprești des, nu din oboseală, ci pentru că vrei să mai privești o dată.

Bogdan Boer, aplauze. Fotografiile tale ne-au purtat și pe noi pe acest itinerariu spectacol. Mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *