Deasupra Transilvaniei: 27 de kilometri pe crestele Trascăului

Am plecat din Izvoarele la 6:50, dimineața, cu lumina abia desprinsă din noapte și cu zăpada încă înghețată sub bocanci. În Munții Trascăului, primăvara nu vine dintr-odată. Se verifică la fiecare pas. În văi miroase a pământ dezghețat, pe culmi încă scârțâie omătul.

Am urcat întâi spre Plescioare, la 1225 de metri. Soarele se ridica curajos și colora în roz muchiile albe. De acolo, creasta se desfășura ca o coloană vertebrală de calcar, ascuțită și tăcută. Următorul a fost Jaru, 1221 de metri, apoi Piatra cu Urdă, cu doi metri mai înalt, 1223, fiecare vârf o treaptă, fiecare treaptă o respirație sănătoasă. Zăpada alterna cu porțiuni de iarbă arsă de frig, iar vântul îți amintea că e doar început de martie la munte, uneori nici aprilie nu aduce timp mai prietenos aici.

Pe Ugerului, la 1244 de metri, am simțit că ziua se deschide cu adevărat. Cerul s-a limpezit, orizontul a devenit o hartă 3d. Departe, dar clar ca într-o fotografie mărită, se vedea creasta Munților Făgăraș, cu Vârful Moldoveanu și Viștea Mare, distincte, albe, masive, ca două borne de hotar ale țării. E un privilegiu rar să le vezi atât de limpede din Trascău.

Ultimul vârf al zilei, Ardașcheia, 1249 de metri. De acolo, lumea se desface în toate direcțiile. Vezi stânca abruptă Piatra Secuiului ce domină Rimetea ca o cetate naturală. Mai încolo, se adânceau Cheile Vălișoarei, iar superba rezervație Scărița Belioara se distingea ca o culme albă, tăiată în calcar. Mai încolo, domolul Muntele Mare. În zile ca astea, foarte clare, Trascăul devine un balcon peste Transilvania.

Am zărit municipiul Turda și alte sate risipite prin județele Alba și Cluj, ca niște pete de culoare pe harta alb-gri a dealurilor. Imaginea te face, la propriu, să înțelegi cât de compactă e, de fapt, lumea noastră și cât de vastă pare când o străbați la pas.

27 de kilometri în 10 ore. Nu a fost doar o tură, ci o traversare de anotimpuri: iarnă pe creste, primăvară în lumina amiezii. Am coborât spre Colțești cu genunchii obosiți și cu sufletul plin. Crestele au rămas în urmă, albe și tăcute. Pentru o zi am mers pe culmi,  deasupra Transilvaniei.

Bogdan Boer, superbe fotografiile. Îți mulțumim că ne iei cu tine prin aceste imagini.