Se apropie culesul viei! La Ciunga! -

Toamna e anotimpul pe care îl iubesc cel mai tare. Are ceva din aroma copilăriei. Cred că cea mai puternică amintire pe care o am de atunci este culesul viei. Îmi vine în fața ochilor imaginea carului cu boi care ducea în plină toamnă butea și moara în care aveau să fie zdrobiți strugurii. Iar eu eram acolo cu moșul meu care mâna animalele acelea mari dar atât de blânde și supuse. Pentru noi, pentru copii, ziua aceea era o sărbătoare în sine. O așteptam de săptămâni. De când erau scoase în curte butoaiele pentru a fi pregătite să țină mustul!

Am urcat După Humă, sus la vie. Mai sunt puține vii azi, îmbătrânite și ele, izolate într-o lume pe care nu o mai cunosc. Nu s-a schimbat locul, s-au schimbat lucrurile, s-au schimbat obiceiurile, au trecut oamenii. S-a dus lumea aia care fremăta în zile de sâmbătă sau duminică atunci când era culesul. Câtă lume, câți oameni. Mulți mai sunt doar în amintirea celor rămași.

Mă bucur de strugurii pe care i-am găsit. Producția de anul ăsta suferă. E cumva în ton cu nostalgia care mă încearcă aici. Dar totuși… Sunt amintiri atât de plăcute care îmi inundă sufletul. Este energia pe care cei care au urcat la culesul viei o cunosc. Este starea pe care o împărtășește fiecare adult atunci când își reîntâlnește copilăria.

De sus de pe deal, de pe Dealu Hunii, Ciunga e frumoasă și azi! Privită așa din depărtare îmi pare un excelent tablou. Dar e mai mult. Este imaginea pe care nu mai am cum să o scot din suflet. Aici e acasă…