Foto și video. Acum am înțeles de ce a venit Prințul Charles la Viscri!

Sunt puține variante care să îmi placă mai tare decât o dimineață în care să te trezești în Cetatea medievală a Sighișoarei. E sfârșit de octombrie și pentru azi se anunță o zi cu temperaturi ridicate. Așa că savurăm prima cafea în decorul superb al acestui centru istoric din sudul Transilvaniei. Dar nu pierdem timpul cu multe fotografii. Deși locul te invită la încă o plimbare. Plecăm să vedem Viscri. Satul în care Prințul Charles și-a cumpărat o casă în anii 90.

  

 

 

 

Din drumul național care duce spre Brașov, în comuna Bunești, faci stânga la un moment dat. Ce bine că avem navigație, altfel riști să pierzi indicatorul! Imediat ce ne desprindem de drumul central și de imaginea îngrijită a vechilor case săsești, descoperim lumea rurală cu toate preocupările și mai ales neîmplinirile ei. Case mai puțin dichisite, curți ceva mai neîngrijite, totul în dinamica unei zile agitate de sâmbătă. Când se muncește într-o gospodărie. Important este că avem șosea asfaltată. Și se află într-o stare bună. Dar cum orice lucru bun are și un sfârșit, asfaltul se termină exact la intrarea în Viscri. 

 

 

 

 

Un cârd de gâște gălăgioase trec tacticos ulița la fel ca legendarele gâște ale Capitolului care au salvat Roma. De astă dată nu e cazul, „galii” sosiți la porțile satului făcut celebru de moștenitorul coroanei britanice vor doar să-l viziteze. Înaintarea pe drumul lat, de pământ și piatră, e o adevărată experiență. Gâște, rațe, câțiva câini, chiar și niște ponei se plimbau în voie printre localnicii ce își vedeau de treabă și turiștii curioși să descopere locul.

 

 

 

 

Când ajungi la Viscri, te întrebi cu onestitate ce l-a determinat pe viitorul rege al Angliei să își cumpere o casă aici. Satul nu vibrează turistic precum Rimetea din Alba. Nu are nici priveliștea intensă pe care o creează Piatra Secuiului. Iar casele, unele dintre ele reamenajate, nu au nimic din aerul agropensiunilor. Aici respiră viața rurală a României cu toată plinătatea ei. Casele vechi ale sașilor au acum proprietari noi, încă stingheri când vine vorba să facă turism. Dar sentimentul acut e acela al satului locuit, trăit plenar!

 

 

 

 

E o întoarcere în timp din acelea plăcute, mai ales dacă ai crescut la sat sau ai nostalgii legate de vacanțele de vară și copilăria la bunici, la țară.Luat la pas, casă cu casă, poartă cu poartă, trecând pe lângă cișmeaua din centru, totul este de un pitoresc absolut! Viața aici are culoare! Casele, deși bătrâne, dacă ne referim chiar la cea a Prințului Charles, construită înainte de 1800, dau senzația de lumină, de căldură. Moștenirea din Viscri, pe cât de veche, se trăiește la prezent! 

 

 

 

 

Casele cu pereții mai albaștri decât celebra culoare a Voronețului, porțile impunătoare de lemn, băncuțele așezate strategic aproape la fiecare curte și cele câteva standuri cu papuci de casă, șosete și pulovere din lână lucrate manual, expuse spre vânzare pe câte un gard sau poartă, îți amintesc de caracterul turistic al satului. Altfel te pierzi în neștire în lumea pe care alții au pierdut-o, ruralul. 

 

 

 

 

Impresia veșniciei invocate de Blaga am perceput-o când am urcat în deal la biserica fortificată. Prin tot ce se află acolo, de la elementele de muzeu, la biserică și încăperile fortificației, istoria se relevă cu fiecare pas pe care îl facem. Pe peretele exterior stau gravate numele bărbaților căzuți în Primul și Al Doilea război mondial. În vreme ce amvonul Bisericii și băncuțele de lemn și fisurile din pereții strâmbi ai lăcașului invită la introspecție! Apuci să te gândești la generații care s-au ascuns între aceste ziduri să scape de invaziile inamice din secolele trecute așteptând ca istoria și vremurile să devină mai blânde!

 

 

 

 

 

 

 

Iar din turnul Bisericii am putut privi asupra satului și dealurilor din jur. Asupra caselor construite simetric și a grajdurilor dispuse liniar cu acoperișurile închise la culoare, poate de vechi ce sunt. Am prins o zi senină și am putut vedea lămurit de ce a venit cel mai cunoscut prinț moștenitor la Viscri. Aici istoria încă se scrie cu fiecare ceas. Pentru că satul e cât se poate de viu!

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *