-
Se apropie culesul viei! La Ciunga!
Toamna e anotimpul pe care îl iubesc cel mai tare. Are ceva din aroma copilăriei. Cred că cea mai puternică amintire pe care o am de atunci este culesul viei. Îmi vine în fața ochilor imaginea carului cu boi care ducea în plină toamnă butea și moara în care aveau să fie zdrobiți strugurii. Iar eu eram acolo cu moșul meu care mâna animalele acelea mari dar atât de blânde și supuse. Pentru noi, pentru copii, ziua aceea era o sărbătoare în sine. O așteptam de săptămâni. De când erau scoase în curte butoaiele pentru a fi pregătite să țină mustul! Am urcat După Humă, sus la vie. Mai sunt…
-
Foto. Așteptând Floriile, într-un cătun din Apuseni. La Belioara!
Mi-a plăcut dintotdeauna Sâmbăta lui Lazăr, data care marchează acel moment din Betania în care Domnul își cheamă iar la viață prietenul mort de patru zile. Asta și pentru că în satul copilăriei mele, undeva în Câmpia Transilvaniei, la Ciunga, localnicii se strâng să își pomenească morții în cimitirul din deal. O tradiție veche de când mă știu. Și de fiecare dată la fel de tulburătoare. O emoție plină. Nu am lipsit anul ăsta de la revederea cu toți ai mei: familie, săteni sau alți „repatriați” ca mine. De acolo, sufletul meu aleargă spre Apuseni și mașina pare să știe acest drum pe dinafară. Urc pe Valea Arieșului, spre…
-
Povești din satul copilăriei: Ciunga!
Iubesc poveștile iar cele pe care le vizualizez cel mai des sunt cele din copilărie, povestite la ceas de seară de moșul meu pe care atunci nu mă mai săturam să îl ascult. Îmi aduc aminte că visam cu ochii deschiși, ascultându-l, că și eu aș putea fi un Greuceanu sau un Făt Frumos care salvează vreo Cosânzeană de mânia zmeului tiranic. După care îmi reveneam în fire speriat de cine știe ce adiere de vânt care se oprea în ușa bucătăriei cu zgomotul atât de înfricoșător care mă făcea să stau și mai aproape de moșul meu, gândind atunci – ce bine că nu sunt singur, ce bine că…
-
Sâmbăta lui Lazăr în cimitirul din sat e despre copilărie!
În sfârșit, primăvară! Mirosul puternic al zambilelor aduse în mâini plutește peste întregul cimitir, precum o aromă ce revine nostalgic pentru toți cei care au urcat să-și comemoreze morții. Soarele e încă timid, e ultima zi din martie, dar verdele îmbietor ce se desfășoară printre crucile vechi din lemn e dătător de speranță. E sâmbăta lui Lazăr. Iar într-un sătuc din Câmpia Transilvaniei, oamenii îi pomenesc pe cei adormiți. E o procesiune veche a locului. Veche de când nu se știu nici cei mai bătrâni de aici. „Dumnezeu să-i ierte!” este salutul tradițional care te introduce în lumea interiorizantă a celor care pășesc în curtea cimitirului. Iar la intrare,…
-
Am fost la culesul viei. După mulți ani!
Primele și poate unele din cele mai curate amintiri pe care le port sunt legate de anii ăia fără griji din lumea caldă a satului bunicilor. A satului în care am crescut până să merg la școală, a locului în care mi-am petrecut apoi vacanțele și toate zilele în care aveam liber de la ore. O lume de care m-am atașat și de care astăzi îmi e atât de dor! Dacă ar fi să spun care e cea mai frumoasă sărbătoare a acelor ani, de care îmi amintesc aproape în detaliu, atunci e clar: culesul viilor. O bucurie de nedescris. Așteptam ziua surechiului cu o nerăbdare greu de rostit în cuvinte.…
