Video și foto. Huda lui Papară, locul în care se nasc legende!
„Prezentul este acel timp în care timpul atinge eternitatea” „C.S. Lewis”
Huda lui Papară este, cu adevărat, locul care a ținut în viață legenda zeului suprem al dacilor dar și tradiția șolomonarilor. Peștera a fost locuință și loc de cult pentru sute de generații preistorice. Aici s-a retras regele zeu al dacilor, Zamolxes, făcând din acest loc cale spre alte lumi.
Tradiția Apusenilor, a Trascăului spune că faptul că în zi senină de vară, fără nici un semn special, apa Văii Morilor își înzecește debitul pentru câteva ore, măturând în cale animale, căpițe de fân de pe lunci, uneori chiar oameni, nu putea avea decât o explicație. În peștera își au salaș Șolomonarii aducători de ploie și balaurii lor. În peștera sunt lacuri imense și când balaurii se scaldă, apa dă peste marginea lacurilor și inudă totul în aval.
Mi-au plăcut mereu poveștile, istoria care se pierde în legendă, faptele narate care se transformă în mit. Nu știu de ce, dar partea asta din Munții de Vest ai României sunt locul prielnic al potențării lor iar imaginile vorbesc de la sine. Aici, acum, fiecare își scrie sau mai degrabă își imaginează propria legendă…