• Știri

    Este oficial! Vin banii prin ITI pentru zona Munților Apuseni!

    România va avea începând cu acest exercițiu financiar cel puțin patru zone de investiții teritoriale integrate care vor mobiliza aproximativ 600 de milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea locală din unitățile administrativ-teritoriale din zona Țării Moților – Munții Apuseni (Moții, Țara de Piatră), Delta Dunării, Valea Jiului și Țara Făgărașului.    “Salut mesajul Comisiei Europene de astăzi prin care a anunțat aprobarea, cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare, a Acordului de Parteneriat prin care România se va alătura celor 13 state europene care au început deja implementarea programării financiare actuale”,   a anunțat pe pagina sa de facebook, europarlamentarul Victor Negrescu.   Asociația de dezvoltare “Moții, Țara…

  • Știri

    Dacă urci în Padiș, la Glăvoi, poți trece pe la bibliotecă!

    Biblioteca mobilă a ajuns şi în zona Padiş – Glăvoi din Munţii Apuseni. Inedită bibliotecă a fost amenajată într-un “Igloo al Vieţii” amplasat în vecinătatea Postului Salvamont al Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor.    În acest “refugiu” inedit se găsesc peste 300 de cărţi. Iniţiativa se încadrează într-un proiect mai amplu derulat de Asociaţia Exploratorilor Puşcaţii din Arad, având obiectivul principal de a implementa conceptul de NoMAD Library.    

  • Jurnal de bord

    Video. Superbul lac de la Beliș – Fântânele, în Apuseni!

    “În grămezi greoaie, norii Într-o parte străbătură Şi de chipul lor pătrunsă, Faţa lacului e sură.” (George Topârceanu) Probabil e unul din cele mai frumoase lacuri de munte din România. L-am surprins acum fără zgomotul grav al ambarcațiunilor motorizate care îl agasau la suprafață nu cu multă vreme înainte! E liniște acum. O pace interioară îi cuprinde pe puținii îndrăgostiți care s-au oprit preț de minute să-și rostească jurăminte de amor într-o seară de duminică. E chiar poetic lacul ăsta. Nu i-am descoperit niciodată latura asta. L-am văzut mereu ca o acumulare de apă robustă, firească muntelui. L-am trecut înot mai demult cu același sentiment că am îmblânzit un uriaș.…