-
Românii aleg viața la țară: numărul celor mutați de la oraș la sat a depășit transferul invers!
Tot mai mulți români renunță la viața de la urbe pentru a se muta la sat. O arată statisticile. Astfel, vechii orășeni își deschid afaceri agricole, de multe ori cu ajutorul fondurilor europene și își schimbă total stilul de viață. În consecință, în ultimii doi ani, numărul românilor care s-au mutat din mediul urban în cel rural a fost mai mare decât al celor care au abandonat satele ca să se facă orășeni. Anul acesta, 69% dintre autorizațiile de construire pentru clădiri rezidenţiale sunt date în zona rurală. În 2020, în pandemie, peste 116 mii de români au migrat din orașe în localități rurale. În același timp numărul celor care…
-
Lucrări de întreținere pe drumurile din Apuseni!
Continuă acțiunile de întreținere a drumurilor județene câte traversează Apusenii. De această dată, vorbim de drumuri din județul Alba. Iar acest anunț a fost făcut chiar de Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean. “Pe DJ 107 M Aiud – Buru au fost executate lucrări de plombare, tăiat vegetație, marcaje axiale și laterale pe 20 km. Lucrările au fost finalizate. Pe DJ 750 C Teiuș – Stremț – mănăstirea Râmeț se execută lucrări de plombare, burdușiri, covor asfaltic, marcaje axiale și laterale, pe o lungime de 17 km. Acestea se vor finaliza la sfârșitul săptămânii în curs. De săptămâna viitoare se va lucra și pe 20 de km din DJ 762 Baraj…
-
Video superb. Dealu Botii și Lacul Beliș, Munții Apuseni!
Natura Apusenilor este mereu surprinzătoare. Lucru surprins superb de Florin Țene într-un clip fabulos filmat în Dealu Botii. Se vede verdele crud al începutului de vară și spectacolul pe care muntele îl oferă aici laolaltă cu Lacul Beliș. O bucurie extraordinară! Aici se potrivește de minune spusele poetului Grigore Vieru: “MUNTELE – un urs de piatra cu zmeura in gura si cetini in blana.”
-
FOTO: Valea Draganului – Floroiu – lim Bihor
-
Foto. În simfonia naturii din Apuseni, la Rusești!
Ce poți face într-o vară cu temperaturi caniculare altceva decât să iei drumul muntelui în Apuseni? Să descoperi și redescoperi bucuria naturii, senzația răcorii tihnite la umbra copacilor. Nici nu am urcat prea mult. La Rusești, mai jos de Mărișel, am luat la pas micuțul defileu, valea cu apă rece și impunătoare, mici forme de relief curios, cu un susur acompaniat de foșnetul pădurii și din când în când de vreun tril de pasăre. E atâta simfonie în locul acesta. Nu departe de cel mai mare platou montan locuit din Munții Apuseni, Ruseștiul îți oferă liniștea necesară unei plimbări în natură. Este medicament, la propriu. Se ia în doză mare,…
-
Salvamontiștii din Alba au schimbat cablurile pe unul din cele mai frumoase trasee din Trascău
Siguranța e totul. Cu deviză asta au pornit salvamontiștii din Alba care au înlocuit cablurile care nu prezentau siguranță pe traseul Brâna Caprei din Cheile Râmețului. “În cursul acestei zile salvatorii montani au înlocuit cablurile care nu prezentau siguranță de pe traseul Brâna Caprei din Cheile Râmețului. Așa cum știți, acest traseu prezinta în unele locuri un grad ridicat de periculozitate datorită potecii înguste de-a lungul peretelui stâncos abrupt. În zonele cu expunere mare, cu ani în urmă, au fost montate cabluri pentru siguranță. În timp, acestea s-au degradat, s-au destrămat ori au ruginit, lucruri care au determinat punerea unor cabluri noi iar în porțiunile cu urcare accentuată au fost…
-
Foto. Peisaj de basm la Cetatea Coltești!
Scriam într-un material de acum ceva vreme că ruinele Cetății Coltești îți lasă impresia locului în care au zburat dragonii. Colțul de legendă e îmbrăcat armonios de natură. Ruinele de cetate, povestea lor, e fixată cu vederea spre Colții Trăscăului, spre celebra Piatră a Secuiului! Un loc de poveste și de povestit. E vară și natura respiră plenar în această zonă de istorie a Transilvaniei. În Coltești, lângă Rimetea, în Alba! Mulțumim Marius Rus pentru fotografiile superbe.
-
Video. Pe drumul care străbate Platoul Padiș!
Bucuria parcurgerii unui drum pe un platou de munte este absolut specială. Pășunile montane care se întind de-o parte și de-a alta a șoselei, pâlcurile de brazi, pădurile care se văd pe coame fac din Platoul Padiș locul potrivit pentru o plimbare, chiar și motorizată, pe care am și filmat-o preț de câțiva kilometri. Totul până la punctul de observație a celor trei județe: Bihor, Cluj și Alba. Iar de sus de pe creastă, veghează neîntrerupt asupra lumii Biserica Moțului. Locul unde în urmă cu ani, nu mulți, am ascultat sunetul Apusenilor. Imagine: Florin Dan
-
Foto. A venit vara în Apuseni! La Dealu Botii!
“Vară, vară, vină iute, Să mă sui iară la munte! Sus în vârful muntelui, Unde-i place moțului!”, spune un vechi cântec din Țara Moților. Ce-i drept, vara a sosit în Apuseni! Verdele intens al pășunii, frunzele bogate ale copacilor și florile de munte……. Toate compun tabloul ăsta minunat. E un pastel superb la Dealu Botii! E splendidă natura în munți! E vară în Apuseni!
-
Foto. Acțiune de ecologizare pe Lacul Beliș, în Apuseni!
Lacul Beliș Fântânele este din nou curățat de voluntari cu suflet mare. La fel ca și anul trecut oamenii au urcat la munte pentru a ecologiza una dintre cele mai pitorești zone din Apuseni. Afectată profund de ignoranța celor care aruncă la întâmplare deșeurile care se adună apoi în zona golfulețelor. Imaginile sunt grăitoare. Așa cum se observă, reprezentanții societății civile implicate, ai Clubului Alpin Român – filiala Cluj și ai Administrației Parcului Natural Apuseni au adunat peturile și gunoaiele aflate pe luciul apei. Acțiunea este una complexă fiind nevoie de ambarcațiuni pentru ridicarea lor. Aflată la cea de-a doua ediție, manifestarea presupune colectarea deșeurilor atât de pe uscat, cât…
-
Video. La o poveste cu Cornelu: A început sezonul în Padiș!
Am urcat în mai în Padiș să vedem cum arată lucrurile chiar la început de sezon turistic într-unul din cele mai frumoase locuri din Apuseni. Ne-am oprit în Poiana Glăvoi unde am stat la o poveste cu Cornelu, omul care identifică deja cu zona. E parte din povestea Padișului. Am aflat de bucuriile, de nemulțumirile dar și de speranțele oamenilor de aici care așteaptă turiști. Turiști care vin, de regulă, din Cluj și din Bihor dar și din alte părți ale României, turiști din Ungaria, Cehia, Polonia etc. Sper ca povestea mea cu Cornelu, filmată de Flo, să vă facă poftă de Padiș, de Apuseni. Mai jos, interviul complet.
-
Povestea superbă a moților din Apuseni, urmași ai triburilor celtice!
Ei sunt oamenii din Țara de Piatră. Acei inși puternici, dârji și neclintiți de vreme și vremuri. Despre moţii care își duc viața în Munţii Apuseni se spune că ar fi descendenții direcţi ai dacilor şi chiar ai agatârşilor, un popor care a trăit cu mult timp înainte de Hristos. Totodată sunt și autori care susţin că moţii sunt urmașii triburilor celtice care au locuit în Antichitate zonele înalte ale Apusenilor. „Moţii sau Ţopii sunt urmaşii direcţi ai dacilor şi ai coloniilor romane, aduse de împăratul Traian în urma ocupărei Daciei în anul 105 după Christos, în scopul de a o coloniza şi de a putea munci şi exploata…