Regina Maria despre locurile din Apuseni: Nu-mi puteam crede ochilor, nici un basm cu zâne nu ar fi putut inventa asemenea case minunate!
Una din cele mai frumoase caracterizări făcute Apusenilor îi aparţine reginei Maria a României. Suveranii României reîntregite, regele Ferdinand şi regina Maria, au vizitat Apusenii în prima jumătate a anului 1919, într-o primă vizită în Transilvania. Aceştia au participat la inaugurarea podului de fier de peste Arieş.
Regina Maria a evocat această vizită în “Însemnările Zilnice”.
”Miercuri, 28 mai 1919, Turda, Câmpeni
O zi încântătoare, mai mult sau mai puţin rustică, noi îndreptându-ne spre minunaţii munţi. (…) Am plecat apoi cu maşina pe cel mai frumos drum printre dealuri. Toate pădurile de pe margine se ridicau falnice în verdele lor nou, pe care se profilau brazii absolut negri. Pretutindeni sate pitoreşti şi toată populaţia afară ca să ne primească, în frunte cu preotul cu crucea în mână. Ei au binecuvântat şi ne-au sărutat mâinile, au presărat flori în faţa noastră, ne-au cântat cântece patriotice, au dansat dansurile lor naţionale, toate clopotele de la biserici băteau, femeile mi-au oferit flori şi cusături făcute în casă. A fost un marş triumfal – nu de puţine ori mi-au dat lacrimile.
Un sat prin care am trecut avea casecare m-au făcut să-mi pierd capul de încântare, ele erau construite din trunchiuri imense de copaci ca nişte cutii uriaşe, încheiate cu cele mai exagerat de înalte şi înclinate acoperișuri din paie de culoarea blanei de cârtiţă. De departe, ele arătau ca nişte gigantie muşuroaie de furnici sau ca uriaşe căciuli. Nu-mi puteam crede ochilor, nici un basm cu zâne nu ar fi putut inventa asemenea case minunate. Cu greu puteam sta liniştită în maşina mea, simţeam că trebuie să mă opresc şi să intru în ele. Uneori ele erau grupate ca nişte ciuperci de mărime fantastică, alteori erau singuratice, ascunse printre copaci în unghere abrupte.
Toţi ţăranii în costume pitoreşti, a fost o privelişte de neuitat.
Am sosit la Câmpeni; bucurie şi mai delirantă. Ne-am instalat într-o căsuţă extraordinar de curată, aparţinând prefectului. Oameni drăguţi, simpli şi inimoşi, care au făcut tot ce au putut să ne simţim bine şi mulţumiţi, dar am fost sistematic suprahrăniţi şi n-am putut refuza nici măcar un fel de mâncare, deoarece toate femeile din gospodărie contribuiseră la pregătirea ei.
După-amiază, o frumoasă plimbare cu maşina la casa care i-a aparţinut lui Avram Iancu, unul din cei mai iubiţi eroi naţionali din epoca modernă, un ţăran simplu care a încercat să obţină libertăţi pentru poporul său oprimat şi care sfârşise cu mintea rătăcită, pentru că nici una din promisiunile care i se făcuseră nu a fost ţinută. El şi- petrecut ultimii ani cutreierând pe toate cărările cu un fluier, un pribeag ce nu-şi găsea locul nicăieri şi care îşi cânta melancolicele sale doine ca să-şi aline suferinţa inimii.
Zona este absolut splendidă, iar bucuria emoţionantă a ţăranilor la vederea noastră te mişcă până la lacrimi de recunoştinţă. (…)”
Sursa: amintiridinapuseni.blogspot.ro
Sursa foto: historia.ro/ amintiridinapuseni.blogspot.ro