VIDEO. Tradițiile care nu mor: războiul de țesut. Îl mai găsești în Apuseni!

Tradițiile nu mor în Apuseni. Cel puțin nu încă. Asta pentru că mai există meșteri populari care își îndrăgesc meseria moștenită din generație în generație. Astfel obiectele tradiționale nelipsite cu secole în urmă din casele țăranilor români și care se găsesc astăzi cu precădere doar în muzee, le întâlnești în unele case din zona Munților Apuseni. Un exemplu este casa doamnei Maria Mariș, Mărioara Hojului cum i se spune, care și astăzi mai ține războiul de țesut. Și nu doar atât. Încă lucrează la război.

„Cu războiul în casă am crescut. Pe vremuri părinții aveau trei camere dar într-o singură cameră se încălzea și acolo se și lucra, se și dormea. Și se făcea și bucătărie. Toate erau într-un loc. Și de pe la vreo 10 ani când ajungeam cu picioarele la lopățele, mi-era și mie lăcomie ca la toți copiii. Să intru în război. Și am prins dragoste de el și tot am ajutat-o pe măicuța. Pe urmă am ajuns să profesez singură”, ne povestește gazda noastră din Mărișel.

 

 

Tradiția spune că în nicio casă nu lipsea lada de zestre care trebuia să fie plină de țesături cusute chiar de viitoarea mireasă. Așa că „pe când am avut vreo 14 ani, mi-o pus măicuța război separat ca să țes eu zestre că la noi se țeseau, se dădeau șterguri la nănași, la frați, la nănașii de botez, la staroste. Când m-am măritat 13 șterguri am dat, toate trebuiau să fie țesute de mireasă ”, ne-a împărtășit doamna Maria Mariș.

 

 

Am aflat apoi că pe vremuri munca la războiul de țesut se făcea în șezătoare, se strângeau mai multe fete din sat, dar nu în orice zi a săptămânii.

„Într-o seară veneau la mine, într-o seară mergeam la alta. Dar numai lunea, miercurea și joia. Se zicea că marți seara nu-i bine, că umblă, Doamne feri, strigoi, că vineri seara nu se horește, nu se joacă. Și nici sâmbătă seara după ce apunea soarele”, spune intervievata noastră.

În casele din Apuseni, oamenii își împodobesc încăperile ca în vremea bunicilor: cu ștergare viu colorate, covoare lungi și înguste și lepedeele frumos așezate pe pat. Toate țesute la război.

„Eu n-aș putea vedea casa goală ca la spital: să n-am șterguri pe pereți, să n-am lepedeauă pe pat. Amu le am probabil și confecționate, țesute de mine. Poate dacă ar fi primite de la soacră sau din cadouri, nu m-aș bucura de ele. Dar dacă știu că sunt lucrate de mine, de măicuța, mi-s dragi!”, ne-a mărturisit cu sinceritate Maria Mariș.

 

 

Din păcate, tot mai puțin turiști români știu ce e ăla un război, în vreme ce străinii sunt dispuși să plătească mii de euro pe un război de țesut autentic sau pentru diverse obiecte populare lucrate manual.

„Mai vin în vizită. Și mai vin și străini care sunt foarte surprinși că nici nu știu din ce îi compus. Și sunt și români de-ai noștri care zic eu știu cum îi zice la asta și-apoi nu știu să îi zică, că-i pocesc numele”, mai spune femeia pentru care obiceiurile vechi nealterate de vreme sunt parte a felului ei de a fi.