Poiana Ponor, când natura nu-și pierde culoarea nici în decembrie!

E unul din locurile în care mă întorc mereu cu plăcere: Poiana Ponor din Padiș. Doar că o știam ca pe un loc al verii: verde intens, lumină largă, aer deschis. Așa am văzut-o de fiecare dată. Dar la început de decembrie, poiana minune a Apusenilor își schimbă registrul și devine ușor schimbată: mai tăcută, mai adâncă.

Perdeaua de ceață a căzut pe alocuri, ca o cortină în colțul scenei, și dincolo de ea spectacolul, în cazul ăsta relieful, nu mai e pe deplin ce știam. Marginile se estompează, distanțele se scurtează iar poiana capătă un aer de poveste veche. Pe bune, ai senzația că locul ar respira mai rar.

Apa care se prelinge în sorburi e mai limpede ca vara, e mai atentă la jocul naturii.. Și vegetația stă încremenită, ca într-o pictură. Iarba, mușchiul, copacii, dealul, colinele nu și-au pierdut paloarea. Culorile nu și-au pierdut nuanța. Verdele e mai stins, dar mai profund. Maroul e cald. Griul ceții le leagă pe toate, armonios!

Mulțumim, Bogdan Boer, pentru imaginile superbe!