• Reportaje/Povești

    Poiana Ponor, când natura nu-și pierde culoarea nici în decembrie!

    E unul din locurile în care mă întorc mereu cu plăcere: Poiana Ponor din Padiș. Doar că o știam ca pe un loc al verii: verde intens, lumină largă, aer deschis. Așa am văzut-o de fiecare dată. Dar la început de decembrie, poiana minune a Apusenilor își schimbă registrul și devine ușor schimbată: mai tăcută, mai adâncă. Perdeaua de ceață a căzut pe alocuri, ca o cortină în colțul scenei, și dincolo de ea spectacolul, în cazul ăsta relieful, nu mai e pe deplin ce știam. Marginile se estompează, distanțele se scurtează iar poiana capătă un aer de poveste veche. Pe bune, ai senzația că locul ar respira mai rar.…