-
La mulți ani, 2026! Anul Nou se simte strașnic în Apuseni!
E mereu despre Anul Nou și despre așteptări atunci când suntem la cumpăna dintre ani. Iar Anul Nou în Apuseni nu seamănă cu nimic din ce știi. Aici iarna nu e lustruită ca în Austria și nici aranjată ca în Elveția. E aspră și efectul fonic când calci pe ea e inconfundabil. Scârțâie sub pași, acoperă drumuri vechi, case risipite pe dealuri, unde fumul iese drept din coșuri, iar liniștea are greutate. Aroma locului e irepetabilă. Aici Anul Nou nu vine cu artificii excesive, ci cu timp. Cu sentimentul că ești exact unde trebuie. Aici e acasă! La mulți ani! Și în 2026, vizitați cât mai des una din cele…
-
Pe muchia liniștii: Pietrele Mărunte, Creasta Stâncoasă și apusul peste Muntele Mare
Am pornit devreme, când poteca era încă înghețată, iar Pietrele Mărunte se iveau în față ca o promisiune tăcută. Pe jos, un strat timid de zăpadă. La 1731 de metri, vântul nu mai întreabă cine ești sau de unde vii, te ia așa cum ești și îți dă la o parte graba de jos. Firesc, pașii sunt mai rari, respirația mai adâncă, iar muntele vorbește în felul lui: prin piatră, prin vegetația colorată în alb, prin liniște. Apoi Creasta Stâncoasă, cu ceva mai multă deschidere, a fost momentul adevărat al zilei. Din acel punct de belvedere, privirea curge larg spre Stațiunea Muntele Băișorii, mică și aproape domestică la fel ca…
-
Ultimul Mohican din Apuseni!
Cascada Dâlbina sau Vânătările Ponorului e genul de loc pe care îl revăd de fiecare dată cu aceeași plăcere. Ajungi la ea prin Sălciua, după ce urci la Dumești, iar drumul te avertizează că urmează ceva serios. Nu e zgomot turistic, nu e spectacol forțat. E doar piatră, apă și timp. Căderea de apă se rupe din stâncă abrupt, ca o rană neînchisă în munte. Apa cade hotărât, cu forță, într-un amfiteatru de calcar. Fără excepție, relieful ăsta mă trimite direct la Ultimul Mohican: pereții verticali, sălbăticia crudă, senzația că intri în film, acolo unde mitul se suprapune istoriei. Apusenii au multe cascade dar Dâlbina mi se pare că are…
-
Crăciunul care se trăiește: În Apuseni, acasă la tradiție!
În Apuseni, Crăciunul e mai mult decât o sărbătoare. E o stare de fapt, un sentiment care se așază peste munți, peste sate, peste oameni. Și se trăiește intens! Zăpada scârțâie sub pași, atunci când e să vină, fumul iese domol din hornuri, iar seara se aprind lumini calde în casele unde tradiția n-a plecat niciodată. În munții noștri, colindul nu e spectacol, e cutumă, e rostul de la Nașterea Domnului. Se cântă din poartă-n poartă așa cum s-a cântat dintotdeauna. Oamenii îți deschid ușa și pe masă găsești cozonacul, pita de casă, sarmalele, găsești voia bună și cumsecădenia gazdelor! În Apuseni, Crăciunul înseamnă comuniune, credință și rădăcini. Înseamnă biserica…
-
Ziua Munților Apuseni, stabilită oficial prin lege. Inițiatorul este un parlamentar clujean!
Ziua Munților Apuseni este de acum o dată oficială, serbată pe 21 septembrie. Data a fost instituită printr-o lege inițiată de deputatul clujean Remus Lăpușan. Alegerea datei nu a fost întâmplătoare, a spus deputatul în motivarea acestui demers legislativ, 21 septembrie fiind legată de cea de a treia Adunare de la Blaj, moment important pentru istoria acestei zone. “Ziua Munților Apuseni, un proiect de suflet pentru recunoașterea unei regiuni care definește identitatea României În calitate de inițiator principal al acestui demers, pot spune cu mândrie în suflet că Ziua Munților Apuseni a fost instituită prin lege, data de 21 septembrie devenind, în mod oficial, un moment de recunoaștere pentru o…
-
Deasupra Cetăților Ponorului!
Când ajungi sus la punctul de Belvedere simți că Apusenii te-au chemat acolo de mult. Balcoanele sunt un fel de margine de lume. Sunt praguri de stâncă de unde privești în jos, spre Cetățile Ponorului, ca într-o carte veche de geografie. Doar că aici manualul a fost scris de Creator! Dolina imensă se deschide brusc sub tine, cu pereți abrupți, cu verdele acela adânc care nu poate fi prins în fotografii. Cei care au ajuns acolo știu! Aici înțelegi de ce Padișul nu e doar un loc, ci mai mult o stare. Balcoanele din Padiș sunt un simbol pentru cei care iubesc Apusenii. E sentimentul că natura nu te impresionează,…
-
Decembrie la Glăvoi!
Poiana Glăvoi, în Padiș, în debut de decembrie, e un loc care parcă respiră altfel. Dacă vara e „Costineștiul Apusenilor”, cu corturi, râsete, fum de grătare și povești spuse până târziu, iarna căpătă o tăcere nelalocul ei. Ești ca într-un ring de dans transformat peste anotimp în muzeu! Nu mai e forfota din sezonul cald. Nu mai sunt pași grăbiți, nici voci care se caută unele pe altele prin poiană, nu mai sunt cântecele de munte la foc de tabără. Și totuși, toate lucrurile sunt acolo, la locul lor. De la brazii care veghează poiana, la punctul salvamont sau balonul bibliotecă, până la punctele devenite legendă, începând, inevitabil, cu Cornelu’s…
-
Poiana Ponor, când natura nu-și pierde culoarea nici în decembrie!
E unul din locurile în care mă întorc mereu cu plăcere: Poiana Ponor din Padiș. Doar că o știam ca pe un loc al verii: verde intens, lumină largă, aer deschis. Așa am văzut-o de fiecare dată. Dar la început de decembrie, poiana minune a Apusenilor își schimbă registrul și devine ușor schimbată: mai tăcută, mai adâncă. Perdeaua de ceață a căzut pe alocuri, ca o cortină în colțul scenei, și dincolo de ea spectacolul, în cazul ăsta relieful, nu mai e pe deplin ce știam. Marginile se estompează, distanțele se scurtează iar poiana capătă un aer de poveste veche. Pe bune, ai senzația că locul ar respira mai rar.…
-
Gloria muntelui: spre Vârful Poienița, în inima Munților Metaliferi!
Am tăiat-o din Baia de Arieș cu pas domol și cu gândul limpede, urmând poteca ce urcă spre Vârful Poienița, la 1.437 de metri, în inima Munților Metaliferi. Drumul ăsta nu e doar o urcare pe hartă, ci un inventar prin straturi de liniște: păduri care te cuprind, lumini filtrate printre brazi și aerul acela curat din munți care te obligă să respiri mai adânc. Cum câștigi altitudine, Apusenii se deschid cuminte, fără spectaculozitatea ostentativă a altor masive, dar cu noblețe, aproape intim. Lanțul Munților Metaliferi își arată adevărata forță tocmai prin această simplitate: culmi rotunjite, poieni largi, orizonturi care par să nu se grăbească nicăieri. Și ceața care se…
-
Apusenii, celebrați la prima Gală “10 pentru Apuseni”
Prima ediție a Galei „10 pentru Apuseni” s-a încheiat! Un eveniment organizat de Asociația Apuseni Transilvania și platforma Apusenitransilvania.ro, care a reunit la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca oameni și instituții care schimbă lucrurile în Apuseni. A fost o seară dedicată celor care contribuie la dezvoltarea uneia dintre cele mai frumoase zone ale României. Instituțiile publice și administrațiile locale care au legătură cu zona Munților Apuseni au fost premiate simbolic, primind Trofeul Apuseni Transilvania! Apusenii merită mai mult. Gala „10 pentru Apuseni” nu este doar un eveniment, ci un început. Premii de excelență pentru dezvoltarea Apusenilor: Coeziune comunitară & filantropie – Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului – IPS Andrei, mitropolit…
-
Gala „10 pentru Apuseni”, evenimentul care premiază instituțiile publice și administrațiile care fac diferența în inima munților!
Gala „10 pentru Apuseni” este evenimentul care premiază instituțiile publice și administrațiile care fac diferența în inima munților! Vineri, 12 decembrie, ora 13:30, Muzeul de Artă, Sala Tonitza, Cluj-Napoca! Vino să descoperi oamenii și instituțiile care ridică Apusenii mai sus, mai puternic, mai vizibil ca oricând. Un eveniment de prestigiu, un omagiu pentru implicare, viziune și rezultate. Gala „10 pentru Apuseni” – Aplauze pentru performanță. Respect pentru comunitate. Mulțumim celor care ne-au sprijinit: Cuprumin Abrud SA, domnului Mircea Goia Asociația Cityside Education, domnului Sebastian Văduva Statim Solutions SRL, domnului Tudor Scripor Roata Făget Crama La Salina Turda Cramele Jelna Consiliul Județean Cluj USAMV Cluj Muzeul de Artă Tradiții Clujene Pastel…
-
Vlădeasa, la granița anotimpurilor! Spre acoperișul Apusenilor, pe un strat discret de zăpadă!
Pleci de la Cabana Vlădeasa, aflată la aproximativ 1400 m, într-un peisaj care te prinde din primele momente. Unde mai pui că aici găsești genul de liniște care te face să mergi mai încet fără să-ți dai seama. Traseul urcă domol la început, dar constant, spre inima Masivului Vlădeasa, unul dintre cele mai spectaculoase blocuri montane din Apuseni. Al doilea cel mai înalt vârf din acești munți! Pe măsură ce câștigi altitudine, pădurea se rărește și se deschid culmi largi, cu priveliști care se duc departe, spre Munții Bihorului și, în zilele foarte clare, chiar mai departe. Vârful Vlădeasa Sud, la 1835 m, își face simțită prezența, o ridicare rotunjită,…