-
Foto și video. Acum am înțeles de ce a venit Prințul Charles la Viscri!
Sunt puține variante care să îmi placă mai tare decât o dimineață în care să te trezești în Cetatea medievală a Sighișoarei. E sfârșit de octombrie și pentru azi se anunță o zi cu temperaturi ridicate. Așa că savurăm prima cafea în decorul superb al acestui centru istoric din sudul Transilvaniei. Dar nu pierdem timpul cu multe fotografii. Deși locul te invită la încă o plimbare. Plecăm să vedem Viscri. Satul în care Prințul Charles și-a cumpărat o casă în anii 90. Din drumul național care duce spre Brașov, în comuna Bunești, faci stânga la un moment dat. Ce bine că avem navigație, altfel riști să…
-
Foto și video! Cetatea Liteni, recurs în timp la poale de Apuseni!
Cu timpul nu ai cum să lupți. Este adversarul invincibil de care vrei să fugi mereu. Împotriva timpului lupți fără șansă de izbândă. Dar poate tocmai de asta ne invidiază zeii: efemeritatea vieții face clipa prezentă pentru muritori de neprețuit. Fiecare moment se trăiește, chiar dacă nu conștientizat, intens. Ca și când ai vrea să lași urme în eternitate. Cel puțin asta a fost senzația când am cercetat zidurile Cetății Liteni. Aici timpul a trecut nemilos peste vremuri dar impresia acestor ruine pare la fel vie ca atunci când între pereții de piatră răsuna gălăgios viața. A fost odată ca niciodată… ar spune povestea. Și câte nu ar…
-
Foto. Moara de Pădure! Poteci prin Apuseni!
Apusenii sunt superbi toamna! Iar lucrul acesta l-am verificat la pas pe potecile din Moara de Pădure, pe drumul ce duce spre Cetatea Liteni! Un sat care aparține de comuna Băișoara! Fotografiile următoare vorbesc cel mai bine pentru acest articol!
-
Foto. Drumul Apusenilor: Valea Draganului – Baraj Floroiu, modernizat!
Drumul Apusenilor, între Valea Draganului și Barajul Floroiu a fost rent modernizat. După cum se observă și în imagini, covorul asfaltic este proaspăt așternut. Zona este una dintre cele mai pitorești din Apuseni, o șansă extraordinară pentru turismul din județul Cluj!
-
După aproape trei ani de la înființare, Județul Cluj devine, în sfârșit, membru în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,,Moții, Țara de Piatră”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care vizează aderarea Județului Cluj la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,,Moții, Țara de Piatră”. Clujul este ultimul dintre cele cinci consilii județene care au pe raza lor teritorială parte din Munții Apuseni și care se alătură Asociației „Moții, Țara de Piatră”. O uniune înființată la începutul anului 2019, la care inițial au aderat peste 50 de localități din zonă și trei consilii județene: Alba, Arad și Hunedoara. Ulterior s-a alăturat și Consiliul Județean Bihor iar Clujul devine și el membru acum. Inițiativa înființării acestei asociații, care își propune să acceseze fonduri de la comunitatea europeană prin…
-
Video și foto. Prin Valea Poienii, pe drumul ce surprinde pitorescul din Apuseni!
Denumirea de Transapuseni am întâlnit-o în mai multe locuri din acești munți. Nu mă îndoiesc, fiecare își merită supranumele. Am pornit și noi în aventura noastră pe un astfel de traseu ce poartă un nume atât de incitant pentru orice iubitor de natură și drumeție. Așa am descoperit satul Valea Poienii, locul în care istoria stă pe loc. Un cătun încă locuit de câteva suflete, cu case cu acoperiș realizat din paie. În Valea Poienii se poate ajunge fie din drumul județean DJ 107 – Transalpina de Apuseni – Aiud-Ponor-Mogoș, ca drumul să vireze apoi la dreapta din Râmeț către Valea Poienii fie pe drumul comunal DC 104…
-
Video și foto. La Vânătările Ponorului, în Munții Apuseni! În căutarea ultimului mohican!
„Cine are de-a face cu indieni în pădure, trebuie să procedeze ca ei dacă vrea să o scoată la capăt”, este o replică rostită în una din paginile celebrului roman Ultimul Mohican, cu o ecranizare la fel de celebră….. Este după-amiază și privim încântați la spectacolul toamnei de sus de pe platoul Dumești. Colțurile Trăscăului se înfățișează maiestuoase. E mult prea multă pace aici. Nu știu din ce motiv dar senzația este că atunci când am plecat din vale, de jos, ne-am decuplat total de la cotidian. Nu tu telefon, nu informații despre realitatea mult prea tristă a momentului. De asta am mai zăbovi puțin. Oare ce am mai putea…
-
Transilvania, destinație recomandată pentru cei care își iau câinii în concedii
European Best Destinations consideră Transilvania un loc perfect în Europa, unde turiștii își pot petrece vacanțele alături de câinii lor. Transilvania e lăudată pentru peisajele sale, pentru zonele vaste care încântă turistul și care lasă spațiu suficient patrupedului pentru a alerga cât îl țin lăbuțele, potrivit Profit.ro. Turiștii pot merge cu câinii lor să vadă castele, așezări medievale, centrele istorice ale orașelor. Și pot vizita în liniște Apusenii.
-
Video superb. Doi lupi, la plimbare, în Parcul Natural Apuseni!
Un video superb a fost surprins de camerele de filmare care monitorizează fauna din Parcul Natural Apuseni. Sunt imagini rare cu doi lupi care se plimbă liniștiți într-o pădure în care pare că nimic nu îi deranjează. România are una din cele mai numeroase populații de lup din întreaga Europă!
-
Bilanț: salvamontiștii români au salvat peste 430 de persoane doar în septembrie!
Reprezentanții Salvamont România au făcut bilanțul intervențiilor pentru luna septembrie! Astfel salvamontiștii au salvat nu mai puțin de 432 de persoane doar luna trecută! „Raport de activitate SALVAMONT ROMANIA pentru luna septembrie 2021 Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.) și Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe luna septembrie a anului 2021, a celor 74 de formații salvamont aparținând celor 42 de structuri județene sau locale Salvamont din cele 24 de județe cu activitate de salvare montană din România. Luna septembrie, este luna de final a sezonului de vară, dar fiind caracterizată printr-un număr foarte de turiști pe munte a impus asigurarea asistența de salvare montană la…
-
Video. Bocănitul cerbilor într-o pădure din Parcul Natural Apuseni!
Imagini superbe au fost surprinse de rangerii de la Romsilva cu un ritual celebru al cerbilor într-o pădure din Parcul Natural Apuseni. Este vorba de deja cunoscutul bocănit al cerbilor. Este vorba despre împerecherea acestor animale care se petrece în a doua jumătate a lunii septembrie și în prima jumătate a lunii octombrie în funcție de altitudine și climă. În timpul bocănitul, cerbii își anunță supremația asupra cârdurilor de ciute. Aceștia își anunță prezența prin mugete puternice prin care încearcă să își intimideze concurenții.
-
Foto. Pietre Mărunte, amintiri uriașe și locuri fabuloase! În Apuseni!
Poate că nu v-am spus dar mie Apusenii îmi plac cel mai tare toamna. Pastelul și aroma anotimpului fac din aceste locuri destinații cu adevărat speciale. Așa că încărcați cu primăvară în suflet și cu vântul toamnei fredonând balade nemuritoare, am pornit să urcăm pe Pietrele Mărunte de pe Muntele Băișorii, cu speranța unor noi descoperiri care să ne încânte privirea și apoi memoria. Vârful Pietrele Mărunte, la 1676 de metri altitudine, este cel mai frumos obiectiv de atins, în circuitul „punctul galben”, cu plecare din Muntele Băișorii. Este vorba de un platou imens, acoperit de jnepeni și de stâncile bătrâne sculptate de vremuri, de unde te…