Video și foto. La Vânătările Ponorului, în Munții Apuseni! În căutarea ultimului mohican!

„Cine are de-a face cu indieni în pădure, trebuie să procedeze ca ei dacă vrea să o scoată la capăt”, este o replică rostită în una din paginile celebrului roman Ultimul Mohican, cu o ecranizare la fel de celebră….. Este după-amiază și privim încântați la spectacolul toamnei de sus de pe platoul Dumești. Colțurile Trăscăului se înfățișează maiestuoase. E mult prea multă pace aici. Nu știu din ce motiv dar senzația este că atunci când am plecat din vale, de jos, ne-am decuplat total de la cotidian. Nu tu telefon, nu informații despre realitatea mult prea tristă a momentului. De asta am mai zăbovi puțin. Oare ce am mai putea face util?

 

 

 

Cât mai e zi afară pornim pe drumul ce duce la Râmeț, supranumit Transapuseni. Ceva mai jos niște tineri se întrebuințează serios de forța lor pentru a-și trece mașina de o culme, e un traseu accidentat, și astfel aflăm că nu la mare distanță de punctul în care ne aflăm se găsește o cascadă, „Vânătările Ponorului”. Curios. Am mai umblat pe aici și totuși nu am auzit de aceste chei. Încă e zi și pornim. O luăm pe o potecă ce coboară un versant relativ abrupt către o pădure ce se deschide chiar în față. Cu un perete de piatră semeț, nu departe, iar și mai aproape de noi o gospodărie părăsită de ani, care încă mai poartă mărturia istoriei celor care au stat aici. Nu știu din ce motiv dar am senzația unui deja-vu literar și cinematografic. Aveam impresia că sunt în granițele imaginare ale locului unde s-a derulat povestea din Ultimul Mohican.

 

 

 

 

Intrăm cu băgare de seamă în pădure. Totuși, locul este marcat iar pe poteca pe care o străbatem cele două siluete care ne apar în cale nu par să fie din triburile Huron din carte, se dovedesc a fi un cuplu care explorează locurile superbe ale Apusenilor. Așa că înaintăm cu emoție. Nu cu teamă. Cu emoția că avem să întâlnim sau să vedem ceva nou. Așteptarea avea să ne fie răsplătită. Sper că nu păcătuiesc față de alte locuri minunate din Apuseni dar cred că până acum, din tot ce am vizitat, Vânătările Ponorului este cea mai impresionantă cascadă din munții noștri, de acasă!

 

 

 

 

Aici, imaginea pe care o trăiam pe viu se suprapunea cu cea din roman și mai degrabă din film. Nu la fel de generoasă dar asemănătoare. În locul în care cascada se oprește ca într-un fel de refugiu al stâncii, mă așteptam să văd scena plină de suspans în care huronul Magua îl răpune pe mohicanul Uncas. Iar de undeva ar fi trebuit să apară Chingachgook, tatăl care își răzbună fiul și neînfricatul Hawkeye. E atât de izbitor totul la prima vedere. Sentimentul este acut. Vânătările Ponorului par desprinse din roman, din film!

 

 

 

Cel puțin pentru o oră am redevenit copilul fascinat de lumea fabuloasă a războaielor de pe celălalt continent în care triburile de indieni își aveau rolul lor principal! Adultul de astăzi face apel la acei ani revenind în Apuseni! 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *