Video și foto. Prin Valea Poienii, pe drumul ce surprinde pitorescul din Apuseni!

Denumirea de Transapuseni am întâlnit-o în mai multe locuri din acești munți. Nu mă îndoiesc, fiecare își merită supranumele. Am pornit și noi în aventura noastră pe un astfel de traseu ce poartă un nume atât de incitant pentru orice iubitor de natură și drumeție. Așa am descoperit satul Valea Poienii, locul în care istoria stă pe loc. Un cătun încă locuit de câteva suflete, cu case cu acoperiș realizat din paie.

 

 

În Valea Poienii se poate ajunge fie din drumul județean DJ 107 – Transalpina de Apuseni – Aiud-Ponor-Mogoș, ca drumul să vireze apoi la dreapta din Râmeț către Valea Poienii fie pe drumul comunal DC 104 din Sălciua de Jos, Sub Piatră spre satele Valea în Jos, apoi Valea Poienii. Ultima variantă este noul drum din Sălciua prin Dumești ce duce la marginea nordică a rezervației. Noi am apucat-o pe a treia cale!

 

 

 

Am urcat pe multe trasee în care la un moment dat simțeam că avem să renunțăm. Prima senzație a fost că o să facem cale întoarsă după mai puțin de un kilometru. Și totuși… ceva mai puternic decât teama că am putea rămâne blocați pe un drum inabordabil ne-a făcut să continuăm. Dorința de nestăvilit de a cunoaște cât mai mult din Apuseni! Iar de la acel punct drumul a devenit mai prietenos. La propriu!

 

 

 

Înaintam cu pădurile și dealurile Apusenilor de o parte și de-a alta a potecii înguste pe care încăpea doar mașina în care eram noi. Ce bine că din sens opus nu ne-am intersectat cu nimeni. Iar pastelul toamnei mai cu seamă când drumul ne trecea prin vreo pădure a locului se transforma la propriu în spectacol. Aici, muntele nu impresionează prin altitudine ci prin peisaje verzi, prin văi adânci și sate rispite printre căpițe de fân!

 

 

 

Așa e Valea Poienii în care am redescoperit o lume. Câteva case se alăturau drumului din când în când. Toate decupate parcă din poveștile și basmele nepieritoare ale lui Petre Ispirescu. Am oprit să savurăm locul, să simțim vibrația unui spațiu în care timpul parcă nu mai numără secundele, minutele. Nu am zăbovit mult deși îmi doream să întâlnesc un om din lumea asta uitată.

 

 

Un moș cu barba albă care să îmi spună povestea Apusenilor!

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *