Turist, fără intenție, în altă lume!

Pregătirile pentru cumpărarea unui cadou încep de cum te trezești. E sâmbătă dimineața. Parcă am mai zăbovi în pat dar adrenalina party-ului care începe după-amiază în Rimetea, nu ne mai lasă să dormim. Cafeaua o savurăm alert pe balcon inventariind magazinele pe care să le vedem pentru a alege un cadou sărbătoritului. O muncă meticuloasă, care necesită o doză de complexitate. Dar ne descurcăm. Ne așteaptă un chef pe cinste și o surpriză de proporții: descoperim Rimetea, un loc aflat la doar 50 de kilometri de Cluj dar pe care, din motive care îmi scapă, nu-l vizitasem încă.

 

 

Șansa acestei descoperiri? Cabana prietenului nostru situată chiar la intrarea în localitate avea un drum ascuns pe care l-am pierdut vizual și am trecut mai departe. Nu foarte, încă vreo doi kilometri până am descoperit satul ăsta rupt de lumea reală ca să ajungem într-o dimensiune paralelă ce semăna cu sfârșitul de secol 19, începutul de secol 20, o lume idilică a satului din Belle Epoque.

 

 

 

O stâncă uriașă străjuiește semeață cele câteva sute de case din sat. I se spune Piatra Secuiului, are 1128 de metri și face parte din lanțul colțuros al Munților Trascăului. Cei mai aventuroși dintre vizitatori sau mai precis cei cu o condiție fizică bună îi pot atinge vârful după un urcuș de vreo oră și jumătate. Ce-i drept, de la bază, nu îți mai vine să îți retragi privirea, are un magnetism greu detașabil, este o bucurie a naturii. Numele de Piatra Secuiului îi vine de la secuii din sat care s-au refugiat la înălțime pentru a scăpa de valul invadatorilor tătari. Unii ar spune că forma sa lasă impresia unui uriaș tolănit de veacuri. Pe culmea sa, se află granița dintre Rimetea și Moldovenești, frontiera naturală dintre Alba și Cluj. E precum granița dintre Gondor și Rohan, doar făcliile mai așteaptă a fi aprinse, imaginea sublimă din Lord of the Rings: Return of the King!

 

 

Casele din Rimetea par construite după același tipar. Văruială albă, porțile mari de lemn și obloanele vopsite liniar cu verde. Sigur, rămân micile particularități ale fiecărui proprietar în parte. Pe unele tâmplării mai regăsești motive florale, cu nuanțe de maro și turcoaz, reflexie a esteticului imaginat de fiecare. Iar în centrul satului se găsesc Biserica Ortodoxă și Biserica Unitariană, semn al ecumenismului și al fasinației multiculturale a Transilvaniei care se găsește aici ca într-un complex miniatural, cu primăria, muzeul etnografic și magazinele de suveniruri grupate compact.

 

 

Tot acolo găsim un izvor cu un nume sugestiv: Voiorul mare. Un izvor cu apă captată în câteva trepte de cădere, locul în care oamenii din sat își potoleau setea. De aici pornesc egal două rânduri de case. În zona de sus locuiau înstăriții satului, negustorii, fierarii, casele fiind puțin mai mari, cu pivnița așezată chiar spre stradă. Totul e bucurie, pas cu pas, cum treci prin satul ăsta în care istoria pare să fi rămas în loc. Doar mașinile și turiștii veniți aici transformă imaginea de tablou încremenit în timp. Dar într-un timp al lumii tihnite.

 

 

După plimbări pe ulițele din Rimetea, ni s-a făcut și foame și sete. Așa că ne-am întors spre intrare, la locul cu pricina petrecerii. Ajunși acolo, eram deja amețiți de aburii și aroma lumii pe care am descoperit-o. Seara, nu am mai făcut cale întoarsă spre oraș, am mers să înoptăm în sat!