VIDEO. Crăciunul în Maramureş, la Botiza!

 

Sărbătorile nu-s niciunde ca în Maramureş. Asta am aflat şi noi după ce am descins chiar în duminica de dinaintea Crăciunului, în comuna Botiza, în inima Maramureşului istoric. Am intrat, firesc, la Biserică, unde din capul locului ne-am întâlnit faţă în faţă cu tradiţia aceea vie, nealterată, parcă adusă din neguri de vreme şi lăsată să îşi ducă traiul în lumea modernă. Biserica era plină de oameni, toţi îmbrăcaţi în straiele populare maramureşene.

 

“Fără tradiţii suntem ai nimănui!”

 

Gazda noastră în Botiza a fost chiar primarul comunei, Florea Poienar alături de soţia sa Ioana Poienar. „La Biserică, nu numai oamenii din Botiza dar toţi maramureşenii se îmbracă în portul popular. Suntem mândri pentru aceasta că şi coconii noştri îmbracă portul popular. Mai ales în sărbători”, ne-a spus primarul. “Fără tradiţii suntem ai nimănui. Dacă ne pierdem tradiţiile suntem pierduţi şi noi”, îl completează soţia.

 

 

 

Nu am venit singuri în Botiza. Ne-a adus aici bunul nostru prieten Ducu Hotima, unul dintre cei mai puternici promotori ai Maramureşului în diverse evenimente pe care le organizează, foarte cunoscut dealtfel pentru activitatea lui de scenă ca interpret de muzică folk. „Numai aici poate fi petrecut Crăciunul. Ar fi o mare tristeţe să rămân într-un oraş mare şi să stau să fac Crăciunul poate cu câţiva prieteni. Aici simţim sărbătoarea. Aici avem autenticitate şi adevăr. Sărbătorile sunt aşa cum erau acum 100 de ani. Tradiţiile, cântecele, colindele şi toată bucuria. E o bucurie sinceră. Cu toată nebunia, cu toată tehnologia care ne-a împresurat, maramureşenii şi-au păstrat ce au avut ei cel mai de preţ: tradiţia! Şi de aceea aici este cel mai frumos să petreci Crăciunul!”, ne mărturiseşte Ducu.

Primarul Florea Poienar spune că tradiţionalul, autenticul, pare să câştige din nou teren în comunitate, asta după ce a cunoscut şi o perioadă de relativ declin, imediat după anii 2000. Oamenii din zonă se întorc la tradiţii. „Parcă de la an la an reînvie aceste obiceiuri. Mă bucură lucrul ăsta. Să văd copiii îmblând la colindat. Am avut o perioadă, recunosc, anii 2000 – 2004, parcă ne duceam într-o altă direcţie. Influenţa de afară, când au venit primii, cei care au început să vină cu alte idei de afară. Începeau să revină cei care plecaseră primii. Şi ei au venit cu tot felul: cu muzică uşoară, cu muzică de alte genuri. Mă bucur acum că aud în maşini sau în case muzică tradiţională maramureşeană. Noi avem trei copii. Fata, care acum are 9 ani de zile, când se îmbrăca duminica cu haine populare, ea nu ştia zillele săptămânii, doi – trei ani avea, zicea: ne ducem la Biserică. Deci ea ştia când se îmbrăca în costumul popular că mergem la Biserică”, a precizat edilul comunei.

Bineînţeles că am fost aşteptaţi cu mâncarea şi cu bucatele tradiţionale din zonă, pregătite proaspăt, mai ales că mai erau doar câteva zile până la marele praznic. „Ne ia două zile să pregătim toate bunătăţile astea. Facem cozonac, facem pâine de casă, sarmale. Piroşte se zice la Botiza. Oamenii taie porcii, femeile fac cârnaţi, caltaboş şi bineînţeles împreună cu bărbaţii lucrăm”, ne spune Ioana Poienar. În vreme ce soţul ei ne împărtăşeşte că munca e împărţită la doi dar diferită: „Pe ele le cruţăm, le punem să lucreze înăuntru nu afară că ne e milă de ele tare.” Replica femeii nu se lasă aşteptată: „Dar nu spălaţi voi. Femeile spală cu apă rece, le e frig. Dar avem noroc că mai avem câte un pahar de horincă şi îl bem şi ne încălzim.”

 

„La noi nu se gată de colindat până dimineaţa în zorii zilei!”

 

Am vrut, desigur, să aflăm cum decurge colindatul în Maramureş. Am auzit atâtea poveşti că aici oamenii petrec de praznicul Naşterii Domnului zile la rând. Şi… am primit confirmarea. Numai că e foarte important ce grup de colindători îţi trece prima dată pragul. „Se zice că dacă prima dată la casă îţi merg băieţi, îţi merge bine tot anul. Când îţi merg fete prima dată, se zice că nu îţi merge bine. Seara de Crăciun e unică. La noi nu se gată de colindat până dimineaţa în zorii zilei. Încep copiii de cu seară, pe la patru, de cu bună seară şi gată oamenii mai bătrâni pe dimineaţă. Şi toată noaptea ni-s porţile deschise. Nu stingem becul. Toată noaptea aşteptăm colindători. Botizenii îs foarte harnici şi ne colindă foarte mulţi”, ne-a precizat gazda noastră, Ioana Poienar.

„În fiecare an în seara de Crăciun se face slujba de Naşterea Domnului, în seara de Crăciun se duce tot satul la colindat. Copiii mici sunt cu colinda, adulţii se duc la Biserică şi încep a colinda abia după ce ies de la Biserică. Se fac grupuri de colindători şi până dimineaţa tot colindă. Dimineaţa, după seara de Crăciun, vin bătrânii. Bătrânii care se trezesc dimineaţa şi isprăvesc cu animalele şi-apoi mai dau o tură pe la vecini. Hai să mergem să mai colindăm pe vecinu că n-am fost la domn primar, mergem şi îl colindăm şi pe el. Şi-apoi dacă m-am pus şi am adormit un pic, musai să mă trezesc”, ne spune întâiul gospodar al localităţii, Florea Poienar.

 

Şi pentru că în seara de Crăciun se termină postul, după ce intră în casă, coconii se apucă de joc. „E perioada postului în care cam toţi maramureşenii postesc. Chiar dacă nu ţin post de mâncare toţi, partea de jucat, de horit nu se face. Deci nu se joacă, nu se horeşte. Şi-atunci când vine seara de Crăciun, le e dor la oameni, mai ales la tinerei, de un joc de o hoare. După ce trag o colindă afară la gazde, în casă trag şi-un joc, horesc şi o hoare”, ne împătrtăşeşte gazda noastră, edilul din Botiza.

 

Şi cum vă spuneam, petrecerea, colinda în Maramureş ţine… Nu doar trei zile ca în basme ci două săptămâni, până după sărbătoarea de Sfântul Ion. „A treia zi ne adunăm să colindăm pe care îi Ştefan, să mai bem un păhărel de horincă, să mai mâncăm ceva. De Revelion, mergem la Vasilie, care-i Vasilie. De Sfântu Ion colindăm Ioanele şi Ionii”, ne mărturiseşte acelaşi Florea Poienar.

 

„Se fură poarta şi duc feciorii porţile de nu se mai află!”

 

E clar. Câteva dintre cele mai frumoase obiceiuri de sărbători se găsesc în Maramureş. Unul de care am aflat pentru prima dată, aici în Botiza, este furatul porţii. Băieţii merg şi fură porţile fetelor care le sunt dragi. Şi gândiţi-vă, în Maramureş sunt ditamai porţile! „Până la Revelion, băieţii se gândesc să fure porţile la fete. Aşa e un obicei: se fură poarta! Şi mie mi-o furat-o domnul primar. A furat-o ca să nu îi sie greu să vie la mine. Se ia poarta şi duc feciorii porţile de nu se mai află. Trebuia omul să îşi facă o altă poartă. Nu ştia cine i-a luat-o veci”, ne-a relatat, cu uşoară nostalgie, soţia primarului, Ioana Poienar.

Şi asta nu e tot. În perioada asta se mai întâmplă un obicei, unul cu mesaj şi cu tâlc, pentru fetele „bătrâne”, rămase nemăritate! „Fetele care erau mai bătrâne şi nu erau măritate, într-un copac ce aveau acolo, într-o răchită, într-un pom care era lângă casă, se agăţa câte un moş. Dimineaţa când se trezea dădea cu ochii acolo de moş. Ca să se ambiţioneze, să se căsătorească”, ne-a explicat cu sfat gazda noastră Florea Poienar.

„Maramureşenii îs oameni blânzi!”

Poveştile despre felul de a fi al maramureşenilor sunt nenumărate. Am vrut să aflăm de la sursă, cum sunt oamenii de acolo. Deşi impresia noastră se formase deja de cum am trecut pragul Bisericii din Botiza. „La noi, la Botiza, nu există om sărac. La noi îs foarte harnici. Se duc prin străinătate, îşi câştigă banii care nu au aici serviciu. Dar tot la Botiza se întorc şi tot aici investesc. Colţul acesta de rai îi atrage cel mai mult. Maramureşenii îs oameni blânzi”, ne spune Ioana Poienar. În vreme ce soţul ei, primarul localităţii, susţine că „la casele botizenilor nu se încuie poarta niciodată!”

Concluzia i-am lăsat-o prietenului nostru Ducu Hotima, care zice că: „Maramureşenii au drag de oameni. Dacă le-ai intrat pe poartă, dacă eşti pe drum, dacă le-ai zis Bună Ziua sau Lăudăm pe Isus cum se zice aici, intră în vorbă cu tine, eşti prietenul lui în 5 minute. Eu aici la Botiza mă simt mai bine dedcât acasă pentru că simt o căldură vie a oamenilor vis a-vis de turişti, de cei care vin să le calce pragul.”

Aici, în Maramureş, timpul are ritmul lui diferit. Şi nu e poveste. Te loveşte foarte puternic sentimentul ăsta. A fost pentru prima dată când am ajuns să filmez  în aşa zisul Maramureş istoric. Mi-am dorit demult. Dar, nu-i aşa, minunile se întâmplă de Crăciun. Iar primul lucru pe care l-am făcut la terminarea reportajului şi a emisiunii, deşi filmam la – 9 grade, a fost să îl întreb pe Ducu, când ne întoarcem pentru o nouă poveste în Maramureş?!