• Știri

    Rangerii de la Parcul Natural Apuseni iau urmele lupilor!

    Cum observarea directă a indivizilor este foarte dificilă, evaluarea şi monitorizarea lupului se va face pe baza semnelor de prezenţă, fiind  folosită metoda snow-tracking, spun cei de la Parcul Natural Apuseni. „La nivel naţional, managementul populaţiei de lupi este reglementat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011 cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, cu modificările și completările ulterioare. Specia #Canis #lupus este inclusă în Anexa 3 a OUG nr. 57/2007, care include specii de faună şi floră salbatică de interes…

  • Jurnal de bord

    VIDEO. Iubești natura? Vizitează Valea Iadului din Apuseni!

    Pădurile României ascund un spectacol fantastic, iar noi vrem să îl descoperim, zi de zi. Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor a realizat documentarul de prezentare a Ariei naturale protejate Defileul Crişului Repede – Valea Iadului. Declarată, în anul 2011, Arie naturală protejată de interes avifaunistic, zona este caracterizată ca fiind „una din cele mai frumoase şi autentice zone ale munţilor Apuseni”.   Sursa: bihon.ro Foto: bihorinimagini.ro

  • Jurnal de bord

    Video senzațional. Cum se hrănește un râs, după ce a vânat în Parcul Natural Apuseni!

    Imagini spectaculoase din Apuseni au fost surprinse de camerele de monitorizare a faunei amplasate de specialiștii Romsiva. O femelă râs se hrănește dintr-o căprioară vânată anterior într-o pădure din Parcul Natural Apuseni. Cât de autentică și desălbatică e această lume a Apusenilor. Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, are o suprafață de 76.064 de hectare, în zona Munților Apuseni, pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba, din acestea 50.793 fiind păduri. Foto: proalba.ro

  • Știri

    Se așterne iarna în Mărișel!

    Se așterne iarna în Mărișel. Drumul spre această comună din Apuseni este desprins dintr-un peisaj cu adevărat hibernal. Semn că nu mai e de glumit cu timpul rece. Imaginile publicate de cei de la Pensiunea Popasul Iancului sunt grăitoare. Sus, în Mărișel, iarna e deja la ea acasă.   Foto: www.facebook.com/pensiuneapopasulianculuimarisel/photos

  • Știri

    A căzut zăpada peste Apuseni!

    Probabil prima ninsoare din acest sezon a venit și la Mărișel, în Apuseni. O imagine din această dimineață de la Cabana Moților este edificatoare. Peisajul pare de basm, mai lipsește doar un moș Crăciun cu sania. Dar legat de asta, oamenii care locuiesc în zona de munte a județului Cluj vor trebui să-și echipeze deja mașinile pentru iarnă.   Foto: www.facebook.com/CabanaMotilor/photos

  • Interviu

    Sociologul Vasile Dâncu, pentru Apuseni Transilvania: Este nevoie de o politică a muntelui!

    Fostul vicepremier al României, Vasile Dâncu, a oferit un amplu interviu pentru apusenitransilvania.ro, în care a vorbit de problematica atât de complexă a acestei zone speciale. „Din păcate, politica noastră foarte centralizatoare de la București nu valorifică aceste posibilități care există. Eu am încercat și știu din practica mea politică, am promovat două proiecte care sunt foarte importante, două politici de fapt. Una este ceea ce se numește o strategie pentru zona montană, o politică a muntelui. Există în țări din Europa care au munți chiar o asociație a localităților montane și există institute care se ocupă de asta. În România, profesorul Radu Rei are la Vatra Dornei un institut modern.…

  • Jurnal de bord

    VIDEO. Urs, la el acasă, în Apuseni!

    Cât de superbă e natura sălbatică a Apusenilor. Ca turist, la tot pasul poți fi surprins în zonă. Și viceversa e valabilă. Asta pentru că un urs a fost surprins de o cameră de monitorizare a faunei într-o pădure din Parcul Natural Apuseni. Tacticos, ursul și-a continuat drumul fără a lua în seamă obiectivul care îl supraveghea, bucurându-se de vremea bună încă prezentă în Munții Apuseni. Sursa: Romsilva

  • Știri

    A căzut prima ninsoare în Apuseni!

    Iarna și-a încercat norocul în Arieșeni. Camerele de supraveghere de pe pârtia de schi de la Vârtop arată  un strat subțire de zăpadă. Aceasta este prima zăpadă înregistrată în acest sezon în Apuseni, în contextul răcirii oarecum bruște a vremii. Semn că nu mai e mult și iubitorii sporturilor de iarnă pot reveni în Arieșeni!   Sursa: alba24.ro

  • Reportaje/Povești

    VIDEO. Poiana Glăvoi din Padiș, Costineștiul Apusenilor!

    Nu știu de ce dar nostalgia mă poartă mereu cu gândul la locurile atât de speciale sufletului. Poate pentru că în liceu așteptam un an întreg să merg vara la Costinești, în tabără, în locul ăsta încremenit încă în vreme, în care Vox Maris, Forumul și Epava se încăpățânează să dea aroma generațiilor care au trecut pe acolo cu ani și zeci de ani în urmă. Aproape că nu trece vară să nu dau o fugă pe Malul Mării Negre la Costinești. Dar între aceste momente singulare într-un an, urc des și frecvent în munții mei dragi. Acolo unde am descoperit și Costineștiul Apusenilor. Sintagma nu îmi aparține, e a…

  • Reportaje/Povești

    Pe urmele omului de Neanderthal, în Apuseni!

    Nu știu dacă e ceva mai amețitor dimineața când te trezești decât să ai în față coama muntelui, verdele molipsitor al brazilor dispuși neuniform din vârf și până la vale. E o bucurie a privirii care te fixează în fața geamului preț de minute bune. Respiri cu adevărat toată splendoarea naturii, este porția de sănătate pe care ne-o administrăm de câte ori ajungem în Vârtop, pe falia de Apuseni dintre Alba și Bihor. Ne e atât de drag locul ăsta că urcăm și vara și iarna să descoperim locuri pe care nu le-am mai bătut sau să le revedem pe cele știute, cu aceeași nerăbdare din trecut. Servim în grabă…

  • Locuri din România

    Vine minivacanța de Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Unde să fugi în natură în aceste zile?

    Minivacanța din jurului praznicului Adormirii Maicii Domnului este un bun prilej de a evada din agitația orașului. Noi avem câteva sugestii, aici, în Apuseni.     Cheile Turzii sunt o rezervație naturală de poveste, ce par desprinse dintr-un basm. Potecile umbrite de stâncile care se înalță maiestuos, susurul râurilor care ghidează pașii celor ce parcurg traseele montane, e lozul câștigător. Dacă plănuiți o ieșire cu familia în această zonă, vă sfătuim să nu vă mulțumiți cu o simplă plimbare, ci să petreceți un weekend întreg înconjurați de natură. Vă puteți caza la cabanele din zonă, sau să vă aduceți cortul de acasă. La Cheile Turzii veți reuși să evadați cu…

  • Știri

    Aventuri în Peștera Pepii, în Apuseni!

    Ce faci în weekend? Aventura continuă şi anul acesta la Smida Jazz Festival ! Timp de 4 zile, poți descoperi fascinanta lume subterană a Munţilor Apuseni ! Concret, ai posibilitatea de a vizita o peşteră neamenajată, asemenea speologilor ! Peştera Pepii este una activă, se parcurge cu echipament specific de-a lungul firului de apă care străbate peştera până la sifonul final, adică locul unde apa îşi va continua drumul ei fără a lăsa spaţiul disponibil pentru a o urma. Acest sifon terminal se prezintă ca un lac, a cărui apă impresionează prin claritatea şi nuanţa albastră a acesteia. Peştera nu prezintă dificultăţi tehnice, fiind o peştera uşor accesibilă publicului larg.…