Interviu

Sociologul Vasile Dâncu, pentru Apuseni Transilvania: Este nevoie de o politică a muntelui!

Loading

Fostul vicepremier al României, Vasile Dâncu, a oferit un amplu interviu pentru apusenitransilvania.ro, în care a vorbit de problematica atât de complexă a acestei zone speciale.

Din păcate, politica noastră foarte centralizatoare de la București nu valorifică aceste posibilități care există. Eu am încercat și știu din practica mea politică, am promovat două proiecte care sunt foarte importante, două politici de fapt. Una este ceea ce se numește o strategie pentru zona montană, o politică a muntelui. Există în țări din Europa care au munți chiar o asociație a localităților montane și există institute care se ocupă de asta. În România, profesorul Radu Rei are la Vatra Dornei un institut modern. Din păcate, e departe de o zonă universitară și nu are destui cercetători în această zonă. Dar dânsul împreună cu alți specialiști, și eu l-am sprijinit din partea Guvernului, au lansat o strategie pentru zona montană. Care înseamnă o modalitate prin care aducem fonduri europene, sprijinim antreprenoriatul în zona montană. Antreprenoriatul specific zonei montane. Și evident dăm niște șanse celor care locuiesc în zona montană. Tot felul de facilități. Facilități active. Aici este vorba de a sprijini oamenii să se asocieze, de a sprijini oamenii să facă lucruri împreună. Această strategie aduce imaginația oamenilor la lucru pentru a putea să valorifici industriile montane. De la turism, pensiuni, valorificarea lemnului și altele. Construirea de asociații, există și la noi această posibilitate dar din păcate la noi oamenii se asociază greu pe o vale unde sunt trei sate și în care sunt primari din forțe politice diferite. Nu se asociază să își facă împreună o moară sau să își facă împreună un gater, de exemplu. Într-o lege a muntelui care s-a dat la un moment dat, nu știu ar trebui făcute niște modificări dar aceste lucruri există. Este o chestiune de voință politică. Parlamentul și Consiliile Locale trebuie să lucreze la asta, Consiliile Județene să lucreze la asta. Am lucrat de asemenea în 2016 când eram vicepremier la câteva strategii de dezvoltare a României. Eu am lansat, s-a lucrat vreo 10 ani înainte, dar am finisat-o, strategia națională pentru dezvoltare teritorială. Această strategie pentru dezvoltare teritorială a ajuns în Parlament. Este un master plan al dezvoltării României. În care, în funcție de fiecare zonă, există strategii de dezvoltare, reguli legale diferite față de fiecare zonă. Se vorbește de pildă acolo despre ce investiții poți face într-o zonă montană, despre nevoia de a aduce cu prioritate în zona montană anumite infrastructuri prin fonduri naționale asociate cu fonduri locale,

a declarat sociologul Vasile Dâncu pentru apusenitransilvania.ro.

Trei programe pentru zonele subdezvoltate din România

Pe de altă parte, fostul demnitar a precizat că sunt mai multe programe care se referă la zona Apusenilor.

În 2016 am construit trei programe pentru zonele subdezvoltate din România. Trei programe care urmau să beneficieze de facilități în sensul construirii unor centre de inteligence social în Alba Iulia, în Petroșani și în Iași sau în Vaslui, unde specialiști de la Guvern să fie detașați pentru a-i ajuta pe primarii din comune și pe oamenii din localitățile respective să-și facă proiecte europene. Adusesem în toate proiectele europenele o anumită marjă care erau destinate acestor zone și era un procent foarte important. Am încercat să construim un ITI, un program pentru aceste zone foarte sărace de vreun miliard și ceva dar era foarte târziu pentru că ai noștri nu planificaseră asta și atunci nu mai aveai de unde să iei bani. În aceste programe există posibilitatea de a găsi resurse pentru dezvoltarea acestor zone. Știți că exista în trecut un carnet de moț. Ideea asta îi permitea o oarecare mobilitate în țară, îi dădea o anumită cotă de lemn pe care o avea fiecare pentru a putea să dezvolte industriile  în această zonă. Toate aceste programe permit legislativ să se dezvolte astfel de proiecte care să fixeze populația în aceste zone. Din păcate la noi nu există informație”, 

a precizat fostul vicepremier Vasile Dâncu.

Este nevoie de activism

Profesorul universitar a mărturisit că în trecut a lucrat la un studiu dedicat Apusenilor care astăzi se găsește la catedra de sociologie a Universității Babeș-Bolyai și ale cărăi rezoluții ar trebui valorificate.

Noi am făcut în ultimii ani ai comunismului, eram student la sociologie, cu profesorul Aluaș, am făcut o cercetare aproape exhaustivă, cât poate fi de exhaustivă, dar în sens spațial a tuturor comunităților din Munții Apuseni. Am studiat toate resursele locale. Din păcate, profesorul nostru s-a stins. A venit după aceea democrația libertății absolute, inclusiv aceea de a nu face nimic, și nu știu unde sunt aceste dosare, nu știu dacă a a fost finalizată această cercetare. Această cercetare la care am participat ca student și după 90 ca asistent, că a mai continuat și după 90, ar trebui să fie undeva în arhiva de la sociologie și ar trebui valorificată în acest moment, completată de niște studii și construite niște programe europene pe fonduri structurale. Este nevoie însă de activism. Asta este important. Este o competiție pentru fonduri în bugetele naționale. Este nevoie de asociere și de activism. Este nevoie de presiune făcută asupra autorităților, pentru că vă spun mijloacele legislative  și strategice pentru ca aceste zone să se dezvolte există”,

a mai spus sociologul Vasile Dâncu.

Comunitățile din Apuseni erau comunități vii

Totodată, sociologul a remarcat că autoritățile din Apuseni trebuie să conștientizeze că problemele zonei sunt mult mai variate și nu se reduc exclusiv la infrastructură.

Eu pot să mă ofer ca voluntar pentru că am lucrat la toate aceste documente. Am pierdut zeci și sute de nopți la București luptându-mă cu birocrația pentru ca strategia națională de dezvoltare a României, pentru ca strategia muntelui și pentru zonele sărace, am lucrat cu specialiști. Și pot să particip și eu la aceasta , să ghidez lucrările în spațiul acesta legislativ și inclusiv propunerea de proiecte. Pentru că, din păcate, oamenii din administrația noastră caută să meargă la București și să ceară bani numai pentru drumuri, poduri, școli sau grădinițe. Sunt lucruri foarte importante cele legate de infrastructură. Dar viața oamenilor nu este legată numai de infrastructură. Este nevoie și de alte oportunități pe care să le dăm oamenilor ca să-și construiască singuri viitorul. E ca și chestiunea cu a-i da omului pește sau a-l învăța să pescuiască. Asta ar trebui aici. Comunitățile din Munții Apuseni au fost comunități active, erau comunități vii. Acolo s-a păstrat viața culturală, acolo s-a păstrat inclusiv orgoliul național într-o anumită perioadă. Asta înseamnă oameni care au trecut de nevoile de bază, primare, din piramida lui Maslo. Aveau orgoliul național, de națiune. Ori aceste lucruri se pot reînvia în această zonă unde există o vie memorie a trecutului. Asta știu din interviurile pe care le-am făcut când eram student”,

a spus sociologul Vasile Dâncu.

 

Foto: 9am.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *