Povestea lui Jules Verne din Transilvania: Cetatea Colț vs Castelul din Carpați

Legende, zmei, prințese și viteji, familia cnejilor Cândea sau Kendeffy, Jules Verne… un amalgam de istorie si ficțiune care fac din Cetatea Colț un obiectiv care e musai de văzut. Un loc din Transilvania făcut cunoscut de un celebru romancier în toată lumea. O cetate de piatră din Evul Mediu, un loc misterios care a dat naştere unei poveşti nemuritoare. Care o fi oare legătura dintre istorie şi poveste? Familia Cândea sau Kendeffy, Orfanik, Ţara Haţegului, Stilla, Munţii Retezat, Radu Gorj, Transilvania, Râu de Mori, Jules Verne, Cetatea Colţ sau Castelul din Carpaţi, mit sau realitate. Haideţi să vedem ce a mai rămas în picioare din castelul care a inspirat povestea.

Suspendată pe un pinten de munte, deasupra satului Suseni (comuna Râu de Mori), și a Văii Râușor, undeva la poalele nordice ale Munților Retezat, cetatea chiar pare ruptă din basme. Ruinele se zăresc de jos, deşi par bine ascunse de o pădure care le înconjoară ca un veritabil zid natural de apărare. Dar chiar dacă cetatea pare de necucerit, ne pornim la drum, pe o potecă de padure, pe o distanta care nu iți ia mai mult de câteva zeci de minute. După o jumătate de oră de mers prin pădure, pe un drum în pantă dar relativ accesibil, am ajuns, în sfârşit la Cetatea Colţ, Castelul din Carpaţi, cetatea care l-a inspirat pe Jules Verne. Aşa avem şi noi ocazia să vedem adevărata poveste.”

 Ruinele vechii cetăți sunt cu adevărat impresionante iar priveliștea este și ea una care iți taie respirația. Un adevărat hău se cască de la baza cetății până jos în Valea Râușorului, iar în depărtare, spre sud, în lungul văii, se vede chiar vârful Retezat. Pereții de piatră sunt și astăzi în picioare – porțiuni de zid ori de turnuri, ferestre sau guri de tragere, foste scări sau urmele fostelor etaje… un labirint de piatră prin care merită să “te pierzi”. În excursia noastră acolo am încercat să aflăm istoria acestui edificiu şi a familiei nobiliare Cândea, care a deţinut această proprietate şi întregul domeniul din zonă.

 „Cetatea Colţ a fost construită în secolele 13 – 14, a fost finalizată practic la sfârşitul secolului 14. A fost construită de regii Ungariei pentru a vedea Valea Râuşor pentru a o controla şi ca zonă de apărare într-o oarecare măsură în zona de sud a Transilvaniei”, ne-a spus chiar la fața locului istoricul Leonard Horvath.

„Din păcate, nu este cercetată, decât parţial. Deci nu putem să spunem cu precizie foarte multe lucruri. Mai ales că nu s-au făcut cercetări arheologice suficiente. Ştim din documente că este atestată deja în 14. Putem…, după arhitectura ei, cu un donjon în centru, înconjurată de ziduri de apărare cu turnuri şi o barbacană. Putem să o datăm tot aşa, pe la mijloc de 14. Ştim că a funcţionat, cel puţin, mi-a adus cineva o monedă de la Cazimir al Poloniei, deci la mijlocul secului 16 încă era locuită. Probabil a fost precedată de o fortificaţie de lemn şi pământ a cnejilor Cândeşti. Şi la un moment dat cnejii Cândea au primit privilegiul de a-şi construi o cetate de piatră. Acolo la intrarea în defileul Valea Râuşorului. Şi spuneţi că de la jumătatea secolului 16, cetatea a rămas părăsită. Probabil că a încetat să mai fie folosită foarte direct. Ea avea rol de refugiu, deci puteai foarte bine să controlezi Ţara Haţegului mai ales că pe la jumătatea secolului au primit privilegiul Cândeştii să vămuiască porţile de fier ale Transilvaniei. Şi era un loc, unde foarte bine cu o banderie nu foarte mare de luptători să se apere, să stea liniştiţi, să nu fie surprinşi în timpul nopţii, cam asta este. Un cuib de vulturi. Cam astea erau cetăţile medievale, nu apărau ceva”, a precizat și regretatul istoric Alexandru Diaconescu, cu care am realizat un interviu la acea vreme pentru Apuseni Transilvania, chiar după ce am vizitat Cetatea Colț. Material filmat care s-a materializat într-un film numit generic Cetatea Colț  vs Castelul din Carpați: între mit, istorie și realitate! Disponibil și astăzi pe canalul de youtube Apuseni Transilvania!

(Vezi filmul mai jos)

Istoria respiră prin aceste ziduri, este un sentiment pe care tu, ca vizitator, îl resimţi acut. Dar monumentalitatea locului, a zonei în care se află Cetatea Colţ e greu de redat în cuvinte. În schimb o surprinde magistral chiar Jules Verne în romanul Castelul din Carpați şi citez: „Acest vechi castel se înalţă pe o culme izolată a pasului Vulcan, în partea superioară a unui podiş numit Orgal… În spate unduieşte lanţul înalt atât de capricios ramificat care marchează graniţa Valahiei. În faţă se adânceşte sinuosul defileu Vulcan, singurul drum practicabil între provinciile limitrofe. Dincolo de valea celor două Jiuri se ivesc târgurile Livezeni, Lonea, Petroşani, Petrila, concentrate în jurul puţurilor care slujesc exploatării acestui bogat bazin carbonifer. Apoi în planurile îndepărtate, o admirabilă învolburare de culmi împădurite la poale, pline de verdeaţă pe coaste, sterpe în creştet, dominate de piscurile abrupte ale Retzatului şi Parângului. În sfârşit dincolo de valea Haţegului şi de albia Mureşului se întrezăresc profiluri îndepărtate înecate în ceaţă ale Alpilor Transilvaniei.” Am încheiat citatul.

La baza cetății, jos în sat, merită vizitată și Biserica, un edificiu ce impresionează prin simplitate şi robusteţe. Interesant e și turnul clopotniță care are acoperișul în formaă de piramidă și este construit tot din piatră. Și ce e și mai frumos… e că de aici de la biserică se vede cetatea, udeva în spate ridicată pe un “Colț” de stâncă.

„Există și o biserică aici în zonă din perioada respectivă și cred că este singura biserică, practic, catolică, devenită astăzi ortodoxă care are intrare prin partea nordică. Este singura biserică din Transilvania care are intrare prin partea nordică. Este un unicat în această parte a Transilvaniei și poate chiar în România de astăzi”, mi-a arătat atunci profesorul Leonard Horvath. Informații foarte detaliate am primit și de la arheologul Alexandru Diaconescu: „Se pare că biserica este mai târzie atunci când au cedat Cândeştii la săteni vechea biserică ortodoxă şi au făcut ei o biserică a lor lângă cetate, care să fie cnezială. Din păcate, acest monument foarte interesant care a rămas în paragină în epoca comunistă. Din păcate, prin 95, un grup de călugări, nu ştiu dacă au fost trimişi de cineva, unii zic că erau nişte călugări rătăcitori, au năvălit, au tras cu ciment, au refăcut totul cum au vrut ei, nu i-a putut opri nimeni, nu i-a putut trage nimeni la răspundere, încă nu s-a dus nimeni să evalueze distrugerile pe care le-au făcut, nu cu rea intenţie, evident. Numai că asupra unui monument istoric de o asemenea valoare trebuie intervenit cu specialişti. Nu poţi numai aşa, să trânteşti ciment şi să acoperi vechile fresce şi cârpeşti… Arată frumos acum că au refăcut-o dar cât s-a pierdut din original.”

Propun să revenim la proprietarii acestor locuri, familia cnejilor români Cândea, care devine ulterior Kendeffy. Să le aflăm povestea. Am apelat la opinia acelorași doi istorici. „Domeniul Cândeştilor şi-a avut originea în Munţii Retezat. Deci românii în perioada secolelor 10 – 11, când a fost maximum de căldură, urcaseră foarte mult în zonele înalte şi economia lor pastorală era foarte bine adaptată dar avea nevoie de zonele astea înalte fiindcă era foarte cald jos, la seş. Şi nu întâmplător, Cândeştii, moşia lor, se întindea atât în ţara Haţegului cât şi peste munte în Valea Jiului, între Petrila şi Câmpul lui Neag, partea vestică a Văii Jiului a aparţinut tot Cândeştilor. Ulterior au devenit Kendefi. Kendere şi Kendefi, sunt două ramuri care s-au desprins, probabil ca şi mulţi alţi nobili care au trecut din Ţara Haţegului, au trecut la calvinism şi calvinismul a însemnat maghiarizare. Nu catolicism. Catoliscismul era internaţionalist. Abia reforma a venit cu limbile naţionale, atunci s-a tradus în româneşte Biblia şi aşa mai departe. Deci maghiarizarea s-a făcut după trecerea la calvinism a familiei respective. În orice caz, ei au rămas proprietari”, a precizat istoricul și arheologul Alexandru Diaconescu în interviul filmat pe care mi l-a acordat.

 Ulterior, ei îşi stabilesc reşedinţa mai jos de Suseni, locul în care se află şi azi ruinele Cetăţii Colţ. „Cu timpul, cu modernizarea, când au apărut lucrurile să spunem moderne și locuințele de încălzire și-au mutat-o mai la vale. Aici aproape de Cetatea Colț se găsește curia nobiliară a famieliei Cândea și ulterior pe secol 19 și-au construit un castel la Sântămărie Orlea care și astăzi poate fi vizitat alături de biserica familiei, de biserica reformată din Sântămărie Orlea”, spune Leonard Horvath.

Despre membrii familiei Cândea, istoricii spun că au avut un rol determinant în ceea ce a însemnat primul feudalism românesc iar cetăţile lăsate de ei devin un moment de referinţă în istoria noastră. O carte de vizită.

„Noi la Sarmizegetusa Ulpia Traiana avem studenţi străini. Facem training de arheologie. Şi când le prezint Colonia Dacica, Sarmizegetusa, Colonia lui Traian, colonizarea ţării Haţegului şi apoi le spun acestor străini că tot aici s-a născut primul feudalism românesc şi că în secolul 12 avem o cnezime, deci o nobilime românească, acolo unde a fost Colonia lui Traian fiindcă acolo se pare că relaţiile s-au păstrat mai bine la nivel de relaţii sociale şi că avem cetăţi de piatră şi când văd englezii că avem cetăţi de piatră, ne privesc cu foarte mare respect. Lor li se pare firesc. Ori ştiţi bine că mulţi dintre români au fost haiduci prin munţi, hoţi, fugeau prin păduri pe-acolo, făceau tot felul. Ori Cetatea Colţ e una din dovezile că am avut şi cetăţi de piatră, că am avut o nobilime românească care a făcut bisericile de la Densuş, de la Ostrov, de la Streisângeorgiu, mai sunt alte curii nobiliare în ţara Haţegului. Aceşti oameni sunt cei care au furnizat principala forţă de sprijin a lui Iancu de Hunedoara”, apunea Alexandru Diaconescu.

Legenda, poate chiar istoria, spune că atât de mult îi aprecia Iancu, încât, într-o bătălie din Serbia, i-a desemnat pe căpitanii Cândești să aibă grijă de însuși regele Vladislav Iagiello, iar ei „au stat nedespărțiți în apropierea lui și, cu vărsarea propriului sânge, au făcut vitejii mai minunate decât se poate închipui”, spun documentele. Căpitanii Cândea au fost lângă voevodul Transilvaniei inclusiv la final, au stat la căpătâiul acestuia în cortul de la Zemun unde marele domn îşi află sfârşitul. Mai mult, potrivit unor izvoare istorice, atât Iancu de Hunedoara cât şi Matia Corvin îi numesc pe Cândeşti „familiarii noştri fideli”. Se spune că la un moment dat familia Cândea, devenită Kendeffy ajunsese atât de înstărită că îi împrumuta pe unii principi din imperiu iar după 1918, după Marea Unire, averea familiei nobiliare transilvănene Kendeffy era mai vastă chiar decât cea a Casei Regale.

„După război, domeniul de vânătoare, marele domeniu din centrul Retezatului a revenit Coroanei Regale a României şi baronului Kendeffi. Kendeffi a fost coproprietar şi în 1935 a donat împreună cu regele pentru că erau în composesiune, au donat acest teren de vânătoare Academiei Române. Şi atunci Alexandru Borza, marele geograf care a făcut grădina botanică din Cluj şi cu Emil Racoviţă au organizat rezervaţia Retezat. Rezervaţia Retezat este o moştenire veche a acestei familii Cândea”, a mai relatat Alexandru Diaconescu.

 Pentru vechea familie Cândea, lucrurile s-au complicat odată cu instaurarea regimului comunist. Câteva zile au fost suficiente pentru ca nobilii Kendeffy să ajungă de la a fi stăpâni peste zeci şi zeci de mii de hectare, peste castele şi cetăţi, peste Ţara Haţegului la simpli chriaşi în două camere ale unui grajd improvizat unde înainte cu puţină vreme îşi adăposteau animalele. Ultimul nobil Kendeffy refuză să se refugieze din România. Bătrânul Gabor Kendeffy, ajuns la peste 80 de ani este găsit fără suflare într-o seară din anul 1962, pe marginea unui drum. Pornise să mai vadă o dată castelul de la Orlea şi curţile de la Râu de Mori.

 „După instaurarea comunismului, şi-au pierdut proprietatea. Şi-au făcut acolo sediu CAP. Eu îmi amintesc de cei doi. Cred că erau doi băieţi Cândea, fiii contesei. Pe contesă nu am cunoscut-o. Ea a ajuns la Cluj şi au pus-o ca să se poată întreţine să fie femeie de serviciu la Policlinica unde era mama mea medic. Mama mea fiind din zonă şi cunoscându-i, i-a dat tot timpul concediu. I-a dat concediu ca să nu o pună pe contesă să spele pe jos. Că asta era plăcerea lor atunci să se răzbune pe… Ţin minte că pe ei doi i-am văzut când au emigrat în Australia. Eram copil şi doi inşi cu mustăţi mari, negre, mă impresionau mustăţile lor, au venit cu o cutie imensă la noi. Era un joc de fotbal din lemn care pe atunci nu exista. Era pe la începutul anilor 60. Mi l-au făcut cadou, pentru că ei plecând în Australia, nu mai aveau ce face cu jocul respectiv. Era august, nu era nici Crăciun, nici Paşte, nici ziua mea care era în noiembrie, să primeşti un cadou e un lucru pe care îl ţii minte ca şi copil. Şi în acelaşi timp ţin minte că maică-mea şi bunică-mea plângeau că nu o să îi mai vadă niciodată, că se duc în Australia. Şi am înţeles că Australia e tărâmul de dincolo, lumea morţilor, de unde nu te mai întorci niciodată. Puţin mai târziu mi-am dat seama că Australia e un loc de pe terra”, își amintea, nostalgic, Alexandru Diaconescu.

 Am văzut aşadar locurile. Am descoperit istoria intersantă a Cetăţii Colţ şi a celor care au locuit-o. Dar povestea merge mai departe… în Castelul din Carpaţi a lui Jules Verne.

„Castelul din Carpați, Cetatea Colț, după romanul lui Jules Verne este arhicunoscut în lume, practic tinerii de astăzi pot să aibă acces la mitul și legenda legată de Castelul Colț, Castelul din Carpați pe care se spune Jules Verne ar fi venit în Transilvania și ar fi vizitat această zonă a Țării Hațegului și ar fi scris acest roman”, e părerea istoricului. A lui Leonard Horvath.

Dar de unde însă interesul lui Jules Verne faţă de soarta românilor transilvăneni tocmai în acea perioadă? Se crede că romancierul a fost profund marcat de ideile paşoptiste, printre care la loc de cinste se afla aceea a dreptului naţiunilor la autodeterminare.

„Unde erau oameni obidiţi, el i-a sprijinit. S-a interesat de români, de românii din Transilvania, care atunci probabil că nu aveau nicio şansă, puţini se gândeau aşa cum Karl May în aceeaşi perioadă se ocupa de kurzi”, a fost comentariul lui Alexandru Diaconescu.

 Nu o să reiau aici povestea romanului Castelul din Carpați. Vă las să îl descoperiți și redescoperiți. Așa cum am făcut-o eu în școală prima dată și apoi recitind volumul în documentarea materialului filmat pe care l-am făcut. Romanul apare în 1892. Subiectul, de fapt ideea ştiinţifică pe care o vrea autorul redată este aceea a repoducerii vocii cu ajutorul fonografului. În 1889, Edison realizase un model perfecţionat. Deci subiectul era foarte actual. Dar Jules Verne redă absolut magistral atmosfera, geografia și chiar istoria din acele părți ale țării. Cum s-a documentat autorul? Cartea relevă foarte multe detalii reale ale Transilvaniei.

„Jules Verne s-a informat dintr-o geografie a Transilvaniei cum mărturiseşte el în prefaţa cărţii. S-a informat de la nişte nobili originari din Transilvania care trebuie să fi avut şi o origine românească că prea bine îi prezintă pe români. În tot acest context din păcate, neavând nicio informaţie de la Academia Română unde a scris şi n-a primit niciun răspuns. A primit numai de la Budapesta. El face nişte confuzii. Cuvintele româneşti nu le transcrie bine. Frik e ciobanul, nu e frig, Daina e râu, nu e doina. Îl pomeneşte pe acel birău Colţ de unde şi Cetatea Colţ şi Mioriţa cu fata. Da, contele Radu Gorj, iar pe cel tânăr îl cheamă Telek care e nume maghiar dar Jules Verne nu şi-a dat seama”, spunea profesorul Diaconescu, care era convins că localizarea Castelului din Carpaţi se poate face la Cetatea Colţ. În schimb relatările din carte legate de interiorul castelului sunt dintr-un alt loc, dar tot de aici din apropiere, din Ţara Haţegului.

„El localizează cetatea respectivă, am încercat să studiez puţin problema. Lângă Retezat, dar la ieşirea din pasul Vulcan, deci practic, în depresiunea Petroşanilor, în realitate e vorba de Cetatea Colţ din Ţara Haţegului cum toponimia care se foloseşte este Colţ. Şi ce este mai interesant, el a avut un ilustrator, unilustrator care de la prima ediţie şi apoi desenele au continuat să fie publicate, bazându-se pe această fotografie Descrierea Transilvaniei a făcut o serie de ilustraţii. Ori ilustraţiile pe care le face acest ins corespund cu descrierea pe care o face Jules Verne Cetăţii Colţ. Este clar acolo Râuşorul, stâncile, sus stâncile din faţa barbacanei, drumul prin pădure, toate aceste cadre corespund perfect cu Cetatea Colţ. Interesant că atunci când intră în cetate, cadrul se schimbă. Apare intrarea de la Castelul din Hunedoara iar interiorul este castelul huniazilor. Şi imaginea finală cu cântăreaţa care apare profilată acolo sus pe turn este Castelul Huniazilor înainte de restaurare. Am găsit o gravură care e clar a dost inspiraţia pentru desenul din ediţia princeps a lui Jules Verne. Deja castelul e mult mai încăpător decât Cetatea Colţ. În clipa în care personajele noastre pătrund înăuntru. Are catacombe. Are capelă. E clar că e capela unde este înmormântat Vladislav, fratele lui Matias Corvin, în Castelul Huniazilor. E capela castelului. Deci Jules Verne a combinat. Baza este cetatea Colţ dar a luat şi elemente din rest, dar tot din zona asta a Ţării Haţegului”, a mai spus arheologul.

 Pentru că există atât de multe similitudini între realitate şi roman, întrebarea pe care ne-o punem toţi este dacă Jules Verne a vizitat sau nu ţara noastră. Putem spune că există şi povestea din spatele poveştii. Unii dintre cei care au studiat opera scriitorului francez au ajuns la concluzia că acesta a fost în Transilvania însoţit de o femeie frumoasă din Homorod. Se pare că ea a fost ultima mare iubire a lui Jules Verne, iar dragostea celor doi s-ar fi consumat în pitorescul peisaj al Castelului din Carpaţi. Romancierul at fi numit-o „unica sirenă”. Apoi dragostea lor s-a consumat în scrisori, iar cu timpul s-a stins. Unii spun că a rămas însă vie pentru scriitor. Dar arheologul Alexandru Diaconescu nu lasă loc de echivoc.

„Seamănă prea mult cu romanul. Ştiţi cum zic italienii? Si non e vero, e ben trovato. Dacă nu e adevărat, e o găselniţă bună. Deci merge şi povestea asta pentru marele public, este frumoasă, realitatea era mai tristă… Jules Verne n-a fost niciodată în Transilvania. N-avea bani sărmanul ca să ajungă în Transilvania, să călătorească la distanţe atât de mari. Jules Verne a fost un autor foarte prolific, genial, dar abia trăia din ceea ce scria. Şi trebuia să scrie în fiecare săptămână, în fiecare lună ca să îşi întreţină familia. El trăia din informaţia pe care o lua din cărţi. Nu şi-a permis să călătorească. Dar cu sufletul a călătorit peste tot” şi vedeţi şi aşa mai departe”, mi-a mărturisit Alexandru Diaconescu.

 Cetatea Colţ, Castelul din Carpaţi, mai păstrează după secole câteva ziduri. Aceasta este realitatea. Este ceea ce a mai rămas din edificiul construit în secolele 13 – 14. Și povestea. Jules Verne a scris Castelul din Carpaţi, romanul său celebru, care este o carte de vizită extraordinară pentru Ţara Haţegului, pentru Transilvania şi pentru România. Probabil, dacă o astfel de cetate ar fi fost mai la vest amplasată, oamenii de acolo, oamenii locului ar fi ştiut ce să facă cu ea. Sper doar ca cei care decid astăzi în România să se trezească dat fiind faptul că această cetate s-ar putea să devină foarte curând doar un mit.