În Munții Apuseni, toamna nu explodează, se așează încet precum o rugăciune abia șoptită. Astăzi am revenit în Trascău. În locuri prin care nu am mai pus piciorul. Urcușul pornește domol, pe o cărare care taie pădurea în dungi moi. Frunzele acoperă poteca iar foșnetul lor e despre un sunet de care îmi aduc aminte ca despre niște pagini vechi. Aerul e proaspăt, poartă un miros de mușchi și brumă. În timp ce înaintezi, cum câștigi în altitudine, copacii rămân fără pădure, locul se deschide spre culmi stâncoase. Fagul e cel mai intens în culoare, arde portocaliu, mesteacănul e undeva la mijloc, galben, iar printre ei molizii stau consecvenți, cu…