Video. Pe unul din cele mai spectaculoase vârfuri: Piatra Galbenei!

“Imi simt sufletul
Mugur de fluier,
Ce-a doinit
Cantec cu suier.
Pentru zilele
Ce-au fost trecute
Pentru noptile
Negre si slute.” (Mugur de fluier, Phoenix)

Răcoarea pădurii face mai ușor traseul accidentat care e acum în urcare. Nici nu se remarcă bine poteca pe care să o urmăm dar cumva se observă deja luminișul unde se află piatra pe care ne-am propus să o cucerim. Din loc în loc un trunchi de copac întins în fața noastră ne blochează înaintarea. Un soi de ambuscadă pregătită de viețuitoarele sălbăticiei pentru cei care se încumetă adânc în hotarul lor. Nu-i bai, ne odihnim o vreme pe lemnul culcat și deja o zărim printre crengile acoperite de frunze care încep să se rărească. E Piatra Galbenei…

Ne facem curaj, nu mai e mult. Privirea scurtează distanța abruptă care, la pas, ne pune iar la încercare. Începem să transpirăm, cetatea în stâncă a Padișului rezistă asaltului. Deși suntem aproape încât îi vedem vârful, ne mai tragem o dată sufletul. După care lansăm atacul final. Iar sus… stăpâni deja ai pietrei, tremurăm serios: în fața noastră se cască un hău imens și ne măsurăm pașii să nu facem vreo mișcare greșită. Dar priveliștea face tot efortul. A meritat să ne trezim de dimineață. Este pur și simplu spectaculos!

Imaginația intră în acțiune și gândul îmi fuge departe spre povești celebre. Nu seamănă Apusenii cu locul descris în Cartea Junglei dar vârful Galbenei este o Piatră a Sfatului în care se adună fauna acestor munți la taifas. Este locul de sfat al înțelepților pădurii. Pentru că tot ce vezi este o poveste în sine. Văd până departe, văd vârful Vârtopu, pârtia de schi de la Vârtop, zăresc o parte din Groapa Ruginoasă, ca o veritabilă rană nevindecată aflată în coasta muntelui. Iar jos Poiana Florilor, unde trebuie să ajungem și noi pe traseul pe care îl mai avem de parcurs. De aici pare aproape. Dar e doar o senzație. Câte locuri! Ce minunați sunt Munții Apuseni!

Am mai scris și în alte părți despre locuri care vrăjesc. Aici e ceva mai mult. Te stăpânește un sentiment acut de libertate. Liber să simți, să crezi, să fii parte din lumea asta în care naturalul nu cunoaște constrângeri și firescul vieții se manifestă prin fiecare adiere a frunzei, prin orice bătaie a vântului sau prin sunetele îndepărtate ale animalelor ce caută să se ascundă la lumina zilei din calea omului. E atâta pace, e atâta libertate că…

“Am pornit
Cu roua-n picioare
Ca sa cant
Un cantec de soare
Pentru zilele zilele..
Ce au sa vie..
Pentru noptile noptile..
Cu iasomie.” (Mugur de fluier, Phoenix)