Video și foto. Biserica fortificată de la Văleni! În Țara Călatei, la poale de Apuseni!
Transilvania, Țara Călatei, poale de Apuseni. Natură, patrimoniu, istorie și legende. Locuri de vizitat în tihnă, explorate la pas. O bucurie imensă ne cuprinde sufletul când pășim prin vechile așezări ale Transilvaniei, destinații în care arhaicul, aroma generațiilor trecute se mai simte. E o lume care și-a păstrat tradițiile! Asta am descoperit la Văleni, în comuna Mănăstireni din județul Cluj, când ne-am dus să vedem Biserica fortificată de acolo.
Am ajuns într-o zi de duminică, chiar după slujbă. Ce sentiment odihnitor. E sfârșit de mai iar natura s-a dezlănțuit cu putere. Totul e de un verde crud care îți dă, la propriu, sănătate! Iar satul… ce imagine! De sus, casele par așezate ca într-un tablou cu linii simetrice foarte exacte. Mixtura culturilor, a interferenței etnice, se simte de cum te dai jos din mașină. Este cu adevărat o atmosferă specială aici. Iar undeva, în partea superioară a satului, așezată pe o culme se găsește Biserica fortificată, punctul turistic al zonei.
Facem o incursiune prin istorie și aflăm că Biserica reformat-calvină a fost construită în anul 1261 de călugării franciscani de atunci, în stil roman. Reconstruită în anul 1452 în stil gotic, oamenii vremii i-au adăugat un altar și contraforți pentru întărirea zidurilor. În secolul următor s-a construit turnul masiv, care avea și rolul de observație al întregii zone. Apoi a fost înconjurată de două ziduri de apărare, cu bastioane, ridicate în secolul al XVII – lea. Așa că localnicii și – au găsit înăuntrul acestor ziduri refugiu în fața raidului făcut de tătari pe aceste meleaguri, chiar în același secol.
Și cum și aici istoria se pierde armonios în legendă, poveștile se leagă de monumentul funerar al unui nobil care a fost îngropat aici. Tradiția spune că această piatră de mormânt era în același timp și ușa unui tunel care comunica în mare secret cu partea de afară, al cărui capăt ar fi ieșit fix la Mănăstireni, o localitate aflată la aproximativ 4-5 km, azi reședința de comună. Realitatea istorică este că tunelul a fost găsit în interiorul bisericii, dar este prăbușit în afara zidurilor acesteia.
Ne plimbam în voie prin curtea Bisericii iar imaginația contura lumea în care aceste ziduri fortificate salvau civilizația din calea năvălitorilor. Am urcat apoi la un punct de belvedere, ademeniți de două leagăne de pe care puteam surprinde, în joacă, întregul sat, privind spre culmile Apusenilor, unde Vlădeasa se vedea clar și încă acoperită de zăpadă.
Am rămas așa zeci de minute bune. De aici, din Țara Călatei, cred că am surprins cel mai bine savoarea Transilvaniei! La poalele Apusenilor!