-
Pe urmele omului de Neanderthal, în Apuseni!
Nu știu dacă e ceva mai amețitor dimineața când te trezești decât să ai în față coama muntelui, verdele molipsitor al brazilor dispuși neuniform din vârf și până la vale. E o bucurie a privirii care te fixează în fața geamului preț de minute bune. Respiri cu adevărat toată splendoarea naturii, este porția de sănătate pe care ne-o administrăm de câte ori ajungem în Vârtop, pe falia de Apuseni dintre Alba și Bihor. Ne e atât de drag locul ăsta că urcăm și vara și iarna să descoperim locuri pe care nu le-am mai bătut sau să le revedem pe cele știute, cu aceeași nerăbdare din trecut. Servim în grabă…
-
S-a dat astăzi ordinul de începere a lucrărilor pe Transalpina de Apuseni!
O investiție semnificativă în infrastructura Apusenilor a primit miercuri, 28 august, ordin de începere a lucrărilor de modernizare. Este vorba de DJ 107 I, supranumit „Transalpina de Apuseni”.Execuția lucrărilor va demara în cursul lunii septembrie 2019, iar conform prevederilor contractuale, până în anul 2023, se vor moderniza 78,420 km de drum județean de la intersecția cu DN1 din municipiul Aiud până la intersecția cu DN74 la intrare în orașul Abrud. „Este un drum foarte important, în primul rând pentru că le vom arăta locuitorilor județului Alba și românilor ce țară frumoasă avem, ce județ frumos avem, ce localități frumoase avem la Aiud, la Râmeț, la Ponor, la Mogoș și Bucium. Acesta…
-
Bani pentru Mocănițe de la Ministerul Turismului?!
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a anuntat ca se va finanta pana la finalul anului turismul pe traseele de mocanita, prin modificarea Master-Planului de investitii. “Suntem in lucru pentru modificarea Master-Planului de investitii in turism si vrem foarte mult sa introducem in anexa pentru finantare inclusiv traseele de mocanita, trasee noi si de reabilitare. Este nevoie sa finantam si acest tip de turism. Mai mult decat atat, vrem sa modificam inclusiv sumele cu care Ministerul Turismului o sa vina sa asigure cofinantarea proiectelor, adica o sa fie mai multi bani de la Ministerul Turismului pentru localitati”, a declarat Bogdan Trif, potrivit agerpres. Intrebat cand va incepe sa finanteze turismul de pe…
-
The Guardian: Maramureș, ultimul loc bucolic din Europa!
Micii fermieri din Romania au supravietuit regimului comunist, dar si aderarii la Uniunea Europeana unde nu se mai practica argicultura decat pe surpafete mari, scrie The Guardian intr-un amplu reportaj despre satele din Maramures pe care le descrie ca fiind ”ultimul loc bucolic din Europa”. Chiar daca numarul celor care aleg sa plece in vestul Europei pentru venituri mai mari este in crestere, acest mod de viata inca persista in Romania. Autorul articolului povesteste ca, in vara lui 2012, a petrecut trei saptamani la strans de fan in trei sate din Carpati, in Muntii Maramuresului. ”De obicei, acesti fermieri muncesc pana mor. Fermele lor sunt mult prea mici pentru a beneficia de…
-
VIDEO. Drumul turistic de la Ic Ponor la Padiș este o bătaie de joc!
11 kilometri de chin ca să te poți bucura de cea mai carstică zonă a țării și poate cel mai frumos platou din Apuseni: Padiș. Dacă vrei să pleci din Cluj pe varianta scurtă, abandonează, mai bine ocolești peste 100 și ceva de kilometri decât să îți riști propria siguranță. Sunt doar câțiva kilometri. E nebunie drumul ăsta și arată așa de câțiva ani. Cât de complicat e ca instituțiile inerte din cele două județe să facă niște minime intervenții de îndreptare a drumului și de tasare a lui?! Ar fi chiar atât de complicat? Ar câștiga oamenii, ar câștiga turiștii și ar câștiga și administrația din zonă!…
-
Turist, fără intenție, în altă lume!
Pregătirile pentru cumpărarea unui cadou încep de cum te trezești. E sâmbătă dimineața. Parcă am mai zăbovi în pat dar adrenalina party-ului care începe după-amiază în Rimetea, nu ne mai lasă să dormim. Cafeaua o savurăm alert pe balcon inventariind magazinele pe care să le vedem pentru a alege un cadou sărbătoritului. O muncă meticuloasă, care necesită o doză de complexitate. Dar ne descurcăm. Ne așteaptă un chef pe cinste și o surpriză de proporții: descoperim Rimetea, un loc aflat la doar 50 de kilometri de Cluj dar pe care, din motive care îmi scapă, nu-l vizitasem încă. Șansa acestei descoperiri? Cabana prietenului nostru situată chiar la intrarea…
-
Vine minivacanța de Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Unde să fugi în natură în aceste zile?
Minivacanța din jurului praznicului Adormirii Maicii Domnului este un bun prilej de a evada din agitația orașului. Noi avem câteva sugestii, aici, în Apuseni. Cheile Turzii sunt o rezervație naturală de poveste, ce par desprinse dintr-un basm. Potecile umbrite de stâncile care se înalță maiestuos, susurul râurilor care ghidează pașii celor ce parcurg traseele montane, e lozul câștigător. Dacă plănuiți o ieșire cu familia în această zonă, vă sfătuim să nu vă mulțumiți cu o simplă plimbare, ci să petreceți un weekend întreg înconjurați de natură. Vă puteți caza la cabanele din zonă, sau să vă aduceți cortul de acasă. La Cheile Turzii veți reuși să evadați cu…
-
Aventuri în Peștera Pepii, în Apuseni!
Ce faci în weekend? Aventura continuă şi anul acesta la Smida Jazz Festival ! Timp de 4 zile, poți descoperi fascinanta lume subterană a Munţilor Apuseni ! Concret, ai posibilitatea de a vizita o peşteră neamenajată, asemenea speologilor ! Peştera Pepii este una activă, se parcurge cu echipament specific de-a lungul firului de apă care străbate peştera până la sifonul final, adică locul unde apa îşi va continua drumul ei fără a lăsa spaţiul disponibil pentru a o urma. Acest sifon terminal se prezintă ca un lac, a cărui apă impresionează prin claritatea şi nuanţa albastră a acesteia. Peştera nu prezintă dificultăţi tehnice, fiind o peştera uşor accesibilă publicului larg.…