-
Timp în Țara lui Făt Frumos!
Unii spun că în viață regreți lucrurile pe care nu le faci. Vremea asta de afară de primăvară ispititoare și de toamnă interioară istovitoare mă poartă cu gândul la Țara lui Făt Frumos, la tot ce aș mai vrea să descopăr din Apuseni, la fiecare vârf, piatră, scorbură, cavernă, la fiecare răsărit sau apus care este o poveste în sine. De după orice copac, te așteaptă o surpriză, o floare, o frunză, o adiere, o potecă ascunsă, vreo turmă de cai semisălbatici sau un râu care izbucnește din piatră seacă, vreo casă în pustia muntelui încă locuită de suflete curate care îți spun Bună Ziua. Ce lume ascunsă, ce bucurie,…
-
La mijloc de Martie, se schiază în Șureanu!
În Munții Șureanu, este zăpadă din plin, vreme senină și sunt condiții optime pentru schi, informează jurnaliștii de la alba24.ro. Sunt 10 pârtii funcționale, cu o lungime totală de 12 km, 3 instalații de transport pe cablu: 2 teleschiuri și 1 telescaun, la o altitudine maximă de 2010 metri. Foarte important, nu sunt tunuri de zăpadă. Accesul spre pârtii se face pe ruta Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Sursa: alba24.ro
-
11 Decembrie este Ziua Internațională a Muntelui!
An de an, la 11 decembrie este celebrată ziua internaţională a munţilor. Acoperind aproximativ 22% din suprafața Pământului, munții joacă un rol important în direcția creșterii economice sustenabile. Nu doar că furnizează mijloace de subzistență și asigură un trai decent pentru 915 milioane de oameni care trăiesc în munții din întreaga lume, reprezentând 13% din populația globală, dar alte câteva milioane de oameni beneficiază de pe urma acestei bogății naturale. Europa este acoperită în proporție de 40% de munți, locuiți de 20% din totalul populației acestui vechi continent, în timp ce România are 30% zonă montană. Aproape jumătate dintre oamenii care trăiesc în munţi suferă de subnutriţie. De aceea, în…
-
VIDEO. Prin Cheile Runcului, pe urmele uriașilor din Apuseni!
E sfârșit de mai și deobicei în vremea asta senzația vacanței devine din ce în mai acută. Nu e cazul și anul ăsta. E o primăvară mult prea ploioasă iar startul verii adevărate pare încă departe. Așa că prima zi de weekend curge liniștit în atmosfera de pace a bibliotecii și a meciurilor de la televizor. Dar când duminica apare, soarele peste oraș răsare. Un semn atât de provocator că nu mai apucăm să ne bem liniștiți nici măcar prima cafea. Încotro? Cu pas uriaș, spre Apuseni, să vedem Cheile Runcului și ce om mai descoperi pe acolo. Cheile fac trecerea din satul Runc spre satul Lunca…
-
Casele vechi din Apuseni, mai bătrâne ca ţara, încă se mai ţin în picioare!
Pierdute pe crestele Apusenilor, în ultimele sate sau cătune în care s-a păstrat viata, mai vezi vechile asezari, de odinioara, ale oamenilor din munti. O lume aproape pierduta. Iar ele sunt efigiile acestei zone, acum pe cale de dispariţie. Casele de aici au 100 de ani, uneori mai mult. Au fost construite să dureze, la fel şi acoperişurile lor, unice în lume ca formă şi construcţie. Multe încep să se deteriorieze, însă, pentru că nu mai sunt îngrijite. Sunt oglinda robustetii oamenilor care inca le mai locuiesc, chiar daca astazi i-a prins batranetea. Cei care au ştiut să construiască astfel de acoperişuri au murit, iar meşteri tineri nu prea se…
-
VIDEO. Un urs o ia la fugă într-o pădure din Apuseni!
Apusenii sunt mereu surprinzători. De asta data va propunem un video inedit cu sprinturile unui urs într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, în imagini surprinse de o cameră de monitorizare a faunei amplasată de specialiștii Romsilva. În România, unde există una dintre cele mai dezvoltate populații de urs din Europa, urșii trăiesc în pădurile din zona montană a lanțului carpatic. Urșii au habitatul în pădurile întinse și liniștite de munte și cele dese din zonele deluroase, având un teritoriu larg care include zone dense, unde își amenajează vizuina sau culcușul de iernat, unde se retrage în timpul somnului de iarnă. În căutarea hranei, urșii fac deplasări lungi, folosindu-și…
-
De ziua bărbatului, ridici cota. La 2000, în platoul Bucegilor!
Nu ştiu unde am descoperit că varianta masculină pentru 8 martie e chiar ziua ce o succede, 9 martie. Prilej suficient să vorbesc de această dată şi de semnificaţia ei încă de la Valentine‘s Day încolo. Şi cum repetiţia e mama învăţăturii iar consecvenţa reţeta succesului, m-am trezit cu un nesperat cadou pentru această sărbătoare născocită te miri de unde. Şi ce putea fi mai tare decât să primesc o excursie pe munte, în Bucegi, la cota 2000, cu punct de pornire din Sinaia. Nimic din ce avea să urmeze nu se arăta la orizont. O zi însorită, caldă, cu temperaturi de primăvară sănătoasă şi o plimbare prin,…
-
VIDEO. Aventurile unui cerb în stratul gros de zăpadă din munții Carașului!
Iarna e la ea acasă în munții din România. Acolo unde găsești imagini de basm cu locuitorii acestei sălbăticii. Așa cum se poate vedea din clipul de mai jos, unde un cerb înfruntă stratul gros de zăpadă într-o pădure din zona munților Țarcu. Se poate observa în filmare un cerb sulițar, un exemplar tânăr de cerb. Pădurile din zona munților Țarcu oferă toate condițiile de liniște, adăpost și hrană, zona având o faună bogată și diversă. Cerbul este animal erbivor adaptat zonelor montane, dar poate fi regăsit și în zonele de deal, iar în ultimele decenii a fost reintrodus și în zonele de câmpie. În libertate, cerbii trăiesc…
-
26 septembrie – Ziua Mondială a Munților Carpați!
Pe 26 septembrie, în șapte țări europene este sărbătorită Ziua Mondială a Munților Carpați, un eveniment menit să stimuleze țările prin care trece cel de-al doilea mare lanț muntos european (Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, România și Serbia) să colaboreze în cadrul programelor ecologice și ale biodiversității. În România se află aproximativ 40% din lanțul carpatic, iar aproape o treime din suprafața țării este ocupată de munții Carpați. În plus, peste două milioane de români trăiesc în aceste zone, în 745 de localități. Flora Carpaților cuprinde 1.350 de specii, dintre care 116 sunt specii de plante sau animale care pot fi găsite exclusiv în această zonă și necesită o atenție sporită…
-
VIDEO. Imagini splendide: caprele negre din munţii Bucegi!
Noi imagini cu fauna atât de spectaculoasă a României. Este vorba despre caprele negre filmate în Parcul Natural Bucegi. Specialiștii Romsilva monitorizează și evaluează populația de capră neagră de pe raza parcului, un habitat favorabil speciei, estimându-se pe raza parcului o populație de aproximativ 500 de capre negre. Țara noastră are una dintre cele mai dezvoltate populații de capră neagră din Europa, specialiștii în cinegetică estimând-o la peste 7.000 de exemplare. Trăiesc în grupuri de până la 30 de capre negre, structura grupurilor fiind schimbată în funcție de anotimp. Capra Neagră are habitatul în zonele stâncoase montane din Europa. Grație musculaturii foarte dezvoltate și a copitelor despicate, capra neagră…
-
VIDEO. Cum a luat naștere Cascada Vălul Miresei?
Povestea începe așa: a fost odată ca niciodată, în vremuri apuse, o mireasă care, aflată sub culmile maiestuoase ale Vlădesei, a căzut de pe Stâncile Lespezi, iar voalul ei a rămas agățat pe stânci. Nuntașii care o urmau s-au oprit și au început să plângă, dând astfel putere apelor de pe Valea Stanciului care s-au revărsat peste stânci formând o cascadă. Asta spune legenda despre naștere celei mai frumoase cascade din Munții Apuseni: Cascada Vălul Miresei. O cascadă în două trepte de o grandoare şi o sălbaticie unică, fiind poate cea mai reprezentativă cascadă din Carpații Occidentali. Este situată la o altitudine de 1000 de metri iar cele două…
-
Imagini senzaţionale. „Întâlnire neaşteptată” cu cerbi în pădurile din Caraş-Severin!
Este iarnă iar viaţa sălbatică din munţii României rămâne o încântare. De astă dată, puteţi vedea în clipul de mai jos patru cerbi în pădurile din Caraş – Severin, care se apropie foarte mult de rangerii de la ROMSILVA după care o iau la fugă. O imagine sugestivă despre locurile minunate ale acestei ţări. „Întâlnire cu patru cerbi într-o pădure de stat la Ocolul Silvic Mehadia din cadrul Direcției Silvice Caraș – Severin. Angajații Regiei Naționale a #Pădurilor – #Romsilva se aflau într-o acțiune de patrulare în fondul forestier când le-au ieșit în cale cei patru cerbi, din care doi sulițari, aceștia apropiindu-se la doar câțiva metri de ei” scriu…