-
Moții s-au întâlnit cu autoritățile din Alba. La Cluj nu i-a mai așteptat nimeni la Prefectură!
După ce coloana de mașini care a străbătut Valea Arieșului în semn de protest pentru starea Drumului Național 75 a ajuns în Alba Iulia, patru dintre reprezentanții moților s-au întâlnit cu autoritățile de aici, printre care președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, și subprefectul județului. În schimb, în Cluj-Napoca, lucrurile au stat diferit. În momentul în care au ajuns aici, n-au mai găsit pe nimeni la Instituția Perfectului. „La Cluj, în Prefectură, nu mai era nimeni. Nici măcar la Registratură unde să depunem petiția. Ni s-a spus că toți sunt plecați la vaccinare”, a declarat inițiatorul petiției, profesorul UBB Irimie Popa.
-
Protest la Prefectura Alba și Cluj pentru drumul de pe Valea Arieșului
Inițiatorii petiției pentru refacerea drumului de pe Valea Arieșului anunță că vor protesta în fața Prefecturilor din Alba și Cluj. Vă redăm mai jos textul anunțului! PROTEST LA PREFECTURA ALBA ȘI PREFECTURA CLUJ NOI, MOȚII, locuitori ai Văii Arieșului, Vineri 14 mai 2021, la orele dimineții, cu plecare din Câmpeni, în coloană, cu mașinile, sătui de atâta uitare și batjocură, ne vom deplasa pentru a face o ”vizită” la Prefectura Alba, continuând, în aceeași zi, cu Prefectura Cluj. Deplasarea noastră o vom realiza cu scopul de a atrage atenția asupra stării deplorabile în care au ajuns segmentele DN 75 de la Turda la Câmpeni, pe teritoriul celor două…
-
Proiect: Județul Alba, destinație turistică de top
Autoritățile din Alba vor să facă din județul aflat în centrul țării o destinație turistică de top în 2021. Printre locurile cele mai atractive se regăsesc și Munții Apuseni. „Dorim să facem din judeţul Alba o destinaţie turistică de top, atât pentru turiştii români, cât şi pentru cei străini. Anul acesta investim în TURISM peste 163.000 de lei, atât pentru infrastructura turistică, cât şi pentru activităţi de promovare:Dintre cele mai importante obiective:– Semnalizarea traseelor turistice omologate– Promovarea traseelor turistice tematice: Gradus Legionis; Potecu’ Stânelor; Gemina Victris; Drumul Papei– Promovarea unor evenimente de importanţă naţională: Târgul de fete de pe Muntele Găina; Ziua Naţională a României; Anul Centenarului Încoronării– Realizarea de…
-
Noi drumuri turistice din Apuseni vor fi modernizate în 2021!
Câteva drumuri cu potențial turistic din Apuseni vor fi modernizate și consolidate în acest an pe raza județului Alba. Anunțul a fost făcut de autoritățile județene. „Infrastructura de transport este un element esenţial în dezvoltarea economiei, a turismului, dar şi în asigurarea unor mai bune condiţii de viaţă pentru cetăţenii judeţului. De aceea, investim în DRUMURI, în 2021, un buget din surse proprii şi din fonduri externe de 107153 mii lei. Dintre cele mai importante investiţii:– Modernizarea drumului judeţean 107I – Aiud – Aiudul de Sus – Râmeţ – Brădești – Geogel – Măcărești – Bîrlești – Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bîrlești – Mogoș – Valea Albă…
-
Moții au făcut petiție pentru refacerea drumului de pe Valea Arieșului!
Locuitorii de pe Valea Arieșului, din județele Alba și Cluj, au lansat o petiție adresată ministrului Transporturilor și instituției prefectului din cele două județe pentru reabilitarea Drumului Național 75 care leagă Turda de Câmpeni. „Drumul care leagă Turda de Câmpeni a ajuns să fie un calvar pe care vi-l putem descrie succint cam așa: gropi, praguri, șanțuri înfundate, terasamente surpate. Această cale de acces, care leagă Țara Moților de Turda, nu a mai fost reabilitată de dinainte de 1989, cu adevărat. Legătura Țării Moților este necesară nu numai cu Alba-Iulia ci și cu Turda și Cluj-Napoca, orașe în care mulți dintre noi muncim. Dar, factorilor de decizie din Alba nu…
-
VIDEO. Alianța Vestului se mută în Apuseni!
Un proiect turistic în Apuseni desfășurat pe raza mai multor județe pune la aceeași masă președinții Consiliilor Județene din Alba și Bihor, la care s-ar putea adăuga Clujul. Ion Dumitrel și Ilie Bolojan s-au întâlnit la Câmpeni, într-un prim eveniment la care a mai participat și primarul localității, Cristian Pașca. „Ne-am întâlnit astăzi aici, la Câmpeni împreună cu domnul președinte Bolojan să discutăm probleme care trebuie să le rezolvăm pentru moții din această zonă, pentru ca Câmpeniul să devină cu adevărat o capitală a moților. Este vorba, în discuțiile noastre, despre un viitor parteneriat pentru a putea să legăm zona Gârda – Arieșeni, zona carstică dintre județele Alba, Bihor, dar…
-
Intervenție cu elicopterul în Munții Apuseni după ce o tânără a căzut cu ATV-ul într-o prăpastie
Jandarmii montani și salvamontiștii au intervenit în Munții Apuseni, acolo unde o tânără de 19 ani a căzut de pe un ATV, la limita dintre județele Alba și Bihor. Accidentul a avut loc pe un drum comunal dintre Vârtop şi Bubeşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, ATV-ul cu care se deplasa tânăra ar fi căzut într-o prăpastie. Tânăra era conștientă la sosirea echipajelor de intervenție și se plângea de dureri în zona șoldului. Ea a fost transportată cu un elicopter SMURD la un spital din Oradea, informează Agerpres. Sursa foto: www.facebook.com/Jandarmeria-Alba
-
Cătunul izolat din Apuseni unde să îți petreci vacanța!
Valorile de temperatură de la sfârșit de octombrie dau semne că se îndreaptă și vine weekendul iar toamna arată spectaculos în Apuseni. Și ce să mai spui când totul se petrece într-un loc desprins parcă din legendele și basmele românești ale lui Petre Ispirescu. La mai mult de 1200 de metri altitudine, în inima Apusenilor, după un itinerariu de 12 kilometri care porneşte din localitatea Gârda de Sus şi străbate pădurea, găsești un cătun învăluit parcă de magie și cu un nume pe măsură: Casa de Piatră. O locuință veche de peste 150 de ani aflată chiar la intrarea în sat, reabilitată, spune acum povestea așezării. În cătunul Casa de…
-
Destinație de toamnă: Munții Șureanu, munții sălbatici ai României!
Sunt locuri care îți rămân imprimate pe retina memoriei indiferent de cât de mult ai călători, în te miri ce alte locuri. Izolați și sălbatici, presărați cu sate și tradiții pastorale, cu ruine antice și misterioase, Munții Șureanu se află cu siguranță pe lista locurilor sălbatice din țara noastră. Situat în Transilvania, parcul natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina este mai ușor accesibil de la Costești sau Sarmizegetusa Regia, două dintre vechile situri dacice incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Două puncte excelente de plecare pentru drumețiile în Munții Sureanu, zona principală a acestei zone protejate. Legendele se învârt în jurul Munților Șureanu pentru că sunt considerați pământul sacru al dacilor. Sarmizegetusa Regia,…
-
35,4 milioane lei pentru lucrări la celebrul drum din Apuseni – Transursoaia, afectat de viituri!
Suma de 35,4 milioane lei este solicitată de către Ministerului Transporturilor din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de intervenţie şi înlăturare a efectelor calamității naturale produse ca urmare a viiturii care a afectat un sector de drum din DN 1R din judeţul Cluj, potrivit unui proiect de Hotărâre a Guvernului privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, potrivit ziarulunirea.ro. Pagubele au fost estimate în baza evaluărilor făcute de către Instituţia Prefectului din Judeţul Cluj. ”Având în vedere situaţia gravă, întrucât în urma calamităţii produse, traficul către localităţile aferente DN 1R a…
-
A fost redat circulației drumul care duce la Mănăstirea Râmeț de la poalele Apusenilor!
Autoritățile din Alba au anunțat că drumul județean care duce spre Mănă stirea Râmeț, afectat zilele trecute de inundații. „A fost deblocat DJ 750 C, drumul care duce spre Mănăstirea Râmeț. S-a deschis temporar circulația pentru turiștii blocați în zona afectată. Se lucrează în continuare pentru curățarea și asigurarea versantului„, a scris pe pagina sa de facebook președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel. Pe DJ 107 M Aiud – Buru a fost fost refăcută partea carosabilă afectată, la stadiul de piatră. Aici circulația se desfășoară în condiții de siguranță, a mai anunțat șeful deliberativului județean. Foto titlu: wikipedia.org Sursa: www.facebook.com/iondumitrel.cja
-
Natura s-a dezlănțuit în Apuseni, pe drumul dintre Aiud și Buru!
Din păcate, natura s-a dezlănțuit iarăși în mai multe zone din județ. Drumul care duce spre Valea Mănăstirii a fost blocat din cauza aluviunilor aduse de pe versanți pe carosabil, iar DJ Aiud – Buru este surpat în unele locuri, datorită forței apei. Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a anunțat că s-a intervenit de urgență pe acele drumuri. „Suntem alături de oamenii care au de suferit din cauza inundațiilor. Două drumuri județene pe care am intervenit de urgență au fost DJ 750 C și DJ 107 M. Vom iniția un nou proiect de guvern pentru refacerea infrastructurilor afectate din județ. Pentru proiectul inițiat în urmă cu puține zile, au…