
Foto și video. Izvorul cu puteri tămăduitoare de la Poșaga! În Apuseni!
De pe Valea Arieșului, drumul cotește abrupt la dreapta pe sub un pod de cale ferată îngustă. Poate unul din puținele puncte pe unde mai trece, în scop turistic, o locomotivă cu niște vagoane descoperite ce mai aduce aminte despre ceea ce a fost cândva Mocănița. În dreapta o cruce țintuită deasupra unei stânci de vreo cinci metri, un veritabil bolovan imens pus parcă să sprijine drumul, este locul de unde începe Poșaga.
Un drum îngust șerpuiește nemilos așezarea. Trece pasiv prin fața gospodăriilor până într-un soi de bifurcație, cu un monument statuar în centru. Aproape sigur aici e centrul de comună. Dar șoseaua strâmtă își croiește loc mai departe până ce părăsim zona de case și drumul se însoțește de-o parte cu pădurea, în dreapta, și cu Valea Poșagăi, în stânga. Acolo unde e loc de refugiu, merită să opriți. Susurul apei e binecuvântare pentru auz și suflet, iar aerul de aici e leac pentru trup.
Spectacolul naturii dă să înceapă. Pentru că pe șoseaua de pe micuța vale se intră ca într-un soi de defileu cu pereți de stâncă. O ispită ademenitoare este relieful acestui loc. Dar de data asta, opresc doar pentru apă. Lângă Schitul „Izvorul Poșaga” se află „Izvorul Maicii Domnului” sau „Izvorul Tămăduirii”. Despre apa de aici se spune că ar avea puteri tămăduitoare. Ce-i drept, mi-am potolit setea cu apa rece din munte că să adulmec apoi bucuria pe care ți-o dau locurile din munții ăștia. E ceva cu adevărat tămăduitor în Munții Apuseni!
Mai încolo e drumul care duce la Scărița Belioara. Rezervația minune a Apusenilor. De data asta nu am venit să o revăd. Am fugit puțin din agitația orașului pentru a reîncărca bateriile. Și a meritat.
Pe drumul îngust de la întoarcere, din Poșaga, în față se deschide imaginea solemnă a colțuroaselor stânci ale masivului Trascău. Ca să îl citez pe Mihai Rusu, proprietarul unei excelente pensiuni din localitatea vecină, Sălciua, aici e „Mykonos de Apuseni”!
Chiar e impresionant! Și e atât de aproape de casă!

