Foto și video superb. De pe Piatra Secuiului pe Colții Trascăului, pe umerii uriașilor adormiți! -

Nu știu de ce dar de fiecare dată când privesc Piatra Secuiului, masivul calcaros care păzește imperturbabil satul Rimetea, trăiesc același sentiment al întâlnirii cu uriașul adormit din vechile povești. Solemnitatea lui e copleșitoare, privind parcă plictisit cu ochi întredeschiși la cei care îndrăznesc să i se cațere pe umeri.

Uriașul mi s-a părut mereu simpatic. În ciuda expresivității lui feroce, nu am regăsit niciodată teama că s-ar putea înfuria. Cel puțin nu așa. Nu în afara basmului din care îmi imaginez de multe ori că aș fi parte. Cum am trecut deseori prin dreptul lui, mai că ne leagă o anumită familiaritate. De aici și așteptările uriașe. Că drumul spre el va fi fără obstacole sau trucuri poticnite pe care să ni le servească. Mai degrabă recompensa unor imagini teribile.

Aventura pornește din satul Pietroasa, puțin mai încolo de Moldovenești. Numele satului pare să rezoneze cu gardurile de la gospodării, ridicate în mare, toate, numai din piatră. Nici localnicii nu au altă plămădeală. Ori sunt muți ca pietrele, ascunși și cufundați în taina vieții tulburată acum de turiștii care le bat potecile ori sunt de mult o amintire sub o cruce de piatră pe care nici numele nu se mai pot citi cu ușurință. E cu adevărat o lume între lumi.

Dar pe măsură ce înaintezi, lumea ți se așterne tot mai mică la picioare. E o senzație greu de cuprins și exprimat în cuvinte. Priveliștea este irezistibilă. Este o bucurie. Iar sentimentul este nu doar euforic, este o stare de bine care te împlinește.

Siguranța este deplină. Te plimbi fără teamă pe spatele sau pe umerii acestui uriaș nepăsător. Că să ajungi apoi într-un fel de șa și să sari în spatele rudei mai puțin mediatizate a Pietrei Secuiului, pe Colții Trascăului. Un uriaș la fel de impunător de unde se deschide în față, jos, satul vecin, Colțești, cu ruinele vechii sale cetăți medievale.

Ce trăiri intense poți experimenta aici, un mixt de basm, legendă și istorie. Nu este prima dată când o rostesc, dar pe aceste culmi, la granița geografică dintre Alba și Cluj, trăiesc imaginea locului în care se întâlnesc ținuturile mitice ale lui Tolkien din Stăpânul Inelelor, Rohan și Gondor.

De astă dată am trăit povestea prin pașii și pozele prietenului meu Flo care s-a aventurat într-un itinerariu de șase ore. Dar data viitoare, provoc uriașii pe bune…