• Reportaje/Povești

    Video și foto. Dumești! Nu e o dumă, e o capodoperă!

    Planurile pe care ți le faci seara se schimbă de multe ori chiar a doua zi în zori. Îmi propusesem să fac o excursie de câteva ore în Padiș. Din Cluj până acolo e drum serios și dacă nu ești matinal riști să nu mai aibă sens deplasarea. Așa am pățit într-una din zilele în care eram convins că văd Glăvoiul și în alt sezon decât vara. Dar cum Moș Ene n-a plecat degrabă în zori nici eu nu am făcut gene până în momentul în care avea să fie tardiv să mai fac excursia. Schimbare de plan! Dar încotro? Am decis să urc în Dumești, loc la îndemână dar…

  • Știri

    Proiect: Județul Alba, destinație turistică de top

    Autoritățile din Alba vor să facă din județul aflat în centrul țării o destinație turistică de top în 2021. Printre locurile cele mai atractive se regăsesc și Munții Apuseni. „Dorim să facem din judeţul Alba o destinaţie turistică de top, atât pentru turiştii români, cât şi pentru cei străini. Anul acesta investim în TURISM peste 163.000 de lei, atât pentru infrastructura turistică, cât şi pentru activităţi de promovare:Dintre cele mai importante obiective:– Semnalizarea traseelor turistice omologate– Promovarea traseelor turistice tematice: Gradus Legionis; Potecu’ Stânelor; Gemina Victris; Drumul Papei– Promovarea unor evenimente de importanţă naţională: Târgul de fete de pe Muntele Găina; Ziua Naţională a României; Anul Centenarului Încoronării– Realizarea de…

  • Știri

    Noi drumuri turistice din Apuseni vor fi modernizate în 2021!

    Câteva drumuri cu potențial turistic din Apuseni vor fi modernizate și consolidate în acest an pe raza județului Alba. Anunțul a fost făcut de autoritățile județene. „Infrastructura de transport este un element esenţial în dezvoltarea economiei, a turismului, dar şi în asigurarea unor mai bune condiţii de viaţă pentru cetăţenii judeţului. De aceea, investim în DRUMURI, în 2021, un buget din surse proprii şi din fonduri externe de 107153 mii lei. Dintre cele mai importante investiţii:– Modernizarea drumului judeţean 107I – Aiud – Aiudul de Sus – Râmeţ – Brădești – Geogel – Măcărești – Bîrlești – Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bîrlești – Mogoș – Valea Albă…

  • Știri

    Acțiune de ecologizare a două importante drumuri turistice din Apuseni!

    Consiliul Județean Cluj va derula marți, 27 aprilie a.c., începând cu ora 10.00, împreună cu Primăria comunei Gilău, o acțiune de ecologizare pe drumurile județene 107P și 107N. Aceasta se va concentra pe zona celor două baraje și a lacului de acumulare Tarnița, respectiv pe sectorul de drum Gilău-Măguri-Răcătău. ”E o acțiune la care toți clujenii iubitori ai muntelui și ai naturii sunt invitați să se alăture. Am considerat că e extrem de potrivit acum, în preambulul acestor câteva zile libere, de sărbătoare, în care clujenii vor ieși în natură, să contribuim la ecologizarea a două dintre cele mai importante drumuri și zone turistice din județ”,  a precizat Alin Tișe,…

  • Știri

    Moții au făcut petiție pentru refacerea drumului de pe Valea Arieșului!

    Locuitorii de pe Valea Arieșului, din județele Alba și Cluj, au lansat o petiție adresată ministrului Transporturilor și instituției prefectului din cele două județe pentru reabilitarea Drumului Național 75 care leagă Turda de Câmpeni. „Drumul care leagă Turda de Câmpeni a ajuns să fie un calvar pe care vi-l putem descrie succint cam așa: gropi, praguri, șanțuri înfundate, terasamente surpate. Această cale de acces, care leagă Țara Moților de Turda, nu a mai fost reabilitată de dinainte de 1989, cu adevărat. Legătura Țării Moților este necesară nu numai cu Alba-Iulia ci și cu Turda și Cluj-Napoca, orașe în care mulți dintre noi muncim. Dar, factorilor de decizie din Alba nu…

  • Jurnal de bord

    Video. Câteva căprioare surprinse aproape de Dealu Botii!

    Natura e tot mai frumoasă în Apuseni! Faptul că primăvara e aici o simt și necuvântătoarele din munți. Câteva căprioare superbe au fost surprinse de camera video, pe un câmp, aproape de Dealu Botii. Fără să simtă prezența străină și faptul că erau filmate, acestea s-au bucurat în tihnă de iarba proaspătă de la sfârșit de aprilie! Imaginile foto și video au fost surprinse de Călin Popa.

  • Știri

    Un drum turistic din Apuseni se modernizează cu fonduri europene!

    Un nou drum turistic al Apusenilor se modernizează cu fonduri europene. Consiliul Județean a demarat licitația pentru modernizarea, cu fonduri europene, a drumului județean DJ 107P Gilău (DN1) – Someșul Rece – Mărișel – DN1R, km 0+000 – km 44+260, L=44.260 Km”. Instituția a publicat în SEAP anunțul de participare pentru achiziția serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor la drumul cu pricina. „Continuăm investițiile în infrastructura rutieră a județului, cu aportul semnificativ al fondurilor europene pe care am reușit să le atragem. Ne dorim, astfel, să asigurăm condiții optime de circulație pe drumurile județene dar și să susținem turismul montan din zonă, care a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii…

  • Reportaje/Povești

    Video. Cascada Șipote de pe Valea Arieșului! N-ai cum să nu te oprești aici!

    Cascada Șipote este e o cascadă din Munții Trascăului, pe teritoriul județului Alba. Cum treci pe Valea Arieșului de la Turda la Câmpeni nu ai cum să o ratezi.  La doi km aval de comuna Sălciua, se găsește porțiunea finală a șirului de cascade ce poate fi văzută din drumul național DN 75 la trecerea peste linia ferată a Mocăniței. Cascada este superbă. Trebuie văzută și admirată de aproape. Merită să fie auzită și simțită pentru că pare ireală, ai impresia că a fost modelată într-un laborator de creație artistică și așezată fix in acel loc. Copil fiind, treceam pe Valea Arieșului admirând când și când locul, dar fără prea…

  • Reportaje/Povești

    Video. Călățele Pădure, colțișorul uitat din Apuseni!

    Sâmbătă, aprilie, fără o agendă anume. Itinerariu: indecis. Știu doar că fug în Apuseni. Îmi propun să urc pe Vârful Măgura din Dealu Botii și să ajung acolo pe drumul ce trece prin Măguri apoi prin Răchițele după care încă 9 km până în punctul unde să las mașina și să încep urcușul frumos la pas spre locul cu pricina. Doar că planul de acasă nu coincide cu cel de pe teren. Drumul îngust care șerpuiește pădurile de brad și urcă din Răchițele spre Dealu Botii era pe alocuri desprins din împărăția zăpezii. Acoperit cu omăt bătătorit pe alocuri și cine știe destul de alunecos, m-a determinat să bat calea-ntoarsă,…

  • Jurnal de bord

    Video. Ineditul îți apare în drum în Apuseni, la propriu!

    Un drum în Apuseni te poate surprinde la tot pasul. Așa am pățit și noi pe șoseaua care duce din Răchițele la Mărgău. Câțiva cai, deosebiți ca soi de cei pe care îi cunoșteam, aparent nu foarte domestici, sigur ține de impresie, dar foarte relaxați, ne-au blocat, la propriu, traversarea. Fără a se sinchisi, animalele au așteptat să facă slalom mașinile printre ele.  Parcă au devenit ceva mai timide dar nu cu mult când am dat să le fotografiem.  Ceva mai încolo o turmă de oi păștea liniștită aproape de marginea drumului. Nu am rezistat tentației de a face fotografii cu această lume tihnită pe care o mai găsim în…

  • Interviu

    Video. Președintele Consiliului Județean Alba: Ce descoperi în Apuseni, nu găsești pe Valea Prahovei!

    Într-un scurt interviu acordat pentru Apuseni Transilvania, Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a vorbit despre Parteneriatul pentru Apuseni. A enumerat câteva dintre cele mai importante obiective ale asocierii ce va fi curând aprobată în ședințele de Consiliu Județean. Mai mult, Ion Dumitrel a făcut o paralelă între Munții Apuseni și cea mai accesată zonă turistică a României, Valea Prahovei, pledoaria sa fiind desigur în favoarea Munților Apuseni. Imagine realizată de Florin Țene Reporter: Domnule președinte, aș vrea să ne vorbiți ce poate însemna acest Parteneriat pentru Munții Apuseni. Am văzut că ați stabilit cu Consiliul Județean Bihor o colaborare, este invitat și Clujul. Care ar fi, să spun, principalele…