FOTO. Peisaje de poveste în Apuseni: drumul de la Beliș la Dealu Botii!

Munte, pădure, lac şi zăpadă. Modul ideal de a evada din cotidian într-o plimbare, pe timp de iarnă. Traseul dinspre Beliș spre Dealu Botii, prin Bălcești, județul Cluj, este una dintre cele mai inspirate alegeri chiar și în sezonul rece. Impresionează la fel de mult ca celebrul Transursoaia. Itinerariul pitoresc, cu priveliști de vis și aer curat de munte, până la coada lacului, merită să fie explorat… indiferent de timp. Doar să îl ai.

 

Drmul de numai câțiva kilometri care străbate pădurile Apusenilor pe malul lacului de acumulare reprezintă unul dintre cele mai frumoase și sălbatice tronsoane de munte asfaltate din România. Nu încape îndoială.

 

Echipați pentru iarnă, cu mănuși și căciuli, dar și cu arsenalul tehnic necesar pentru mașină, drumeția, aici, este cu adevărat un prilej de bucurie. Mirosul curat al iernii, unul proaspăt, aparte, te îmbie să pornești la drum. Brazii, îmbrăcați de stratul gros al omătului, se profilează spre înalt, de o parte și de alta, parcă mai impresionanţi ca oricând.

 

Sunt doar 13 kilometri între centrul comunei și Dealu Botii, cu Bălceștiul la mijloc. Între sate, pe mica distanță asfaltată se întinde o lume sălbatică, parcă ruptă de sute și sute de kilometri de civilizație, în care tăcerea locului te invită la meditație. Te pune pe gânduri în mod serios.

Soarele răsare printre molizii înghețați, plini de zăpadă. Tot peisajul este congelat, doar suntem în luna lui gerar. În prăpastie printre brazii ce stau ca un parapet de strajă, se desfășoară maiestuos lacul. De astă dată înghețat și parcă mai tăcut în a-și dezvălui secretele ascunse acum mai bine de 40 de ani în adâncurile sale.

 

În împărăţia tăcerii sălbatice a muntelui, doar zgomotul mașinilor întrerupe liniştea de catedrală. Probabil, elementul de interacțiune al locului, „conversațiile la catedrală” din această parte a Apusenilor.

 

Peisajul? Te lasă fără cuvinte iarna la munte! Vă spuneam, sunt doar câțiva kilometri. Am ajuns deja în Dealu Botii.

 

E o binecuvântare să vezi sub marea de zăpadă, brazii ninși, potecuțele de sat accidentate, cu piatră, căsuțele cu acoperișuri din care se ivește doar hornul ce scoate fumul des… le poți număra, mai sunt doar câteva și bisericuța cu perete de scândură vopsită în roșu de peste de deal. Mi se umezesc ochii… De ce? De bucurie… Nu am mai citit de mult povești, dar aici mă simt ca și cum aș fi în… poveste!