Mica Unire din Muntele Băișorii!

Hai să dăm mână cu mână cei cu inima și condiția fizică bună. Tot românul se unește și mașina din zăpadă urnește. E ceva pe principiul – unde-s doi puterea crește și vehicolul nu se înzăpezește. Dar să vedeți cum operează unirea în vremuri hibernale.

Nu sunt cel mai mare patriot, așa că la 159 de ani de la Mica Unire din 1859, am ales să nu asist la repetativele și deja (fără supărare) plictisitoarele depuneri de coroane. Ca un bun fiu al acestei țări, am descoperit ce îmi lipsește să o servesc și mai bine: să învăț să schiez. Mai bine mai târziu decât niciodată. M-am arătat temerar fiu al patriei și am luat cu asalt pârtia de la Muntele Băișorii. Așa că m-am dus spre Buscat.

Dar ziua de 24 ianuarie 2018 avea să îmi ofere șasnsa de a da proba altor abilități. Drumul spre pârtie era blocat. Nu se mai putea nici urca nici coborî. Noroc, parcasem ceva mai jos. După ce parcurg câteva zeci, poate sute de metri, în care șoferi supărați așteptau calm în mașini cu schiurile proțăpite deasupra capotei și cu înjurătura în colțul gurii, constat care-i problema. Un nene la volanul unui SUV patinase în decor și cu mașina imobilizată în zăpadă, bloca drumul. Cine să îl ajute? Singurii companioni din mașina sa erau doi prichindei de maxim 6 respectiv 7 ani. Șoferul din prima mașină de pe sensul de coborâre se căznea să îl împingă să iasă din zăpadă, pe drumul de altfel foarte îngust.

Și când totul părea doar o muncă sisifică pentru “herculianul” ce încerca să împingă mașina, la fel ca și pentru tăcutul și mult prea speriatul ei șofer, salvarea veni tot de la o femeie. Fără să mă dezmeticesc prea bine, doamna, care îmi însoțea pașii spre pârtia pe care aveam să gust desăvârșirea precum un Alberto Tomba mai tomnatic, dă semnalul de adunare. Și… la un glas deschisă-i portiera 10 domni cu brațele vânjoase să rezolve inedita situație care, cred, că acum se întindea pe 1 kilometru.

Și cum speța de față impune, avem și oamenii cu experiență. Un domn ce avea la el un cablu, pregătit pentru momente extreme, mai ia încă vreo 5 din ceata adunată și trag mașina din față, în vreme ce restul, patru la număr, printre care și schiorul în devenire ce scrie aceste rânduri, pun sănătos umărul să împingă mașina din nou la locul ei. Operațiunea nu durează mai mult de 10 minute. Uniți în cuget și-n simțiri dar și în faptă am pus pe carosabil o roată. Cea împotmolită. Am pus de-o unire. Chiar m-am uitat atent ce numere au la mașini vânjoșii unioniști de la Băișoara: CJ, AB, MS, BN, HD, SJ și…. GJ! Cu ultimul indicativ de județ am trecut și Carpații.

Și cum viața bate filmul, am considerat că e suficient. Mi-am făcut datoria astăzi față de patrie. De schi mă apuc data viitoare!