-
Clujul și-a făcut partea pentru Padiș. Drumul spre una dintre cele mai spectaculoase zone turistice ale României este gata de ani buni, acum mingea este în terenul Bihorului!
Consiliul Județean Cluj a investit finalizat încă din 2016 modernizarea drumului județean care asigură accesul spre Padiș prin Răchițele – Prislop – Ic Ponor, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură turistică din Apuseni. După ce și legătura cu DN1 a fost modernizată în 2023, atenția se îndreaptă acum spre județul Bihor, unde continuarea investițiilor ar putea transforma definitiv accesul către această destinație de top. Clujul a terminat de ani buni partea în ceea ce privește accesul rutier către Padiș, una dintre cele mai spectaculoase și căutate destinații turistice din Munții Apuseni. Modernizarea drumului județean Răchițele – Prislop – Ic Ponor a fost finalizată în 2016, recepția finală având…
-
Din această vară, Belișul nu mai adoarme la apus. Încep serile cu muzică live la Vis Alpin
Până acum te întrebai ce faci seara dacă urci în Beliș? O plimbare pe malul lacului sau retragerea la pensiune. Din această vară, însă, lucrurile încep să se schimbe. În sfârșit, turiștii care ajung la Beliș au ce face și seara. Debutează serile cu muzică live la pensiunea Vis Alpin. Cei care aleg să petreacă un weekend în Apuseni vor avea, în sfârșit, un motiv în plus să rămână afară și după apusul soarelui. Pensiunea Vis Alpin din Beliș dă startul unei serii de evenimente estivale care aduc muzica live în mijlocul naturii. Prima întâlnire este programată sâmbătă, 11 iulie 2026, de la ora 18:30, când în curtea pensiunii va…
-
Târgul de Fete de pe Muntele Găina se reinventează: Găina Vibes aduce muzica electronică în inima Apusenilor
Tradiția și muzica contemporană se întâlnesc în vara lui 2026 pe Muntele Găina. În cadrul celebrului Târg de Fete va avea loc prima ediție a festivalului Găina Vibes, un eveniment cu acces gratuit care promite să aducă împreună zeci de artiști, iubitori ai muzicii electronice și turiști dornici să descopere frumusețea și autenticitatea Munților Apuseni. Suflu nou la Târgul de Fete de pe Muntele Găina! Reputatul Târg de Fete de pe Muntele Găina primește un suflu nou în anul 2026! Pe lângă scenele de mult așteptate, tarabe, joc și voie bună va avea loc prima ediție a festivalului Găina Fest, dedicat tuturor pasionaților de muzică electronică și nu…
-
Locul din România care pare rupt din jungla Asiei. Dar ascunde una dintre cele mai mari legende ale dacilor!
La o primă impresie, ai putea jura că fotografia nu este făcută în România, ci într-un peisaj desprins dintr-un tablou al Asiei de Sud-Est. Relieful spectaculos, pereții de calcar și vegetația luxuriantă creează un decor aproape ireal. Ascunsă la propriu într-un sat al comunei Sălciua, Huda lui Papară este considerată cea mai lungă peșteră din România, cu peste 37 de kilometri de galerii. Gura sa uriașă, portalul imens de la intrare, și râul care o străbate îi sporesc farmecul și misterul. Cumva firesc, aici s-au născut numeroase legende. Una spune că aici s-ar fi ascuns Decebal înainte de a-și pune capăt vieții pentru a nu cădea prizonierul romanilor. O altă…
-
Care e stațiunea ta preferată din Munții Apuseni? Apuseni Transilvania vă oferă trei variante!
Munții Apuseni sunt una dintre cele mai frumoase destinații montane din Europa, o spune CNN, iar fiecare anotimp îi pune în valoare într-un mod diferit. Fie că preferați pârtiile de schi, drumețiile prin păduri sau pur și simplu liniștea naturii, Apuseni Transilvania vă propune trei stațiuni care merită descoperite în munții din Vestul României. Arieșeni-Vârtop Considerată poate cea mai populară stațiune montană din Apuseni, zona Arieșeni-Vârtop atrage turiști atât iarna, datorită pârtiilor de schi, cât și vara, când peisajele spectaculoase și traseele montane oferă numeroase oportunități de relaxare și aventură. În apropiere se află și atracții celebre precum Peștera Scărișoara sau Groapa Ruginoasă. Stâna de Vale Sursa foto: Turist de…
-
Culmea Măgura de la Dealu Botii, un balcon natural deasupra lacului Beliș-Fântânele
Acolo unde pădurile se împletesc cu întinderile albastre ale lacului Beliș-Fântânele, există un loc de pus în ramă. Punctul de belvedere de la Dealu Botii, aflat pe culmea Măgura, oferă una dintre cele mai spectaculoase panorame din Apuseni și e o oprire obligatorie pentru iubitorii de natură și fotografie. Situat pe teritoriul comunei Beliș, în județul Cluj, satul Dealu Botii se află undeva la peste 1.200 de metri altitudine, pe un platou mângâiat de soare mai mult decât alte cătune, un platou care domină lacul de acumulare Beliș-Fântânele. Gospodării răsfirate și o liniște aproape deplină, tabloul de aici ilustrează farmecul satelor de munte izolate din Apuseni. Adevărata atracție este vârful…
-
Panoul informativ de la Piatra Galbenei a fost refăcut pentru turiști și iubitorii de natură
Panoul informativ amplasat la punctul panoramic de pe Piatra Galbenei a fost recondiționat după ani de expunere la intemperii, de rangerii Parcului Natural Apuseni. Situat într-unul dintre cele mai spectaculoase locuri din zonă, cu vedere asupra Văii Galbenei și a peisajelor carstice, acesta va continua să ofere informații utile și să îmbunătățească experiența celor care ajung aici în drumeție. “Refacerea panoului informativ de la punctul panoramic situat pe Piatra Galbenei. După o perioadă îndelungată de expunere la intemperii, panoul avea nevoie de recondiționare pentru a continua să ofere informații utile și o experiență plăcută vizitatorilor. Locația oferă una dintre cele mai spectaculoase perspective asupra Văii Galbenei și a peisajelor carstice…
-
Turiștii din Glăvoi-Padiș și ciobanii din zonă, alarmați de prezența urșilor
Prezența tot mai frecventă a urșilor în zona Glăvoi-Padiș, una dintre cele mai căutate destinații turistice din Munții Apuseni, provoacă îngrijorare atât în rândul turiștilor cât și al localnicilor. Ciobanii din zonă spun că animalele sălbatice au fost observate în repetate rânduri, iar oamenii se tem că situația ar putea scăpa de sub control. Potrivit unei postări publicate pe Facebook de Dan Moldovan, în data de 13 iunie 2026, numărul turiștilor prezenți în Glăvoi-Padiș este mai redus decât în mod obișnuit, tocmai din cauza temerilor legate de apariția urșilor. „13 iunie 2026, Glăvoi-Padiș. Este puțină lume din cauza urșilor care au apărut prin zonă. Toți ciobanii sunt speriați și au…
-
Dacă Alba are Transapuseana, Clujul are Valea Răcătăului!
Când vine vorba despre drumuri spectaculoase din Munții Apuseni, mulți se gândesc în ultima perioadă automat la Transapuseana, șoseaua care străbate munții din județul Alba și care a devenit, pe drept cuvânt, una dintre cele mai frumoase șosele montane din România. Însă și Clujul are propriul său colț de poveste, mai puțin cunoscut, dar la fel de spectaculos. Drumul care coboară din Mărișel spre Măguri-Răcătău, urmând Valea Răcătăului, oferă peisaje care par desprinse cu adevărat din cărțile poștale. Am scris cândva că peisajul aduce aici a Elveția sau Austria, dar e România. Deși este mai scurt decât Transapuseana, traseul are o frumusețe sălbatică, sunt pădurile dese, pajiștile întinse și șirul…
-
Ziua în care am traversat Trascăul sălbatic
La 4:30 dimineața, satul Bucerdea Vînoasă încă dormea. Nu se făcuse ziuă, primele lumini se ghiceau timid spre răsărit. În liniștea aceea când domnul e cel mai dulce a început una dintre cele mai lungi și mai spectaculoase zile petrecute prin Munții Trascăului. Parte a Munților Apuseni. Drumul a urcat întâi spre Piatra Craivii, bastionul de calcar care domină valea din zonă. La 1.083 de metri, priveliștea care se deschide spre podișurile Albei și culmile Apusenilor îți dă sentimentul că ai pășit într-un loc uitat de timp. În lumina dimineții, stâncile albe ori pășunile verzi păreau desprinse dintr-un peisaj pe alocuri mediteranean sau toscan, nu din inima Transilvaniei. După coborârea…
-
Care este cea mai frumoasă poiană din Apuseni?
Munții Apuseni au zeci de poieni superbe, instagramabile, dar dacă ar fi să alegem una singură, propunerea Apuseni Transilvania este fără ezitare: Poiana Ponor din Padiș. Am mai scris și în alte articole că Poiana Ponor este, într-un fel, “Dumbrava Minunată” din Apuseni. O întindere verde, înconjurată de păduri și stânci, unde natura oferă unul dintre cele mai spectaculoase fenomene carstice din România. Aici, apele ies la suprafață prin Izbucul Ponor, traversează liniștit poiana și apoi dispar din nou în pământ prin două sorburi active, ca printr-un truc al naturii. În perioadele ploioase, când sorburile nu mai pot prelua întreaga cantitate de apă, întreaga poiană se transformă într-un lac temporar,…
-
Vârtop Festival: Lumea Copiilor. Două zile de magie, joacă și aventură în inima naturii!
La finalul lunii iunie 2026, stațiunea Vârtop din județul Bihor va deveni locul unde bucuria copilăriei prinde viață. „Vârtop Festival: Lumea Copiilor” promite două zile pline de energie, activități interactive și momente speciale dedicate copiilor și familiilor care își doresc să petreacă timp de calitate în mijlocul naturii. Evenimentul va avea loc în perioada 27 – 28 iunie 2026, într-un decor spectaculos de munte, unde participanții vor putea combina distracția cu aerul curat și frumusețea peisajelor din Apuseni. Festivalul este organizat ca o adevărată sărbătoare a copilăriei, având ca scop promovarea mișcării în aer liber, a spiritului de echipă și a prieteniei. Organizatorii pregătesc activități variate pentru toate vârstele, astfel…