Ziua în care am traversat Trascăul sălbatic

La 4:30 dimineața, satul Bucerdea Vînoasă încă dormea. Nu se făcuse ziuă, primele lumini se ghiceau timid spre răsărit. În liniștea aceea când domnul e cel mai dulce a început una dintre cele mai lungi și mai spectaculoase zile petrecute prin Munții Trascăului. Parte a Munților Apuseni.

Drumul a urcat întâi spre Piatra Craivii, bastionul de calcar care domină valea din zonă. La 1.083 de metri, priveliștea care se deschide spre podișurile Albei și culmile Apusenilor îți dă sentimentul că ai pășit într-un loc uitat de timp. În lumina dimineții, stâncile albe ori pășunile verzi păreau desprinse dintr-un peisaj pe alocuri mediteranean sau toscan, nu din inima Transilvaniei.

După coborârea spre Poiana Galdei, traseul a continuat printr-o lume a satelor răsfirate și a dealurilor care ascund mereu alte și alte culmi, o lume din afara lumii cunoscute. Modoleștiul, cu liniștea lui aproape ireală, a fost doar o etapă înaintea unei noi provocări: urcușul spre Piatra Cetii.

La 1.233 de metri, Piatra Cetii este unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din Trascău. Stâncile abrupte se ridică deasupra pădurilor și așezărilor mici, iar privirea poate cuprinde zeci de kilometri de creste și văi. Aici, nu există zgomot, nu există grabă, doar vântul și senzația aceea rară că muntele îți aparține pentru câteva clipe.

Mai departe, itinerariul devine tot mai sălbatic. Deasupra Cheilor Întregalde, printre pereți abrupți și păduri nesfârșite, Trascăul și-a arătat adevărata față. Cheile, sculptate adânc de apă între stânci de calcar, sunt unul dintre acele locuri care te uimesc și te întrebi cum de au rămas atât de puțin cunoscute. Traseul e o provocare. Însă priveliștile de pe muchii recompensează fiecare metru de urcare.

Spre seară, după aproape paisprezece ore și jumătate de mers, am coborât către Întregalde. Soarele se pregătea să dispară după culmi, iar lumina caldă a apusului se așeza peste sate, păduri și stânci. E ora 19, ziua se încheia după 45,85 de kilometri și aproape 2.900 de metri diferență pozitivă de nivel.

Puține locuri din România reușesc să cuprindă atât de bine sălbăticia, istoria și frumusețea discretă a satelor de munte. Trascăul nu impresionează prin altitudini uriașe, ci prin faptul că simți că ai călătorit printr-o lume veche, unde stâncile, pădurile și cătunele risipite încă păstrează tempoul firesc al naturii.

Iar când ajungi la capătul unei asemenea zile, înțelegi că adevărata bogăție a Trascăului nu stă în cifrele de pe ceas sau de pe GPS, ci în sentimentul plenar că ai străbătut unul dintre cele mai autentice și mai sălbatice colțuri ale Apusenilor.

Bogdan Boer, îți mulțumim că ne-ai luat cu tine în drumeție prin pozele superbe pe care le-ai făcut!