Dacă Alba are Transapuseana, Clujul are Valea Răcătăului!
![]()
Când vine vorba despre drumuri spectaculoase din Munții Apuseni, mulți se gândesc în ultima perioadă automat la Transapuseana, șoseaua care străbate munții din județul Alba și care a devenit, pe drept cuvânt, una dintre cele mai frumoase șosele montane din România. Însă și Clujul are propriul său colț de poveste, mai puțin cunoscut, dar la fel de spectaculos.
Drumul care coboară din Mărișel spre Măguri-Răcătău, urmând Valea Răcătăului, oferă peisaje care par desprinse cu adevărat din cărțile poștale. Am scris cândva că peisajul aduce aici a Elveția sau Austria, dar e România. Deși este mai scurt decât Transapuseana, traseul are o frumusețe sălbatică, sunt pădurile dese, pajiștile întinse și șirul de dealuri și culmi care se deschid la fiecare curbă. Aici, știam că, pe vremuri, era o rezervație de urși dar azi nu mai e un lucru atât de neobișnuit sau sau rar! Oricum, puțin probabil să apară în fața mașinii!
Și, indiferent de anotimp, Valea Răcătăului are farmecul ei. Primăvara și vara, verdele intens al pășunilor și pădurilor domină peisajul, în timp ce toamna, atunci să te ții , culorile ruginii transformă întreaga vale într-un adevărat spectacol natural. Am surprins locul aproape în orice lună. Iarna e la fel de pitoresc doar că ai nevoie de cauciucuri adecvate și nervi tari. Altfel e imagine de basm.
Mă opresc, fără excepție, întotdeauna. Locul oferă cadre memorabile, sper ca fotografiile surprinse aici să promoveze frumusețea prea puțin cunoscută a Apusenilor clujeni.
Într-o perioadă în care turiștii caută locuri autentice, fără agitație și cu peisaje realmente impresionante, această vale din inima Apusenilor reprezintă una dintre cele mai frumoase surprize pe care le poate oferi județul Cluj. De asta locul ar trebui pus pe harta turistică a României.
Dacă Alba are Transapuseana, Clujul are Valea Răcătăului, o șosea mai scurtă, la fel de spectaculoasă, în Apuseni!



