Care e stațiunea ta preferată din Munții Apuseni? Apuseni Transilvania vă oferă trei variante!
![]()
Munții Apuseni sunt una dintre cele mai frumoase destinații montane din Europa, o spune CNN, iar fiecare anotimp îi pune în valoare într-un mod diferit. Fie că preferați pârtiile de schi, drumețiile prin păduri sau pur și simplu liniștea naturii, Apuseni Transilvania vă propune trei stațiuni care merită descoperite în munții din Vestul României.
Arieșeni-Vârtop

Considerată poate cea mai populară stațiune montană din Apuseni, zona Arieșeni-Vârtop atrage turiști atât iarna, datorită pârtiilor de schi, cât și vara, când peisajele spectaculoase și traseele montane oferă numeroase oportunități de relaxare și aventură. În apropiere se află și atracții celebre precum Peștera Scărișoara sau Groapa Ruginoasă.
Stâna de Vale

Sursa foto: Turist de România
Cunoscută drept una dintre cele mai vechi stațiuni climatice din România, Stâna de Vale este apreciată pentru aerul curat, pentru ape, pădurile de conifere și atmosfera liniștită. Iar iarna chiar pentru pârtiile de schi. Este locul ideal pentru cei care caută relaxare, departe de aglomerație, dar și pentru iubitorii de drumeții și natură.
Muntele Băișorii
Situată la mai puțin de o oră de Cluj-Napoca, stațiunea Muntele Băișorii este o alegere preferată de pasionații sporturilor de iarnă și de cei care vor să petreacă un weekend în mijlocul naturii. Peisajele deosebite și accesul facil fac din această zonă una dintre cele mai căutate destinații montane din vestul țării.
Tu ce ai alege? Care este stațiunea ta preferată din Munții Apuseni?


