Jurnal de bord

Hristos a înviat!

Loading

“Ce bine mi-e a-ți recunoaște
Ștergarul alb de in la porți,
Te-ai pregatit și tu de Paște,
Hristos a înviat din morți.
Pe mal de râu mai cânta broaște
Si râul cânta-n contraforți,
Reânviem și noi de Paște,
Hristos a înviat din morți.
A re-nvia, a te mai naște
E darul crudei tale sorți,
Sa ne privim în ochi de Paște,
Hristos a înviat din morți.
Asinul ce pe pietre paște
Te reînvață să suporți,
Și ani pustii, și Zi de Paște,
Hristos a înviat din morți.
Și vom muri, și ne vom naște,
Și plini de sorți, și fără sorți,
Dar vom avea o Zi de Paște,
Hristos a înviat din morți.
Ma poți vedea, te pot cunoaște,
Cum mă comport, cum te comporți,
Când prin lumina grea de Paște,
Hristos a înviat din morți.
Creștine, ca să poți renaște,
Deschide crucii orice porți,
Rectitorește-te de Paște,
Hristos a înviat din morți.”

(Adrian Păunescu, Psalm de Paști) 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *