Între stâncă și liniște! O zi lungă prin Cheile Borzești și apoi prin Cheile Turzii

Am plecat de la Cabana Buru cu un entuziasm liniștit pe care îl ai doar când știi că urmează un traseu cunoscut, dar niciodată plictisitor. Poteca m-a purtat mai întâi prin Cheile Borzești, unde apa și stânca își spun povestea într-un ritm vechi, negrăbit. La Cascada Borzești, m-am oprit doar cât să privesc, nu pentru odihnă, ci dintr-un reflex de respect față de loc.

Drumul a continuat pe lângă Mănăstirea Schimbarea la Față, ascunsă discret în apropierea Cheilor Turzii. E un punct de liniște între efort și peisaj. De acolo, urcarea a început să se simtă mai serios, pe Dealul Borzești, apoi spre Vârful Dumbrava și mai departe pe Vârful Mănăstirea. Fiecare metru câștigat aducea cu el mai multă deschidere, priveliști care se desfășurau larg, cu silueta inconfundabilă a Pietrei Secuiului și creasta Ardașcheia desenate clar în depărtare.

Ajuns în Cheile Turzii, traseul a căpătat o altă energie. Deși îl cunosc, sentimentul de efervescență rămâne. Am urcat pe ambii versanți, într-un joc continuu între umbră și lumină, între pereți abrupți și poteci suspendate. Este genul de loc în care nu simți nevoia să vorbești, doar să mergi și să privești.

Fără pauze lungi și cu ritmul dictat de familiaritatea traseului, am închis circuitul în 7 ore și 40 de minute. Aproape 29 de kilometri și 1450 de metri diferență de nivel, cifre care spun ceva, dar nu spun totul. Pentru că, dincolo de efort, rămâne senzația aceea rară: că ai fost exact unde trebuia, pentru o zi întreagă.

Bogdan Boer, ca de fiecare dată, mulțumim pentru pozele superbe!

8d532505-a2d7-49a9-aa69-476caac65c5b