Foto și video. Destinație la poale de Apuseni: Mănăstirea Cheile Turzii!

E destul de senin afară dar vântul face vremea să pară că e încă iarnă. Iar sus pe deal, lovește cu forță. Aproape că nu te lasă să te miști iar căciulă trebuie să o așezi sănătos ca să nu zboare! Cu toate acestea m-am oprit din drum să urc la Mănăstirea Schimbarea la față din Petreștii de Sus! Cunoscută ca Mănăstirea Cheile Turzii! 

De jos, de la drum, fură privirea. E solemnă! Dar ajuns în fața zidurilor de piatră, am impresia că locul pare o oază locuită de foarte puțini într-un pustiu nemărginit. Deși localitatea e la câțiva pași, poate un kilometru sau doi, și de sus se se distinge bine vatra satului. În interior, sentimentul se păstrează! 

E duminică după-amiază și o mașină părăsește curtea interioară a mănăstirii! Așa că îndrăznesc! În loc să opresc în parcarea din față, mă strecor pe sub bolta de piatră de la intrare, fără o poartă amenajată încă. Curtea mănăstirii schimbă complet peisajul. Austeritatea „pustiului” din exterior lasă loc unui tablou intens colorat, de mici dimensiuni, care adună Biserica, două corpuri de chilii, o magazie de lucru și altarul de afară! Totul, într-o simetrie aproape perfectă! 

Biserica, minunată în interior, la fel și locul de rugăciune aflat interiorul uneia dintre clădiri arată că lucrările sunt recente! Ce am remarcat este dealul din spatele Bisericii, un teren accidentat, acoperit de bolovani din loc în loc, fără vegetație pentru că încă nu a venit primăvara… Dar o imagine care m-a purtat cu gândul la locuri din pustiul accidentat al Orientului Apropiat! Poate de aici și sentimentul acut de introspecție. Fără să vreau, rugăciunea a început să se manifeste aproape firesc! Nu articulam vreun cuvânt și totuși îmi suna în urechi la fel de tare ca bătaia nepotolită a vântului! 

Chiar dacă mie locul mi s-a părut a fi o descoperire nouă, o ctitorie recentă, am înțeles că ănăstirea de călugări de la Petreştii de Sus este unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din Transilvania. Începuturile mănăstirii datează din prima jumătate a secolului al XVI-lea. Mult timp așezământul monahal a fost un centru de cultură, destinat educării copiilor şi tinerilor din zonă. Revoluţia de la 1848 a dus la distrugerea mănăstirii, iar în perioada interbelică preotul Vasile Sinu, ajutat de enoriaşi, a refăcut vechea mănăstire, care a fost sfinţită în anul 1937. În 1998, cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu, a fost reluată construcţia așezământului monahal. Biserica mare a fost sfințită la data de 6 august 2016, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.