Fara categorie

Lucrările la Transapuseana, cel mai spectaculos drum din Apuseni, au fost finalizate integral!

Loading

Cel mai spectaculos drum din Apuseni a fost finalizat, a anunțat Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba. Este vorba de șoseaua care leagă culmile Munților Trascău și face legătura între municipiul Aiud (autostrada A10) și zona Bucium (Abrud-DN 74), traversând așezări precum Râmeț, Ponor, Mogoș sau Bucium.
 
”Lucrările la Transapuseana, drumul de poveste din Alba, au fost finalizate în totalitate!
Sunt bucuros să anunț faptul că, în cursul zilei astăzi, am recepționat lucrările pe lotul 2 al Transapusenei, pe o distanță de 35,5 kilometri. Asta, după ce lucrările la lotul 1, în lungime de 43 de kilometri, au fost și ele duse la bun sfârșit.
Reamintesc faptul că Transapuseana străbate culmile Munților Trascău și face legătura între municipiul Aiud (autostrada A10) și zona Bucium (Abrud-DN 74), traversând așezări precum Râmeț, Ponor, Mogoș sau Bucium.
Șoseaua este absolut spectaculoasă, cu un farmec aparte, având în vedere peisajele unice din zonă. În ultima perioadă, locul a devenit extrem de atractiv pentru turiștii care ajung aici cu autoturisme, motociclete sau chiar biciclete.
Doresc să subliniez că Transapuseana-sau DJ 107 I, așa cum e cunoscut de mulți dintre dumneavoastră-înseamnă cea mai mare investiție într-un drum județean din România, valoarea proiectului ridicându-se la circa 73 milioane euro.
Impactul acestei investiții este unul foarte mare, atât pentru ecomonia zonei, cât și pentru dezvoltarea turismului local. Dovada e dată de prețurile terenurilor care au crescut simțitor, dar și de numărul tot mai mare de pensiuni ori case de vacanță.
În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean, mă bucură enorm că rezultatele administrației liberale au un impact puternic pentru cetățeni și pentru Alba. Le doresc tuturor celor care investesc în zonă mult succes. Iar celor care merg ca vizitatori să se bucure din plin de o experiență unică”,
a scris Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, pe o rețea de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *