-
Lucrările la Transapuseana, cel mai spectaculos drum din Apuseni, au fost finalizate integral!
Cel mai spectaculos drum din Apuseni a fost finalizat, a anunțat Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba. Este vorba de șoseaua care leagă culmile Munților Trascău și face legătura între municipiul Aiud (autostrada A10) și zona Bucium (Abrud-DN 74), traversând așezări precum Râmeț, Ponor, Mogoș sau Bucium. ”Lucrările la Transapuseana, drumul de poveste din Alba, au fost finalizate în totalitate! Sunt bucuros să anunț faptul că, în cursul zilei astăzi, am recepționat lucrările pe lotul 2 al Transapusenei, pe o distanță de 35,5 kilometri. Asta, după ce lucrările la lotul 1, în lungime de 43 de kilometri, au fost și ele duse la bun sfârșit. Reamintesc faptul că Transapuseana…
-
Video superb. Transapuseana, cel mai spectaculos drum din Munții Apuseni!
Vă puteți bucura de acum de cei peste 70 de kilometri de drum județean care leagă municipiul Aiud de Bucium Șasa prin masivul Trascău, parte a Munților Apuseni, în județul Alba. Cel mai scump drum județean din România este de departe și cel mai spectaculos! Urmăriți o filmare excelentă realizată de Florin Țene.
-
Foto spectaculos. Președintele CJ Alba: Transapuseana, o destinație de vis!
Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a distribuit câteva imagini spectaculoase cu cel mai frumos drum din Apuseni, realizate de pe cel mai înalt vârf din zonă, din masivul Trascău. „Transapuseana văzută de sus, din punctul cel mai înalt, Vârful Pleașa. Am urcat astăzi până pe Vârful Pleașa, care se înalță deasupra Primăriei Râmeț. Nu este un traseu greu de parcurs, iar muntele ne răsplăteşte efortul cu privelişti uimitoare. Vă invit la drumeție! Transapuseana, o destinație de vis!”, a precizat președintele Consiliului Județean Alba pe o rețea de socializare. Drumul judeţean (DJ) 107I, cunoscut iniţial ca ”Transalpina de Apuseni”, a fost rebotezat Transapuseana. Este cea mai mare investiţie pe un…
-
A fost finalizat primul lot din cel mai spectaculos drum al Apusenilor: Transapuseana!
Autoritățile din Alba spun că Transapuseana este cel mai frumos drum nu doar din județ sau din Transilvania ci chiar din țara noastră. Primul lot care cumulează 43 de kilometri a fost recepționat. Anunțul a fost făcut chiar de Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba. „Vin cu o veste foarte bună! Astăzi, a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri. Un drum de poveste, emblematic pentru județul Alba și pentru România. O investiție pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 și de „jos pălăria!”. Ca vicepreședinte al Consiliului…
-
Au fost reluate lucrările pe Transalpina de Apuseni
2024 ar putea fi anul în care să se circule pe asfalt pe toată suprafața a drumului supranumit Transalpina de Apuseni sau Transapuseana. Anunțul reluării lucrărilor a fost făcut chiar de președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel. „Am fost astăzi la Bucium, unde am reluat lucrările la Transapuseana, drumul care ne deschide comunități tradiționale autentice și peisaje spectaculoase. Ne apropiem de momentul în care vă veți putea bucura de tot ceea ce poate oferi această frumoasă zonă din județul nostru”, a transmis Ion Dumitrel pe o rețea de socializare.
-
Foto. Președintele CJ Alba: Începe să arate a Transapuseana
Primul lot din DJ 107 I – Transalpina de Apuseni, în lungime de 43,5 kilometri, între Aiud și Ponor, va fi finalizat în luna decembrie. Președintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, a distribuit mai multe fotografii cu acest drum spectaculos. „Începe să arate a Transapuseana – pentru oameni, pentru locurile și priveliștile minunate, pentru arhitectura specifică, pentru istoria noastră, dar, mai ales, pentru copiii și nepoții noștri!”, a scris președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, vineri, pe Facebook. În acest moment se lucrează și pe lotul 2, în lungime de 35 km, între Ponor și Bucium. Termenul de finalizare pentru acest tronson este primăvara anului 2024.