”Ar trebui duși câțiva funcționari europeni pe pășuni și lăsați să se bată cu lupii și cu urșii!”
![]()
Semnal de alarmă tras de europarlamentarul român Daniel Buda în privința prezenței prădătorilor în agricultură și a pericolului pe care aceștia îl reprezintă pentru sectorul creșterii animalelor, la nivelul țărilor europene.
Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.
Oficialul a anunțat că, într-un schimb de opinii în cadrul Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, a arătat că sectorul zootehnic european nu se va putea dezvolta fără o abordare echilibrată din partea factorilor decidenți europeni.
Îndemnul europarlamentarului Daniel Buda a fost de a-i aduce pe funcționarii din birouri direct pe pajiștile unde pasc animalele să constate din experiență existența prădătorilor.
Daniel Buda a arătat că dacă nu se vor lua măsuri pentru a echilibra numărul animalelor prădătoare, degeaba se dau bani pentru sectorul creșterii animalelor, pentru că alți bani vor ajunge ca despăgubiri către fermieri.


