Erou doar de sărbători: Avram Iancu, uitat între comemorări!
![]()
Am decis să scriu acest text după ce am primit un mesaj de la un dascăl aflat cu elevii în vizită la Țebea.
Locul unde odihnește Avram Iancu e liniște. Într-o zi obișnuită de octombrie, Panteonul moților e gol. Doar vântul mai bate frunzele gorunului lui Horea. E “Săptămâna altfel” la școală iar câteva autocare cu elevi s-au oprit să vadă mormântul eroului din Apuseni. Doar că n-au găsit nimic. Nici ghid nici platforme digitale care să vorbească despre istoria locului. Ușa Bisericii a rămas și ea încuiată.
Profesorii s-au plâns că nu e nimeni care să spună copiilor cine a fost “Crăișorul Munților”. Calci pe istorie fără să îți relateze cineva povestea. “Am venit cu copiii să vadă mormântul lui Avram Iancu, dar nu ne-a întâmpinat nimeni. Niciun ghid, nicio explicație. E păcat, e lipsă de interes pentru memorie… cum să înțeleagă istoria, dacă aici e tăcere?”,
a fost mesajul doamnei Adriana, unul din profesorii aflați cu elevii în vizită la Țebea!
Ce paradox! În urmă cu o lună, nu se mai putea parca în zonă când la sărbătoarea tradițională de la Țebea se călcau în picioare mai toți politicienii “patrioți”! De ce azi nu se poartă niciun discurs când un copil vrea să afle cine a fost omul pentru care s-au ridicat moții?
Au vreun răspuns cei de la Primăria Baia de Criș? Cei de la Prefectura sau de la Consiliul Județean Hunedoara?
Într-o zi obișnuită de toamnă, la Țebea, patriotismul a intrat în concediu: doarme între coroane și panglici tricolore, până la următoarea comemorare.
Sursa foto: Florin Țene






