Foto și video. Satul uitat de lume! Borzești, la poale de Apuseni!

Recunosc, auzisem de mult de Borzești, de la un vechi prieten și coleg. Știam de Cheile Borzești, ce se găsesc în apropiere. Dar, recent, am primit o recomandare de a vedea casele din acest sat ca unele dintre cele mai frumos realizate așezări, ca stil, din zona Apusenilor. Moștenire a unui vechi sat, aflat la limita supraviețuirii. Pentru că bună parte dintre aceste locuințe, dacă nu majoritatea, sunt lăsate uitării.

Sunt doar vreo 40 de km de Cluj-Napoca iar până în Petreștii de Sus e asfalt. Puținul drum rămas, de pământ și piatră, e în condiții bune. Oricum, odată intrat pe acest segment, peisajul capătă dimensiuni noi. Drumul șerpuiește printre dealuri spre satul ascuns de lume. Iar în zare se văd Apusenii. Indicatorul, o placă ruginită de pe care abia se mai văd literele, arată că e aproape. Sus, ajuns în vârful dealului, un crucifix cu imaginea reîmprospătată a Mântuitorului e punctul de hotar spre locul uitat de toți. Doar Hristos îi mai are în grijă pe cei care trăiesc aici!

Am ajuns în Borzești! Descopăr casele cu fiecare pas. Iar îndemnul pe care l-am primit a meritat. Sunt așezări vechi realizate cu migală, cu târnațul vechi de lemn care m-a fascinat mereu. E o arhitectură particulară fără îndoială. O arhitectură aparte care îmi aduce aminte de câteva case de pe Valea Arieșului din Sălciua. Dar ce m-a frapat în mod cu totul special a fost albastrul pe care l-am regăsit pe câteva case tencuite în această culoare. Inedit. Un albastru de Voroneț. O nuanță pe care, culmea, am mai văzut-o la Viscri. O constantă a regiunilor țării!

În sat e atâta liniște că șoaptele ar putea avea forța unui strigăt. Sunt puține case în care mai bate viața. Iar, astăzi, puținii localnici au ales să stea în spatele ușilor. Probabil deranjați de neajunsul de a avea un străin care le umblă pe potecile înguste. Curios, deși inițial am avut un sentiment al monumentalității pe care îl impune tăcerea, ușor am căzut în melancolie, în nostalgia caldă a satului din copilărie. Ce de oameni o fi fost în Borzești acum 30 – 40 de ani! Câte generații și-au făcut un rost aici!

Am ajuns la Biserică! Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil! Un monument ocrotit de lege. Se vede și din forma cu piatră la vedere a Bisericii. Ceva ce aduce aminte de Biserica din Densuș din Hunedoara. În curte sunt mormintele celor care au trăit în sat. Iar aleea spre intrarea în sfântul lăcaș te duce chiar printre ele. Aici sunt crâmpeie de aducere aminte. Parte din istoria locului. A unui sat botezat după numele lui Ignat Borza, tatăl academicianului Alexandru Borza, fost rector al universității clujene și fondatorul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca! Câtă istorie într-un spațiu atât de mic! Unde mai pui că geografia locului e și cel puțin la fel de provocatoare! Revin!