Ce recomandă salvamontiștii din Cluj celor care urcă în Apuseni?
Având în vedere numărul mare de intervenții la care a fost solicitat în ultimul timp pe pârtii, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj recomandă practicanților sporturilor de iarnă câteva sfaturi foarte utile.
Astfel:
„✅ Alegeți un echipament de alunecare pe zăpadă corespunzător, din punct de vedere al caracteristicilor tehnice și al reglajului legăturilor, greutății corporale și nivelului dvs. de pregătire;
✅ Schiați în așa fel încât să nu puneți în pericol viața altui schior sau să îi cauzați acestuia vreun prejudiciu;
✅ Adaptați-vă viteza și maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiției fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condițiilor atmosferice și densității traficului de pârtie;
✅ Alegeți cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâți, în scopul protejării schiorilor aflați în aval;
✅ Depășiți schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiția ca această depășire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluție neașteptată a celui ce urmează să fie depășit;
✅ Asigurați-vă, printr-un examen atent al traficului din amonte și al celui din aval, că atât dumneavoastră, cât și alți schiori sunteți în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie;
✅ Evitați staționarea pe pârtie, mai ales pe porțiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, eliberați pârtia în cel mai scurt timp posibil;
✅ Utilizați numai marginea pârtiei pentru urcarea sau coborârea pe jos, fără schiuri;
✅ Respectați indicatoarele de semnalizare și balizele de marcare instalate pe pârtie și pe traseele de schi pentru agrement: Nu schiați în pădure, Nu coborâți direct, Interzis săniușul, Nu circulați pe pârtie;
✅ Respectați marcajele internaționale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi: verde – foarte ușor, albastru – ușor, roșu – mediu, negru – dificil;
✅ Nu folosiți mijloace de alunecare improvizate, tip pungi sau capace de plastic, nu sunt controlabile și generează accidente grave;
✅ Anunțați echipa locală Salvamont, direct, prin Dispeceratul Național Salvamont la numărul de telefon 0-SALVAMONT (0725.826.668) sau prin Serviciul 112 în cazul producerii unui accident pe pârtie, specificând următoarele: numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul și locul unde se găsesc persoanele accidentate.”,
au scris salvamontiștii din Cluj pe pagina de facebook.